Cum a ajuns un spital de la țară un exemplu de civilizație

spital smeeni buzau

Într-o comună din Buzău, de opt ani încoace, localnicii se mândresc cu spitalul lor. Înfiinţat în 1959, în mijlocul Bărăganului, spitalul a ajuns în Europa înaintea multor altor instituţii din marile oraşe. A fost renovat şi modernizat cu bani de la Bruxelles.

De aproape 40 de ani, Aurica Vasile lucrează ca asistentă la Spitalul de Boli Cronice din comuna Smeeni. Şi-a iubit dintotdeauna meseria, dar de când spitalul a fost reabilitat, vine cu şi mai mult drag la muncă.

„Ne motivează, dacă pacientul este satisfăcut, suntem şi noi satisfăcuţi, adică ne completăm unul pe celălalt. Lucrurile merg bine, pacienţii mulţumiţi, le luăm chestionare de satisfacţie, noi putem să le luăm care sunt doleanţele, putem să mai facem îmbunătăţiri”, spune Aurica Vasile, asistentă medicală.

După Revoluţie, a avut nenumărate ocazii şi oferte de a lucra peste hotare, dar a refuzat de fiecare dată.

Aurica Vasile, asistentă: „Nu m-am gândit niciodată, nu, nu. (Dar de ce?!) Noi nu avem bolnavii noştri, nu, eu zic nu, şi în străinătate să nu credeţi că este atât de bine, vă garantez asta”.

Pe holurile spitalului din Smeeni, pacienţii care zâmbesc, deşi se luptă cu boli cronice, sunt regula, nu excepţia. Iar cei care ajung aici pentru prima oară nu-şi pot ascunde uimirea.

„Sunt chiar încântat, nu mă aşteptam... la ţară, ca să vorbesc mai pe româneşte”, spune un pacient.

„Curat, absolut, personalul este respectos, ne ajută, mâncarea este extraordinar de bună”, confirmă un altul.

„Este o mare plăcere să lucrez în acest spital, sunt aici de 40 şi ceva de ani şi este ca la mine acasă”, spune un cadru medical.

- Vă mândriţi când vedeţi cum arată?

- Da şi ne mândrim când zic oamenii că nu au vazut aşa ceva în altă parte.

Care e „rețeta”

Reprezentanţii spitalului spun că nu au aplicat vreo reţetă specială.

Marilena Dobrescu - manager: „Nu ştiu dacă există secrete, este vorba doar de muncă în echipă, toată lumea este implicată şi cu toţii contribuim să ne facem treaba”.

Iar lucrurile bune sunt abia la început, promite primarul din Smeeni.

Andrei Ion - primarul comunei Smeeni: „Avem posibilitatea să venim şi cu alte cabinete, de fizioterapie, bazin de recuperare şi aşa mai departe, visăm frumos şi s-ar putea chiar să realizeze chestia asta”.

Spitalul a fost reabilitat în urmă cu opt ani, datorită unui proiect finanţat cu fonduri UE în valoare de 1 milion de euro.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale