Medicul Vasi Rădulescu face destăinuiri privind momentele dificile pe care le-a avut ca elev, la examenul de Capacitate, atunci când aşteptările părinţilor erau mari, iar notele obţinute nu au fost pe măsura acestor aşteptări.
Medicul trage un semnal de alarmă cu privire la impactul pe care reacţia părinţilor îl poate avea asupra copiilor, atât într-un astfel de moment dificil, cât şi pe parcurs.
Vasi Rădulescu atrage atenţia părinţilor, în această perioadă în care copiii susţin examenele de Evaluare şi de Bacalaureat că o notă mică nu e o tragedie, că poziţia de fruntaş în clasă nu ajută prea mult, important fiind sprijinul acordat: „Fiţi alături de copiii voștri și, indiferent de rezultate, nu treceți cu ghetele alea butucănoase peste sufletele lor. Educația e fir continuu al vieții, nu e un examen”.
Totodată, medicul subliniază că atâta timp cât „există educație continuă, bun simț, respect, muncă, poftă de cultură, aplecare spre frumos, dorință de a cunoaște versiuni superioare ale propriilor persoane, părinți mișto, profesori excelenți, copiii vor merge în direcția bună și vor ajunge bine de tot.”
Postarea integrală a medicului
"Până la sfârșitul clasei a VIII-a am fost cel mai bun din școala mea micuță. Urma Examenul de Capacitate și toți se așteptau să iau printre primii. Ei bine, nu știu ce s-a întâmplat cu mine la examenul ăla.
Când s-au afișat rezultatele și-am văzut nota finală, nu mi-a venit să cred. Nu numai că nu urma să intru la prima clasă de mate-info din liceul cel mai bun din oraș, ci exista riscul să nu prind mate-info. Am plecat acasă zăpăcit și n-am avut curaj să dau ochii cu ai mei. M-am dus undeva, în spatele casei, mi-am luat capul în mâini și-am plâns în hohote. Apoi, ud pe față, am zis totuși să arunc adevărul. Mama s-a cutremurat, așteptările erau altele, am dezamăgit, nu a mai vorbit cu mine, am făcut-o de râs.
Vacanța aia a fost o porcărie în care am căzut psihic. Am intrat la a treia clasă de mate-info, m-am remontat cu greu, am fost iar primul până la finele liceului.
Când mă gândesc retrospectiv, îmi dau seama că lucrurile s-au petrecut așa pentru că așa trebuia să se întâmple. Un eșec e o lecție. Dacă sunteți părinți și copiii voștri au luat note mai mici decât vă așteptați, nu-i nicio tragedie. Nu treceți cu ghetele peste sentimentele lor. Stați aproape și fiți convinși că totul va fi bine oricum, chiar dacă nu au prins cel mai bun liceu sau cea mai bună clasă.
N-aș miza nici pe poziția de fruntaș în clasă. Pe mine nu m-a ajutat cu nimic și-am avut de suportat multiple antipatii, orgolii, vorbe. Fiecare om învață toată viața și trebuie să profite de școală, de timpul liber, de conexiunile umane, toate pentru a deprinde informații, aptitudini, experiență. Chiar dacă nu ești primul, tot poți ajunge un inginer strălucit. Sau un scriitor. Sau medic de top. Contează să depui muncă, să perseverezi, să nu renunți la primele hopuri avute, să ai încredere că lucrurile se vor așeza, cu energie din partea ta și din alte părți. Eșecuri vor mai fi, succese la fel.
Fiți alături de copiii voștri și, indiferent de rezultate, nu treceți cu ghetele alea butucănoase peste sufletele lor. Educația e fir continuu al vieții, nu e un examen.
Cât timp există educație continuă, bun simț, respect, muncă, poftă de cultură, aplecare spre frumos, dorință de a cunoaște versiuni superioare ale propriilor persoane, părinți mișto, profesori excelenți, copiii vor merge în direcția bună și vor ajunge bine de tot.
Mama s-a prins repede că a reacționat greșit atunci. M-a sprijinit cu medicina, am intrat aici fără emoții, am terminat-o, mi-am făcut și rezidențiatul și-am ajuns medic medic, adică specialist. Tot un nimeni, dacă mă întrebați pe mine. Dar era și visul meu, și-al ei; își dorise să devină doctoriță, nu a reușit din motivele vremurilor apuse pline de greutăți, am reușit eu, cumva și pentru ea.
Cum ziceam, lucrurile pe undeva se așază".
