Șeful Gărzii de Mediu, despre poluarea din București. Au fost identificate zeci de focare, incendii cu 20 de anvelope

Data actualizării: Data publicării:
incendiu de cauciuc in vidra si sintesti.
Localnici din Sintești și Vidra au incendiat cauciucuri duminică seară. Foto: Octavian Berceanu

Lăsata Secului a fost sărbătorită cu poluare în București. În localitățile din apropierea Capitalei, localnicii au incendiat cauciucuri. Mirosul s-a răspândit deasupra întregului oraș iar senzorii de poluare înregistrau valori de peste 100.

Octavian Berceanu, șeful Gărzii de Mediu, a declarat luni dimineață la Digi24 că cele mai frecvente focare de poluare au fost în localitățile Vidra, Măgurele și în special în Sintești: „Ne raportăm la valorile maxime admise pentru o zi de PM10 și PM2,5, particule aflate în suspensie în aer, valorile au fost foarte mari aseară, s-a ajuns la de peste zece ori valoarea maximă admisă. Noi am lăsat zona liberă când ne-am retras și nu mai existau focare importante”.

Potrivit acestuia, au fost incendii și cu 20 de anvelope de autoturisme.

„Am intervenit cu echipajele gărzii de mediu, jandarmerie, poliție. A fost o muncă destul de grea să identificăm câteva zeci de focare, pompierii ne-au ajutat foarte mult să stingem, iar unde a fost mai greu am rugat și populația să stingă aceste focare. Urmează să fie date amenzi, au fost verificate persoane de la fața locului”, a declarat Berceanu.

El a adăugat că „munca asta trebuie să se ducă pe o perioadă mult mai lungă, pentru că principalul pilon e prevenția și nu acțiunea în ziua respectivă, dacă avem o muncă de prevenție de a lungul anului, focarele pe anul viitor se vor reduce simțitor”.

Șeful Gărzii de Mediu a precizat că, pe lângă aceste surse de poluare, nici vremea nu a ajutat la disiparea particulelor: „N-am avut o mișcare substanțială a aerului care să disipeze norul de poluare de particule, vântul a bătut încet. În dimineața asta recomand bucureștenilor să nu aerisească apartamentele, o pot face către prânz”.

Editor : G.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Joburile din România în care se câștigă cel mai bine. IT-ul nu mai este singura destinație pentru salarii mari
Digi FM
Prognoza ANM pentru septembrie. Unde se vor înregistra cele mai mari temperaturi și când revin ploile
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cleopatra Stratan, superbă în costum de baie, în vacanța din Santorini. A făcut o excepție și s-a lăsat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Robert Pattinson, despre provocările fizice din The Batman II: „Îmi simt vârsta la scenele de luptă. E mult...
Adevarul
Cât au îndeplinit statele UE din PNRR și ce urmează după 31 august. România este în zona de mijloc a...
Newsweek
Sunt bani pentru creșterea pensiilor la 1 ianuarie 2027. Anunțul ministrului muncii pentru pensionari
Digi FM
Regulile stricte ale unui milionar britanic pentru o căsnicie fericită. Nu vorbește cu soția până la 15:00 și...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Trei factori care îți pot accelera îmbătrânirea fără să-ți dai seama. Un medic explică ce se întâmplă la...
Digi Animal World
Rasele de câini care urăsc stăpânii gălăgioși. Mulți proprietari habar n-au
Film Now
Sandra Bullock și-a băgat copiii în noul film. Louis și Laila au apariții-surpriză în „Practical Magic 2”...
UTV
Imagini de colecție cu Loredana Groza la 16 ani, când a câștigat Festivalul Mamaia. „Vom muri aici, sub...