Virusul prezent la 95% dintre oameni, asociat cu scleroza multiplă și cancer, poate fi blocat de un nou anticorp

Data publicării:
microscop stiinta doctor
Foto: Getty Images

Virusul Epstein-Barr, foarte răspândit și pe care majoritatea oamenilor îl contractează fără să știe, rămâne în organism pe tot parcursul vieții. Deși de obicei nu cauzează probleme, poate fi asociat cu boli grave, inclusiv scleroza multiplă și diverse tipuri de cancer. Cercetători din Statele Unite au descoperit anticorpi umani capabili să împiedice virusul să pătrundă în celulele imune.

O nouă strategie bazată pe anticorpi monoclonali a oprit infecţia cu virusul Epstein-Barr (EBV) în modele preclinice.

Cercetătorii americani au dezvoltat un anticorp monoclonal uman care a reuşit să blocheze infecţia virală într-un model experimental, deschizând perspectiva unor terapii preventive pentru pacienţii cu risc crescut.

Studiul a fost publicat, marţi, în revista Cell Reports Medicine, scrie News.ro.

O echipă de la Centrul de cancer Fred Hutch din Statele Unite a anunţat că a obţinut anticorpi monoclonali umani capabili să împiedice virusul să pătrundă în celulele sistemului imunitar. EBV este estimat că infectează aproximativ 95% din populaţia mondială şi este asociat cu mai multe tipuri de cancer, boli neurodegenerative şi alte afecţiuni cronice.

Cum au fost obținuți anticorpii

Pentru a obţine aceşti anticorpi, cercetătorii au utilizat un model de şoarece modificat genetic, care poartă gene umane pentru anticorpi. Obiectivul a fost identificarea unor anticorpi monoclonali complet umani, pentru a evita reacţiile imune împotriva anticorpilor administraţi, reacţii frecvente atunci când sunt utilizaţi anticorpi proveniţi din alte specii.

Echipa a vizat două antigene virale aflate la suprafaţa EBV: gp350, implicat în legarea virusului de receptorii celulari, şi gp42, care permite pătrunderea virusului în celulele umane printr-un proces numit fuziune. Cercetătorii au identificat doi anticorpi monoclonali împotriva gp350 şi opt împotriva gp42.

În etapa finală a studiului, unul dintre anticorpii monoclonali direcţionaţi împotriva gp42 a prevenit infecţia cu EBV la şoareci cu sistem imunitar umanizat, expuşi experimental la virus. Un alt anticorp, îndreptat împotriva gp350, a oferit protecţie parţială. Analize suplimentare au identificat regiuni vulnerabile ale virusului care ar putea fi utile pentru dezvoltarea unor vaccinuri în viitor.

Epstein-Barr și pacienții imunosupresați

Virusul Epstein-Barr reprezintă o problemă majoră pentru pacienţii care urmează tratamente de imunosupresie după transplant. În Statele Unite, peste 128.000 de persoane sunt supuse anual transplantului de organe sau de măduvă osoasă. În prezent, nu există terapii specifice care să prevină infectarea sau reactivarea EBV la aceşti pacienţi.

O complicaţie severă este reprezentată de tulburările limfoproliferative post-transplant (TLPT), un tip agresiv de limfom care apare după imunosupresie şi este, în majoritatea cazurilor, asociat cu infecţia cu EBV care evoluează necontrolat. Prevenirea viremiei EBV - a prezenţei virusului în sânge - ar putea reduce incidenţa TLPT şi ar limita necesitatea scăderii imunosupresiei, contribuind la menţinerea funcţiei grefei şi la îmbunătăţirea evoluţiei pacienţilor.

Riscul este crescut atât la pacienţii care primesc organe de la donatori expuşi anterior la EBV, cât şi la cei care au avut deja infecţia, deoarece imunosupresia poate permite reactivarea virusului latent.

Copiii supuşi transplantului ar putea beneficia în mod special de o astfel de terapie, întrucât o proporţie mai mare dintre ei nu a fost expusă anterior la virus.

Perspective pentru tratamente viitoare

Cercetătorii consideră că, în viitor, administrarea acestor anticorpi monoclonali prin perfuzie ar putea preveni apariţia TLPT prin blocarea infecţiei şi reactivării EBV la pacienţii cu risc crescut.

Centrul de cancer Fred Hutch a depus cereri pentru protecţia proprietăţii intelectuale asupra anticorpilor identificaţi şi colaborează cu instituţii academice de cercetare şi din industrie pentru dezvoltarea unei posibile terapii destinate pacienţilor imunocompromişi. O astfel de terapie ar urma să fie evaluată iniţial pentru siguranţă la voluntari adulţi sănătoşi, iar ulterior în studii clinice la pacienţii vizaţi.

Peste 95% dintre adulţii din întreaga lume sunt infectaţi cu virusul Epstein–Barr (EBV). Infecţia are, în general, puţine simptome şi persistă în organism pe viaţă, dar pentru o mică parte dintre persoane, EBV este asociat cu boli grave.

De peste 50 de ani, virusul Epstein–Barr este recunoscut drept primul virus demonstrat că poate contribui la apariţia anumitor tipuri de cancer, motiv pentru care este clasificat ca agent cancerigen de grup 1.

Rolul virusului Epstein-Barr în scleroza multiplă

În ultimii ani, dovezi solide arată că EBV joacă un rol important în dezvoltarea sclerozei multiple (SM), o boală în care sistemul imunitar atacă creierul şi măduva spinării. SM afectează milioane de persoane în întreaga lume şi este diagnosticată frecvent la vârsta adultă tânără. Evoluţia este imprevizibilă, iar simptomele variază în timp.

Într-un studiu realizat de cercetători de la Health Research Institut - Universitatea Limerick, din Irlanda, cercetătorii au analizat modul în care infecţia cu EBV ar putea contribui la declanşarea sclerozei multiple. Folosind şoareci de laborator cu un sistem imunitar asemănător celui uman, echipa a observat că, după infectare, limfocitele B - celule imune care produc anticorpi şi coordonează răspunsul imun - devin neobişnuit de active şi migrează în creier.

La acest nivel, limfocitele B eliberează semnale care atrag limfocitele T, celule responsabile de recunoaşterea şi distrugerea celulelor infectate sau anormale. Împreună, aceste celule au generat inflamaţie şi leziuni cerebrale timpurii, similare celor considerate caracteristice etapelor incipiente ale sclerozei multiple.

Atunci când cercetătorii au utilizat un medicament prescris frecvent pentru eliminarea limfocitelor B, numărul limfocitelor T din creier a scăzut semnificativ, iar activarea imună a fost mult redusă.

Cum ar putea Epstein-Barr să inițieze SM

Rezultatele sugerează că EBV ar putea iniţia boala prin modificarea comportamentului limfocitelor B. Aceste celule pot pătrunde în creier şi pot întreţine inflamaţia, atrăgând limfocitele T şi amplificând răspunsul imun. Blocarea precoce a acestor celule ar putea preveni sau încetini evoluţia bolii.

Mecanismul exact prin care virusul contribuie la apariţia sclerozei multiple rămâne însă în studiu.

Scleroza multiplă afectează sistemul nervos central. În această boală, sistemul imunitar deteriorează mielina, stratul protector al fibrelor nervoase (teaca de mielină) care permite transmiterea rapidă a impulsurilor electrice. Distrugerea mielinei încetineşte sau blochează comunicarea dintre creier şi restul corpului. În timp, pot fi afectate şi fibrele nervoase, ceea ce duce la tulburări de mişcare, probleme de vedere, dificultăţi de echilibru şi oboseală.

SM este o boală autoimună. Sistemul imunitar nu mai distinge corect între structurile proprii şi agenţii străini şi ajunge să atace ţesuturi ale organismului. Una dintre explicaţiile propuse este aşa-numita „confuzie de identitate”: răspunsul imun declanşat iniţial împotriva virusului Epstein-Barr ar putea ajunge să recunoască în mod eronat şi mielina - învelişul protector al fibrelor nervoase - ca fiind o ţintă similară, ceea ce duce la atacarea acesteia.

Factorii de risc pentru SM

Infecţia cu EBV este foarte frecventă, dar nu toţi cei infectaţi dezvoltă scleroză multiplă. Riscul este influenţat şi de factori genetici, sex, fumat, obezitate şi niveluri scăzute de vitamina D.

