Lista medicamentelor compensate şi gratuite, suplimentată cu 31 de molecule noi

Data publicării:
medicamente
Medicamente. Imagine ilustrativa. FOTO: Getty Images

Guvernul a aprobat joi, prin hotărâre, introducerea unui număr de 31 molecule inovative în lista de medicamente gratuite şi compensate, la cererea Ministerului Sănătății.

Cele 31 de molecule introduse în listă se adresează pacienţilor cu boli cardiace cronice, afecţiuni oncologice, hepatice cronice şi ciroze, oftamologice, endocrine, colagenoze majore, care sunt trataţi în cadrul programelor naţionale de oncologie, de boli neurologice, diabet zaharat, de diagnostic şi tratament pentru boli rare şi sepsis sever, potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății.

18 dintre cele 31 de molecule sunt incluse condiţionat, în baza contractelor cost volum rezultat încheiate.

Valoarea maximă a acestor contracte urmează a fi suportată din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) şi este de peste 510 milioane de lei pe perioada de 12 luni de derulare a acestora.

Totodată, pentru cele 8 medicamente orfane sau care se adresează unor stadii evolutive ale unor boli pentru care sunt singura alternativă terapeutică, impactul bugetar pentru 12 luni de tratament neîntrerupt este de maxim 69.856 mii lei şi va fi suportat tot din bugetul FNUASS.

"Continuăm procesul de creştere a accesului pacienţilor la tratamente de ultimă oră prin extinderea listei de medicamente compensate şi gratuite. În prezent, în situaţia pandemiei COVID19, bolnavii de cancer şi cei afectaţi de boli rare sunt cunoscuţi ca fiind vulnerabili faţă de infecţiile virale de tip gripal. Se estimează că riscul de a fi internat este de 4 ori mai mare, iar riscul de deces este de 10 ori mai mare. Ca urmare, este importantă introducerea unor molecule inovative pentru tratarea afecţiunilor de care suferă. Mai mult, astăzi am introdus şi 8 molecule aferente afecţiunilor oncologice, bolilor endocrine şi metabolice, bolilor rare - Mucopolizaharidoza Tip IVA şi Limfangioleiomiomatoză care sunt ultima sau singura alternativă terapeutică pentru aceste afecţiuni rare", a declarat ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, citat în comunicatul de presă.

Hotărârea de Guvern intră în vigoare la 1 iunie 2020.

Editor: B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Durerea apărută după câteva înghițituri de alcool i-a schimbat complet viața: „Într-o clipă eram bine, în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
O prietenie rară la Hollywood. Taylor Swift, eseu dedicat „empaticei” Dakota Johnson, în „Time”: „Pot garanta...
Film Now
Sandra Bullock surprinde la revenirea în public. Look-ul îndrăzneț cu care a făcut senzație și îmbrățișările...
Adevarul
Un fost consilier al lui Trump spune că președintele SUA prezintă semne de declin cognitiv accelerat: „Este...
Newsweek
Sfârșitul Europei. Populația scade cu 50.000.000 de persoane. Pensiile nu se pot plăti. România prinsă în horă
Digi FM
O tânără de 23 de ani spune că inteligența artificială i-a salvat viața, după ce medicii au diagnosticat-o...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Consumul ocazional de alcool în exces, mai periculos decât pare. Ce au descoperit cercetătorii
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Gabriela Spanic, adevărul despre cum se menține în formă la 52 de ani: „Îmi place să fac sport!” Actrița a...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...