Poștașii vor livra pensiile persoanelor izolate la domiciliu din cauza coronavirusului cu măști, mănuși și ochelari de protecție

Robert Kiss Data actualizării: Data publicării:
Concern In South Korea As The Wuhan Covid-19 Spreads
Sursa: Guliver/Gettyimages

Directorul General al Poștei Române, Horia Grigorescu, a trimis joi o circulară către oficiile poștale din țară prin care le solicită poștașilor să nu mai livreze pensiile și alocațiile către cetățenii aflați în carantină din cauza coronavirusului. Contactat de Digi24.ro, ministrul Transporturilor și Comunicațiilor, Lucian Bode, a declarat că i-a cerut directorului să retragă recomandarea și aștepată de la ministrul Sănătății o adresă oficială prin care să fie precizat modul în care poștașii pot livra pensiile și alocațiile fără să fie supuși pericolului de infectare cu coronavirus.

ACTUALIZARE: Poșta Română a transmis un comunicat în care precizează că a primit de la Ministerul Sănătății instrucțiuni în legătură cu modul de livrare a pensiilor și alocațiilor către persoanele aflate în carantină sau în izolare la domiciliu.

Ca urmare a discuţiilor cu reprezentanţii Ministerului Sănătaţii s-a stabilit faptul că nu există riscul de contaminare, atâta timp cât distribuirea prestaţiilor sociale către persoanele aflate în autoizolare se realizează de către poştaşii dotaţi cu echipament, măşti, mănuşi şi ochelari de protecţie. Pentru cazurile excepţionale şi anume persoane care sunt deja internate în spital, există posibilitatea întocmirii unei procuri în baza careia aparţinatorii vor putea ridica prestaţiile sociale cuvenite, precum şi toată corepondenţa.

Reamintim că suntem în contact permanent cu autorităţile locale abilitate şi cu Direcţiile Judeţene de Sănătate Publică şi menţionăm că, până în acest moment, niciun beneficiar de prestaţii sociale nu a fost afectat şi nici nu anticipăm să existe vreun caz în care vreun client să nu işi primească drepturile cuvenite.

Aceste măsuri vizează protejarea angajaților noştri, dar şi protejarea populaţiei, limitând astfel răspândirea cu noul tip de Coronavirus. Poşta Română îşi reafirmă, astfel, rolul de partener social, atât al instutuţiilor publice, cât, mai ales, al cetăţenilor”, se arată în comunicatul Poștei Române.


Știrea inițială

În adresa trimisă inițial de Directorul General al Poștei Române, poștașilor li se cerea să își suspende „orice activitate de livrare a trimiterilor poștale, a drepturilor de protecție socială, precum și a oricăror alte prestații sau servicii care implică contact direct între salariați și persoanele aflate în carantină/autoizolare”.

„Am discutat cu domnul ministru Costache și așteptăm o adresă oficială prin care să ni se spună procedurile pe care trebuie să le urmeze poștașii. Nu vor fi probleme în livrarea pensiilor și alocațiilor”, a declarat Lucian Bode, pentru Digi24.ro.

Ministrul a precizat că, din punctul său de vedere, livrarea pensiilor și alocațiilor la persoanele aflate în carantină se poate face fără probleme de poștași, dacă își iau măsuri de protecție.

„În cazul persoanelor aflate în carantină, a celor peste 30 de persoane, poștașii pot purta un echipament special de protecție, iar în cazul celor izolați la domiciliu, poștașii pot purta o mască. Dar așteptăm comunicarea oficială a ministerului Sănătății”, a mai declarat Bode. 

Și ministrul interimar al Muncii, Violeta Alexandru a scris pe Facebook un mesaj în care precizează că a cerut Poștei soluții pentru livrarea pensiilor.

„Persoanele afectate de coronavirus respectiv cu suspiciune de a purta virusul nu pot fi lăsate fără nicio formă de venit. Mai ales în condițiile actuale în care au nevoie de medicamente, hrană. La fel cum acestor persoane suspecte de virus, autoizolate la domiciliu, cineva la duce de mâncare și orice alt lucru necesar, și pensia le va fi livrată! Poșta Română trebuie să îmi prezinte soluții pentru ca, în condiții de siguranță, toți pensionarii, toți beneficiarii de ajutoare sociale să-și primească drepturile. Cei care le primesc pe card deja le-au primit, acum vorbim despre cei care le primesc în numerar”, a scris Violeta Alexandru, pe Facebook.

Ministerul Sănătății va transmite către personalul Poștei Române 100.000 de măști de protecție.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Casă construită fără autorizaţie. Cum poţi scăpa de amenda de la primărie sau Poliţia Locală
Digi FM
Mirabela Dauer, cea mai dureroasă confesiune despre fiul pe care nu l-a mai văzut de 24 de ani: "Mi-a distrus...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
A rupt tăcerea după 20 de ani. Alanis Morissette, declarații despre despărțirea de Ryan Reynolds: „Am un...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sean Penn va regiza un film despre asaltul asupra Capitoliului și vrea în rolul principal un actor...
Adevarul
Sute de turiști, filmați pe ascuns în camere de hotel. Imaginile intime erau vândute apoi pe Telegram
Newsweek
Jurist despre CASS la pensie. Trebuie restituită. „E dublă impunere”. De ce pensia nu trebuie impozitată?
Digi FM
Imagini rare cu Richard Gere, filmat de soția sa, Alejandra Silva, într-o drumeție romantică: „Persoana pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Pământul ar putea supravieţui morţii arzătoare a Soarelui. Mercur și Venus vor fi distruse de flăcările...
Digi Animal World
A deschis portiera camionului și a încremenit. Cine îl aștepta pe scaunul șoferului: „La început mi-a fost...
Film Now
Acum 5 ani anunța că e transgender, azi impresionează cu un corp sculptat. Elliot Page și-a afișat abdomenul...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...