EBV pare să joace un rol important în apariţia bolii, dar, de unul singur, nu este suficient pentru a o declanşa. Pentru ca scleroza multiplă să se dezvolte, sunt implicaţi şi alţi factori, precum predispoziţia genetică şi anumiţi factori de mediu.

Reactivarea virusului și alte boli asociate

Virusul infectează limfocitele B şi poate rămâne inactiv în interiorul acestora toată viaţa. În anumite condiţii, acesta se poate reactiva. Celulele infectate cu EBV au fost asociate şi cu alte boli autoimune, precum lupus şi diabet zaharat de tip 1, dar şi cu unele tipuri de cancer atunci când controlul imun este deficitar.

Cercetări recente, publicate în luna februarie, au identificat un număr crescut de celule imune care ţintesc EBV în lichidul cefalorahidian al persoanelor cu scleroză multiplă. Multe dintre acestea erau limfocite T pregătite să recunoască virusul, ceea ce sugerează un răspuns imun la activitatea EBV în sistemul nervos central. Acumularea celulelor imune favorizează inflamaţia şi permite pătrunderea altor celule în creier şi măduva spinării, unde pot apărea leziuni caracteristice bolii.

Tratamente actuale și limitările lor

Tratamentele actuale pentru scleroza multiplă reduc activitatea sistemului imunitar, fără a viza o singură cauză. Multe sunt imunosupresoare, ceea ce poate creşte riscul de infecţii, dar scade frecvenţa recăderilor şi încetineşte progresia bolii.

Unele dintre cele mai eficiente terapii vizează limfocitele B prin anticorpi monoclonali, proteine produse în laborator care recunosc ţinte specifice. Exemple sunt ocrelizumab, rituximab şi ofatumumab. Aceste tratamente reduc numărul limfocitelor B şi pot diminua şi populaţia de celule infectate cu EBV. Ele au îmbunătăţit evoluţia multor pacienţi, dar pot creşte riscul de infecţii şi pot reduce răspunsul la vaccinuri.

Simptomele infecţiei cu EBV pot include oboseală, febră, inflamaţie în gât, ganglioni limfatici măriţi la nivelul gâtului, splină mărită, ficat mărit şi erupţii cutanate.

Se pune întrebarea dacă prevenirea infecţiei cu EBV ar putea reduce riscul de scleroză multiplă. Dezvoltarea unui vaccin s-a dovedit dificilă, în parte deoarece virusul se ascunde în interiorul celulelor şi persistă pe termen lung. În prezent, nu există vaccinuri aprobate împotriva EBV, iar impactul prevenirii infecţiei asupra riscului de SM rămâne neclar.

Cercetări și strategii viitoare

Legătura dintre EBV şi scleroza multiplă reprezintă unul dintre cele mai active domenii de cercetare în prezent. Noile strategii vizează fie celulele infectate cu virusul, fie dezvoltarea unor vaccinuri sau terapii imunologice care să întrerupă procesele biologice asociate.

Dacă aceste direcţii se vor dovedi eficiente, tratamentul sclerozei multiple nu s-ar mai limita doar la reducerea simptomelor, ci ar putea include intervenţii aplicate mai devreme în evoluţia bolii sau chiar strategii de prevenire a apariţiei acesteia.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bălan, pozată de soț în costum de baie. Radiază de când e din nou femeie căsătorită
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Martin Freeman, la 55 de ani. De la „Hobbitul” și „Sherlock” la povestea discretă de iubire cu o femeie cu 23...
Adevarul
Danu Spartanu, după bătaia cu Tolea Ciumac: „Mă doare capul. Până la nuntă, trece”. Ce i-a spus Marian...
Newsweek
România, țara unde 4 oameni se sinucid zilnic. Psiholog: Persoanele care au peste 60 ani, cele mai vulnerabile
Digi FM
Brad Pitt și Ines de Ramon, spectacol în tribune la finala US Open. Gesturile romantice dintre cei doi pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
VIDEO Cafea cu particule nesănătoase. De ce sunt periculoase paharele de unică folosință
Digi Animal World
Poziția preferată de somn a pisicilor ascunde un secret. De ce se ghemuiesc atât de des
Film Now
Dakota Johnson, magnet de priviri la New York. Atitudine seducătoare, ochi albaștri și o rochie șic cu...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță