Ministerul Sănătății, reacție la ancheta Digi24: În acest an au fost puse în vânzare 3,2 milioane de cutii de Siofor

Data actualizării: Data publicării:
medicamente tinute in mana
Foto: GettyImages

Ministerul Sănătății a transmis, miercuri, o informare cu privire la stocurile de Siofor, după ce reporterii Digi24 au efectuat un material cu camera ascunsă, în care au arătat că antidiabeticul se găsește cu greu în farmaciile din România.

Din datele transmise de Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), către Ministerul Sănătății, cu privire la aprovizionarea cu medicamentul SIOFOR reiese că în primele zece luni ale anului au fost puse în vânzare peste 3,2 milioane de cutii de Siofor.

Totodată, în ultimele două luni din 2020 vor fi puse pe piață câte 315.000 de cutii.

„În perioada ianuarie – octombrie 2020 au fost puse pe piață de către reprezentanții detinătorului autorizației de punere pe piață (DAPP) un număr de 3.240.868 cutii de SIOFOR 1000 mg. Potrivit ultimelor informații primite din partea reprezentanților DAPP, și în lunile noiembrie și decembrie 2020 va fi respectat graficul privind punerea pe piață a medicamentelor pe bază de metformină, respectiv căte 315.000 de cutii de Siofor 1000 mg pe lună”, se precizează în comunicat.

Potrivit ANMDMR, în data de 4 noiembrie 2020 s-au facturat 50.342 cutii, iar în data de 13 noiembrie 2020 este estimată intrarea în stoc a încă 76.148 cutii.

„În prezent, pe piața farmaceutică din România, se comercializează mai multe medicamente pe bază de clorhidrat de metformină în diferite concentraţii şi sub diferite denumiri comerciale: Siofor, Glucophage, Meguan, Metfogamma, Metformin Arena de care pacienții pot beneficia în cazul în care unul dintre produse nu se găsesște în farmacie”, se mai arată în comunicat.

ANMDMR mai transmite că este „implicată permanent în monitorizarea stocurilor pentru aceste medicamente” și precizează că situația pentru celelalte medicamente pe bază de clorhidrat de metformină este următoarea:

Pentru concentraţia de 1000mg/comprimate sunt autorizate şi puse pe piaţă:

● GLUCOPHAGE 1000 mg comprimate filmate, – nu sunt probleme de aprovizionare.

● METFOGAMMA 1000 mg comprimate filmate - diponibil în piaţă.

● METFORMIN ARENA 1000 mg comprimate filmate - diponibil în piaţă.

● GLUCOPHAGE XR 1000 mg comprimate cu eliberare prelungită - diponibil în piaţă.

Pentru concentraţia de 850mg/comprimat, au autorizaţie de punere pe piaţă:

● METFORMIN ARENA 850 mg comprimate filmate – conform DAPP nu va fi fabricat în lunile noiembrie și decembrie, din motive comerciale.

Pentru concentraţia de 750 mg/comprimat este autorizat şi pus pe piaţă:

● GLUCOPHAGE XR 750 mg comprimate cu eliberare prelungită - diponibil în piaţă;

Pentru concentraţia de 500 mg/comprimat sunt autorizate şi puse pe piaţă:

● METFORMIN ARENA 500 mg comprimate filmate - producătorul a declarat că în următoarea perioadă (noiembrie-decembrie) se fabrică în funcție de solicitări.

● MEGUAN 500 mg comprimate filmate, diponibil în piaţă;

● GLUCOPHAGE XR 500 mg comprimate cu elib.prelungita, diponibil în piaţă.

Editor : G.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri