Sindicaliștii din administrația locală protestează, de luni, față de măsurile fiscale: „Cea mai severă lovitură din ultimii 35 de ani”

Data publicării:
proteste
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Membrii sindicatelor afiliate Uniunii Forţa Legii din administraţia publică locală vor declanşa un protest pe durată nedeterminată începând de luni, 1 septembrie, funcţionarii urmând să fie prezenţi la serviciu dar fără să lucreze cu publicul.

„Uniunea Sindicatelor Funcţionarilor Publici şi Personalului Contractual Forţa Legii, reprezentativă pe sectorul Administraţie publică, afiliată la Confederaţia Sindicală Naţională Meridian, anunţă declanşarea unui protest pe durată nelimitată începând de luni, 1 septembrie 2025, ora 9.00, ca reacţie la măsurile abuzive de reformă pe care Guvernul condus de Ilie Bolojan doreşte să le angajeze în Parlament”, se arată într-un comunicat transmis sâmbătă de liderul sindical Marius Sepi, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, protestul este motivat de faptul că pachetul de măsuri promovat de Guvern aduce cea mai severă lovitură aplicată Administraţiei publice locale din ultimii 35 de ani”.

Nemulţumirile sindicaliştilor vizează următoarele măsuri guvernamentale:

  1. „Reducerea drastică a personalului cu cu 25% în primării şi cu cu 20% din instituţiile Prefectului, fără criterii clare şi fără evaluarea impactului social.
  2. Introducerea obligativităţii muncii cu jumătate de normă pentru funcţionarii publici, măsură arbitrară care va genera insecuritate profesională şi plecarea personalului calificat.
  3. Eliberarea din funcţie şi trecerea în Corpul de rezervă a celor care refuză transformarea raportului de muncă, ceea ce reprezintă un abuz fără precedent.
  4. Afectarea Poliţiei Locale şi a serviciilor de pază, prin reducerea numărului de posturi şi interzicerea organizării unor structuri în localităţile sub 4.500 de locuitori, cu riscul grav de a lăsa comunităţi întregi fără protecţie şi siguranţă.
  5. Inechitate flagrantă: în timp ce personalul din Administraţie este redus şi împins spre precaritate, Guvernul menţine şi chiar întăreşte numărul de consilieri personali pentru primari, viceprimari, prefecţi şi preşedinţi de consilii judeţene - adevărate sinecuri politice pe bani publici.
  6. Centralizarea salarială abuzivă: pentru primăriile care nu îşi pot acoperi cheltuielile salariale din venituri proprii, salariile personalului nu vor mai fi stabilite de consiliile locale, ci prin grile impuse de Guvern, ceea ce anulează principiul autonomiei locale.
  7. Sancţiuni disproporţionate: primarii şi şefii compartimentelor financiare sunt puşi sub presiunea unor controale ANAF şi a unor sancţiuni financiare directe din partea Curţilor de Conturi, riscând blocarea bugetelor locale şi destabilizarea comunităţilor”.

Marius Sepi precizează că sindicaliştii nu sunt împotriva reformei ci, dimpotrivă, au solicitat ani la rând măsuri reale de reformă.

Guvernul refuză să atingă salariile mari şi funcţiile neesenţiale, precum cele ale Viceprimarilor sau Administratorilor publici şi să reducă numărul acestora, preferând să lovească brutal în angajaţii de rând şi în stabilitatea Administraţiei locale. Am propus măsuri alternative de eficienţă, precum desfiinţarea funcţiilor de Viceprimar şi Administrator public, limitarea indemnizaţiilor consilierilor locali şi condiţionarea angajării administratorilor publici”, menţionează comunicatul citat.

Astfel, începând de luni, membrii sindicatelor afiliate Uniunii Forţa Legii din toate primăriile şi instituţiile şi serviciile Administraţiei publice locale vor adopta ca formă de protest prezenţa la serviciu fără lucrul cu publicul, până la retragerea sau corectarea acestor măsuri.

USFPPC Forţa Legii face apel la solidaritate către toate organizaţiile sindicale din Administraţia publică şi către cetăţeni să susţină acest demers, subliniind faptul că „reforma nu poate fi construită pe spezele celor mai vulnerabili salariaţi şi ale comunităţilor locale”.

Citește și:

VIDEO Guvernul Bolojan a aprobat parțial Pachetul 2 de măsuri fiscale. Reforma administrației locale, scoasă de pe ordinea de zi

Editor : Ș.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine poate fi încorporat în România în caz de război. De ce au fost chemaţi tinerii în Armată
Digi FM
Mihai Onilă a fost operat de urgență. Fostul membru AXXA stârnise controverse după ce a ținut post negru 40...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Anca Țurcașiu, noi imagini inedite alături de partenerul ei, la malul mării. Fanii au fost cuceriți: „Așa...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Ce părere ar avea Johnny Depp despre filmul care îi marchează revenirea la Hollywood: „O șansă care apare o...
Adevarul
Pericol pentru securitatea energetică globală: atac cu drone asupra a două petroliere în Marea Neagră
Newsweek
Modificare la pensie începând de vineri. Milioane de români vor munci mai mult înainte să iasă la pensie
Digi FM
Mihai Trăistariu, exasperat de turiștii de pe litoral. Ce îi dispare din apartamente și ce obiecte ajunge să...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce este "dirty soda", băutura care face furori pe internet, dar îi îngrijorează pe medici: "Este un dezastru...
Digi Animal World
Un câine a distrus drona vecinului, iar cazul a ajuns în instanță. Ce a decis judecătorul
Film Now
A trăit în mașină înainte să ajungă la Hollywood, apoi a câștigat două premii Oscar. Viața a încercat-o de...
UTV
Florin Ristei și iubita lui au sărbătorit un moment special în vacanță. Cum a surprins-o artistul pe Andreea...