Foto Sinagoga din Făgăraș, aflată în reabilitare, a fost vandalizată

Data publicării:
zidurile sinagogii fagaras, vandalizate
Lucrările de reabilitare a sinagogii sunt în stare avansată. Foto: Facebook / Primăria Făgăraș

Sinagoga din Făgăraş a fost vandalizată la mai puțin de o lună de la finalizarea parţială a lucrărilor de reabilitare la fațada clădirii, a anunţat joi primăria municipiului. Persoane necunoscute au aruncat cu o substanţă despre care nu s-a stabilit ce ar fi pe întreaga latură de sud a monumentului istoric.

Pe zidul proaspăt văruit al clădirii a fost aruncată o substanță despre care nu se știe deocamdată ce este și, de asemenea, se văd și urme de bocanci.

„Ne este greu să înţelegem comiterea faptelor de distrugere, când patrimoniul local este al tuturor cetăţenilor şi ar trebui protejat de orice om. În cursul acestei zile vom sesiza autorităţile competente pentru identificarea făptaşului şi luarea măsurilor prevăzute de lege în astfel de cazuri”, au precizat reprezentanţii Primăriei Făgăraş.

Clădirea sinagogii a fost construită în 1870 şi, până recent, se afla într-o stare avansată de degradare. Lucrările de reabilitare au început în 2019, cu ajutorul unei sponsorizări din partea unei companii private, ulterior fiind continuate în cadrul unui parteneriat încheiat cu Fundaţia Comunitară „Ţara Făgăraşului” şi Ambulanţa Monumentelor, mai precizează municipalitatea.

În prezent este în curs etapa a treia a reabilitării (a faţadei) în cadrul căreia lucrările sunt finanţate de la bugetul local.

Clădirea urmează să fie transformată într-un centru cultural internaţional.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine este Ionel Arsene și ce avere avea înainte să fugă din România. Reacția lui Sorin Grindeanu după...
Digi FM
Mihai Trăistariu, dezamăgit de litoralul din Bulgaria: „Mâncarea nu-i bună de nimic. La hotel am găsit pânză...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Marc Anthony a devenit tată pentru a opta oară. Ce nume a primit fetița lui și a Nadiei Ferreira
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița Kaylee Hottle, cunoscută din „Godzilla vs Kong”, a murit. Avea 18 ani
Adevarul
Două modele AI dezvoltate de compania OpenAI au scăpat de sub control și au atacat cibernetic o altă firmă de...
Newsweek
Parlamentarii, 6.200 lei pensie specială pentru 2 mandate. Pensia contributivă după 35 ani munciți, 2.800 lei
Digi FM
Exclusiv la matinalul Digi FM: Cum a ajuns Miresic să încaseze patru bătăi la propria nuntă!
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Dacă patrupedul tău are respirație urât mirositoare, nu o ignora. Ce poate ascunde acest simptom
Film Now
Câți bani a strâns fiul Priscillei Presley după ce a cerut donații pe internet pentru afacere: Va trebui să...
UTV
MrBeast s-a căsătorit în secret cu Thea Booysen. Nunta a durat o săptămână și a avut loc pe o insulă privată...