Aliatul-cheie al lui Pedro Sanchez, condamnat la 24 de ani de închisoare pentru corupție. Premierul spaniol, presat să demisioneze

Data publicării:
Investiture Parliament Session
Premierul spaniol Pedro Sánchez. Foto Getty Images

Curtea Supremă a Spaniei l-a condamnat luni pe fostul ministru al Transporturilor, Jose Luis Abalos, unul dintre cei mai apropiați aliați ai premierului Pedro Sanchez, la 24 de ani de închisoare într-un dosar de corupție legat de achizițiile de măști din perioada pandemiei de COVID-19. Decizia amplifică presiunea asupra liderului socialist, în condițiile în care mai multe persoane din cercul său apropiat sunt vizate de anchete, potrivit Reuters.

Condamnarea care zguduie Guvernul Sanchez

Sentința pronunțată de Curtea Supremă este prima dintr-o serie de procese de corupție care vizează membri și apropiați ai Partidului Socialist aflat la putere în Spania.

Judecătorii au stabilit că Ábalos a fost implicat în atribuirea unui contract de urgență pentru 13 milioane de măști de protecție către o companie conectată cu omul de afaceri Victor de Aldama.

Potrivit instanței, fostul ministru a primit mită și beneficii financiare constante, inclusiv plăți lunare de 10.000 de euro pentru „cheltuieli fixe”, dar și favoruri pentru persoane apropiate.

„O societate care percepe că cei aflaţi în funcţii de putere acţionează ghidaţi de interese private sau de interese care nu au legătură cu serviciul public suferă o pierdere a legitimităţii instituţionale”, se arată în motivarea Curții Supreme.

Deși pedeapsa totală este de 24 de ani, legislația spaniolă limitează executarea efectivă la 16 ani și jumătate.

Contracte din pandemie și comisioane ilegale

Ancheta a scos la iveală că Victor de Aldama a deturnat comisioane ilicite din contractele pentru achiziția de măști în perioada pandemiei. Acesta și-a recunoscut faptele și a primit o condamnare cu suspendare de patru ani și jumătate.

Judecătorii au stabilit și că doi apropiați ai lui Ábalos au fost angajați în companii publice, unul dintre ei beneficiind inclusiv de plata chiriei.

Cazul readuce în prim-plan suspiciunile privind modul în care au fost atribuite contractele de urgență în perioada crizei sanitare.

Citește și: Begona Gomez, soţia premierului spaniol Pedro Sanchez, a fost trimisă în judecată. Instanța a decis să-i confiște paşaportul

Pedro Sanchez, tot mai izolat politic

Condamnarea lui Ábalos vine într-un moment complicat pentru Pedro Sánchez. Potrivit Reuters, peste zece persoane din cercul apropiat al premierului sunt în prezent anchetate sau judecate pentru corupție, printre care soția și fratele său.

Până acum, niciun dosar nu îl vizează direct pe liderul socialist, însă opoziția a reluat apelurile pentru demisie și alegeri anticipate.

Alberto Núñez Feijóo, liderul Partidului Popular, principalul partid de opoziție, a declarat că „prim-ministrul guvernului este responsabil pentru acțiunile miniștrilor săi”.

Guvernul de la Madrid a transmis că „regretă și condamnă fără echivoc” comportamentele care au încălcat principiile transparenței și integrității.

Mandatul actual al lui Pedro Sánchez expiră în august 2027, iar Executivul a exclus până acum organizarea de alegeri anticipate.

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pericolul ascuns sub pământul României. Avertismentul unui expert american despre mineralele critice din ţara...
Digi FM
Ce legătură de rudenie aveau Bonnie Tyler și Catherine Zeta-Jones. Actrița e profund afectată de moartea...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Adda, confesiune din vacanță și imagini în costum de baie: "Eram supărată că nu am reușit să slăbesc 4 kg"
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Filme cu Tom Holland. Cele mai bune producții cu actorul din „Spider-Man”
Adevarul
Colțul de rai de la granița României unde oamenii trăiesc ca acum sute de ani. Drama unui sat uitat de lume...
Newsweek
Care pensionari au primit deja pensia pe card? Din ce orașe sunt? La ce bănci au cont?
Digi FM
Cine este Alex Stamate? Fenomenul viral care a răvășit TikTok-ul, dezbătut la matinalul Digi FM
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
"Stomacul meu se mănâncă singur". Bryan Johnson, milionarul care vrea să trăiască până la 160 de ani, a...
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Cine e actrița considerată revelația din "Odiseea". Tom Holland și Matt Damon, în rolurile carierei
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...