Combinezoane prea mici, rupte și lipite cu scotch. Mărturia unui ambulanțier

Data publicării:
combinezoane mici

Combinzoanele cu care sunt trimişi în misiune angajaţii de la Ambulanţa Iași sunt de proastă calitate, reclamă cei care le poartă. Imaginile pe care le-am primit arată cum aceste echipamente se rup extrem de ușor, cu atât mai mult cu cât ambulanțierii sunt obligați să le poarte ore în sir. Aceeași problemă este și la Suceava. Un angajat al Ambulanței a declarat pentru Digi24 că aceste combinezoane sunt mici şi prost croite și că sunt nevoiți să le repare cu bandă scotch atunci când se rup.

Prin telefon, un angajat al Serviciului de Ambulanţă Suceava a povestit pentru Digi24:

„Astea care au fost de vreo săptămână erau foarte mici. Pentru aştia care aveau de la 85 în sus - 90 deja erau gata, dacă nu le cârpeai, nu mai aveai cum să... Zece ore să stai îmbrăcat într-un combinezon, fără să te poţi duce la toaletă, pentru că dacă te duci la toaletă şi-l desfaci nu-l mai poţi îmbrăca înapoi, că se rupe tot. Că el are o bandă adezivă aici la fermoar şi dacă desfăceai aia, se rupea tot. Toţi am avut, pentru că am avut la fel. Deci, nu numai eu, toţi colegii am avut aceleaşi combinezoane, în tot judeţul, nu numai aici, la Suceava,  ci peste tot au fost aceleaşi combinezoane. Şi toţi le cârpeau cu bandă, cu scoci, cu saci de gunoi în picioare, că nu aveam botoşei din ăia”.

- Conducerea ce v-a spus, dacă aţi făcut vreo sesizare legată de echipamente?

- La unii le-au spus să mai slăbească, că sunt prea graşi. Te îmbraci, te duci, nu comentezi. 

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă în 2027. Anunțul ministrului Finanțelor
Digi FM
O fetiță de 9 ani, lăsată nemâncată la școală pentru o datorie de doar 12 euro! A fost singura din clasă care...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Drama ascunsă a celei mai populare soliste. Sora ei mai mică verifica dacă mai e în viață: "A fost...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Scandal între Michael Douglas și Julia Roberts la o petrecere. A jignit-o după ce băuse: „Ia-ți mâinile de pe...
Adevarul
Trabant, mașina ridiculizată în Occident, dar așteptată ani întregi în comunism. Ce putea și ce nu putea să...
Newsweek
Testul de 30 de secunde pe care orice pensionar trebuie să-l facă. Ce dezvăluie despre sănătate?
Digi FM
Rică Răducanu, dezvăluiri la 80 de ani despre pensie și banii pierduți de-a lungul vieții. De ce soția este...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu o broască după ce a înghițit un licurici. Imaginile sunt virale: „E o nebunie”
Film Now
Penelope Cruz și soțul ei au ales Spania pentru a-și crește copiii. Pretenția pe care Javier Bardem o include...
UTV
Bianca Censori a întors toate privirile la revenirea lui Kanye West în lumea modei. Apariție rară alături de...