Plângere la DNA. Ministerul Sănătăţii, acuzat că a achiziţionat un alt vaccin antigripal decât cel care trebuie

Data publicării:
<> on February 26, 2015 in Berlin, Germany.
FOTO: Getty Images

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus, marţi, o plângere la DNA Bucureşti prin care solicită verificarea modului în care Ministerul Sănătăţii a făcut achiziţia de vaccin antigripal. El a reclamat că a fost achiziţionat un alt produs decât cel solicitat şi că a rămas descoperită grupa de vârstă cuprinsă între şase luni şi trei ani.

"În anul 2019, Ministerul Sănătăţii a iniţiat o procedură de licitaţie pentru achiziţia de vaccin antigripal tetravalent prin acord cadru pentru o perioadă de 4 ani. Cantitatea de vaccin estimată a se achiziţiona a fost de minimum 50.000 de doze şi de maximum 8 milioane de doze. Ca urmare a referatului nr. 35528 din 14 martie 2019, Ministerul Sănătăţii a demarat procedura licitaţiei pentru acord cadru cu o valoare minimă de două milioane de lei şi maximă de aproape 10 milioane de euro. Caietul de sarcini pentru această procedură de licitaţie prevedea atribuirea către oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere tehnico-economic. De asemenea, caietul de sarcini şi clarificările ulterioare prevăd ca vaccinul care urmează să fie achiziţionat să poată să fie administrat populaţiei de la şase luni în sus", a declarat Emanuel Ungureanu, în faţa sediului DNA.

El susţine că şi-au îndeplinit în mod defectuos atribuţiile atât direcţiile responsabile, cât şi membrii comisiei de evaluare a ofertelor. Parlamentarul a cerut verificări pentru neglijenţă şi abuz în serviciu.

Ungureanu consideră că paguba este de aproape 11 milioane de euro, deoarece a fost achiziţionat un alt produs decât cel solicitat în caietul de sarcini.

"Aici vorbim despre o fraudă care presupune prejudiciul calculat în urma achiziţionării unui vaccin între şase luni şi trei ani, pentru că, făcându-se achiziţia unui produs care nu acoperă această grupă de vârstă, practic toate sumele pe care le va cheltui Ministerul Sănătăţii pentru a achiziţiona acest vaccin de şase luni - trei ani se constituie în prejudiciu. Mai mult decât atât, Ministerul Sănătăţii, cumpărând un alt produs decât cel stabilit în caietul de sarcini, practic a creat deja o pagubă care merge către 11 milioane de euro, adică toată cantitatea de vaccin antigripal contractată deja pentru un produs care nu există în caietul de sarcini. Deci s-a încălcat legea achiziţiilor publice cât se poate de grav şi mai mult decât atât vorbim despre peste 9.000 de copii din grupa de risc şase luni - trei ani, care acum nu au acest vaccin antigripal", a afirmat deputatul USR.

Redactare: G.M.

Sursa: Agerpres

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Casă construită fără autorizaţie. Cum poţi scăpa de amenda de la primărie sau Poliţia Locală
Digi FM
Fiica cea mare a lui Barack Obama a împlinit 28 de ani. Cum arată azi Malia și de ce a renunțat la numele de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
A rupt tăcerea după 20 de ani. Alanis Morissette, declarații despre despărțirea de Ryan Reynolds: „Am un...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sean Penn va regiza un film despre asaltul asupra Capitoliului și vrea în rolul principal un actor...
Adevarul
De ce arborii plantați de China în cadrul amplului program de reîmpădurire cresc cu 66% mai repede decât...
Newsweek
Atenție, studenți! Câte luni mai primești pensia de urmaș după absolvire și contează dacă te angajezi?
Digi FM
„Cea mai bună decizie din viața mea”. Julia Roberts și Danny Moder au împlinit 24 de ani de căsnicie. Selfie...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Creierul are de suferit dacă faci asta în fiecare dimineață. Nu ai nevoie de o rutină complicată pentru a...
Digi Animal World
De ce nu este recomandată zgarda pentru câini în timpul caniculei. Avertismentul medicilor veterinari
Film Now
Cine ar trebui să fie noul James Bond? George Clooney a dezvăluit favoritul său: „Este înalt, atrăgător...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...