Klaus Iohannis: Pregătiți copiii pentru școală. Care sunt scenariile în care vor fi deschise școlile începând de luni

klaus iohannis
Președintele României, Klaus Iohannis Foto: Administrația Prezidențială

Redeschiderea școlilor în data de 8 februarie a fost decisă marți într-o ședință la Palatul Cotroceni. Astfel, în 8 februarie ar urma să fie dechise fizic școlile în funcție de mai multe scenarii pe baza datelor epidemiologice. Klaus Iohannis a anunțat care sunt scenariile în care se vor desfășura cursurile. În afară de localitățile aflate în carantină, toți copiii de la grădiniță și cei din clasele I-IV vor merge la școală, indiferent de rata de incidență.

ACTUALIZARE ORA 17:10: Declarația președintelui Klaus Iohannis:

„Am discutat o temă care este extrem de importantă. Am discutat ce se va întâmpla cu școlile din România începând de săptămâna viitoare.

Am început cu o analiză a contextului pandemic și pot să vă spun că nu am scăpat de pandemie. E nevoie să fim responsabili, să respectăm măsurile care sunt în vigoare, dar putem să constantăm că incidența bolii s-a redus un pic.

Avem mai puține persoane la ATI și persoane care se internează zilnic. Cum spun experții, trendul este descendent.

Nu suntem singuri în Europa și ne-am uitat în jur să vedem ce fac alții. Marea majoritate a țărilor din UE deschid școlile. În majoritea statelor sunt deschise sau vor fi deschise. Doar în 3 state nu se deschid școlile

În consecință am decis ca începând de luni majoritatea copiilor să meargă fizic la școală.

Evident, trebuie să respectăm și să ținem cont de ce se întâmplă în fiecare localitate și pentru fiecare școală trebuie luate măsuri foarte stricte pentru că ne dorim ca școala să se desfășoare în condiții sigure.

În localitățile în care sunt puține cazuri, în scenariul verde toți copii merg la școală și la grădință.

În scenariul galben, acolo copiii de grădiniță merg la grădiniță, clasele I-IV merg la școală și din ciclu secundar merg copiii din clasa a VIII-a și la liceu tinerii din clasa a XII-a care se pregătesc pentru Bacalaureat.

În localitățile în scenariul roșu merg fizic doar copiii la grădiniță și clasele I-IV la școală, restul vor face școala online.

În localitățile care intră în carantină, evident, toată lumea stă acasă.

Mai sunt multe detalii de clarificat. Cum se verifică dacă un copil este bolnav sau nu, la câte cazuri se închide școala, toate aceste lucruri vor fi clarificate de ministerul Educației și ministerul Sănătății.

În consecință, pregătiți copiii pentru școală.”, a declarat Klaus Iohannis. 

ACTUALIZARE ORA 15:00: Miniștrii Educației, Sănătății și Internelor au ajuns la Palatul Cotroceni pentru discuția cu președintele Klaus Iohannis în vederea deschiderii școlilor din data de 8 februarie. La ședință participă și premierul Florin Cîțu, dar și șeful DSU Raed Arafat și Directorul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, Adriana Pistol. 

La finalul ședinței, președintele Klaus Iohannis este așteptat să susțină o declarație de presă în care să anunțe decizia luată astăzi.


Știrea inițială

"Președintele României, domnul Klaus Iohannis, va avea marți, 2 februarie a.c., ora 15:00, la Palatul Cotroceni, o ședință de lucru la care vor participa Prim-ministrul României, Florin Cîțu, ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, și Directorul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, dr. Adriana Pistol", se arată în comunicatul transmis de Administrația Prezidențială.

Premierul Florin Cîţu a declarat luni că împreună cu preşedintele Klaus Iohannis va fi luată decizia cu privire la modul de desfăşurare a cursurilor şcolare începând din data de 8 februarie, adică după vacanţa intersemestrială.

"Vom avea mâine toate informaţiile şi, pe baza acestor informaţii, vom lua decizia. Dacă până mâine vor apărea şi alte informaţii, vom vedea ce decizie luăm împreună cu domnul preşedinte în ceea ce priveşte şcolile", a declarat Cîţu, care a subliniat că prioritatea o reprezintă siguranţa în şcoli.

Luni, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a precizat că elevii care îşi vor relua fizic cursurile vor primi măşti de protecţie, existând un stoc de peste 37 de milioane de măşti doar în învăţământul preuniversitar. Cîmpeanu a explicat că învăţământul hibrid, atât online, cât și fizic, se va păstra acolo unde există profesori şi elevi care au indicaţie medicală pentru a continua cursurile de acasă.

În ceea ce-l privește pe Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, acesta a evitat să se pronunțe asupra posibilității deschiderii școlilor în 8 februarie, când începe semestrul al doilea al anului școlar.

„Nu pot să mă pronunț în momentul ăsta. O să evit să mă pronunț. Întrebați-mă altceva, vă rog”, a fost răspunsul lui Vlad Voiculescu, întrebat, la B1 TV, în legătură cu decizia care va fi luată mâine.

Încă de la mijlocul lunii ianuarie, preşedintele Klaus Iohannis anunţa că, din 8 februarie, școlile ar putea să se redeschidă, dar o decizie finală va fi luată pe 2 februarie.

Cele trei scenarii pentru redeschiderea școlilor în 8 februarie

Există trei scenarii realizate de autorități în funcție de care elevii ar urma să revină fizic în bănci. În localitățile care se încadrează în așa-numitul scenariu verde, cu relativ puține cazuri, toate școlile se redeschid fizic, copiii merg la școală. În localitățile care se încadrează în scenariul galben, adică sunt ceva mai multe cazuri de infectare, lucrurile se schimbă în sensul că merg în continuare la școală, mai exact la grădiniță și la școală, copiii de grădiniță, copiii din ciclul primar, clasele I-IV, și copiii din clasele terminale - VIII, XII, XIII. În cazul în care localitatea intră în scenariul roșu, continuă pentru un timp să meargă la școală și la grădiniță copiii de grădiniță și de ciclu primar, dar ceilalți nu mai merg la școală.

Incidența în cele trei scenarii:

  • scenariul verde – incidența sub 1 la mia de locuitori
  • scenariul galben – incidența de sub 3 la mia de locuitori
  • scenariul roșu – incidența de peste 3 la mia de locuitori

Atunci când se ajunge cu rata de infectare peste 6, localitatea se carantinează și toată lumea stă acasă, școlile se închid, se merge în on-line.

În ce situații elevii și profesorii rămân în sistem online sau hibrid

Vor fi cinci situații în care se vor face cursuri hibrid sau online, a explicat Ministrul Educatiei, Sorin Cîmpeanu.

„Deși scenariul hibrid fusese eliminat, el va funcționa pentru elevii sau profesorii cu vulnerabilități, care nu vor putea merge fizic în școli”, a precizat Ministrul Educației.

Cele cinci categorii de profesori și elevi care vor face cursurile tot de acasă și dacă se deschid școlile:

  • elevii care au vulnerabilități medicale
  • elevii care prezintă simptome de Covid
  • elevii care au aparținători în familie cu vulnerabilități
  • profesorii cu vulnerabilități medicale
  • profesorii care prezintă simptome de Covid

„Programul orar trebuie realizat de școală astfel încât elevii să aibă orele online grupate”, a mai spus Cîmpeanu. Acest lucru devine valabil în ipoteza în care se va decide ca elevii să revină în școli din 8 februarie.

Editor : Alexandra Andronie

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate