S-au dat de gol pe Facebook. Petrecere cu 60 de persoane la Galaţi, "spartă" de poliţişti, după o transmisiune live

Data actualizării: Data publicării:
masina de politie

O petrecere la care participau 60 de persoane, care nu respectau regulile de distanțare fizică, a fost întreruptă, sâmbătă dimineața, de polițiștii din Galați. Organizatorul a fost amendat cu 3.000 de lei.

Potrivit IPJ Galați, polițiștii s-au sesizat după ce imagini de la petrecere au apărut pe rețelele de socializare. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, pe malul râului Siret, în zona cunoscută sub numele „satul pescăresc”, unde au constatat că pe un teren privat se desfășura o petrecere la care erau prezente peste 60 de persoane.

Participanții nu respectau normele de distanțare fizică, spun polițiștii.

Organizatorul petrecerii a fost amendat cu 3.000 de lei, iar celorlalți participanți li s-a recomandat să părăsească zona.

„A fost identificat organizatorul petrecerii, un bărbat, de 49 de ani, din municipiul Galați, care a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 3000 de lei, pentru încălcarea prevederilor legale privind desfășurarea unui eveniment privat în aer liber. Toate persoanele aflate la fața locului s-au conformat recomandărilor polițiștilor, părăsind zona”, au transmis reprezentanții IPJ Galați, citați de Mediafax.

Redactare Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Salariul președintelui Bulgariei, pus față în față cu cel al președintelui României. Diferența este...
Digi FM
Mihai Trăistariu, dezamăgit de litoralul din Bulgaria: „Mâncarea nu-i bună de nimic. La hotel am găsit pânză...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Cât au crescut, sunt adorabili!” Imagini rare cu copiii lui Enrique Iglesias în tricourile Spaniei după...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Matt Damon vorbește cu emoție despre Ben Affleck și prietenia lor de 45 de ani: “El este una dintre marile...
Adevarul
Două modele AI dezvoltate de compania OpenAI au scăpat de sub control și au atacat cibernetic o altă firmă de...
Newsweek
În ce condiții vor crește vârsta de pensionare și stagiul minim de cotizare la pensie? Legea e foarte clară
Digi FM
Cine este românca care a urcat pe scena finalei Cupei Mondiale 2026. A ținut în mâini trofeul înmânat lui Pau...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Dacă patrupedul tău are respirație urât mirositoare, nu o ignora. Ce poate ascunde acest simptom
Film Now
Richard Gere, cu soția și copiii la finala CM 2026. Imagini virale cu actorul din „Pretty Woman” și alături...
UTV
Andreea Ibacka rupe tăcerea după divorțul de Cabral. „Rănile se vindecă alături de ai mei”