Adrian Năstase şi Ion Iliescu ar putea rămâne fără titlul de Cetăţean de Onoare al municipiului Iași

Data publicării:
iliescu adrian nastase
Foto: max-media.blogspot.com

Adrian Năstase şi Ion Iliescu ar putea rămâne fără titlul de Cetăţean de Onoare al municipiului Iași, din cauza problemelor cu legea. Un nou regulament al primăriei stabileşte, în premieră, condiţiile în care distincţia poate fi retrasă. Condamnările pentru acte de corupţie sunt principalul motiv, iar fostul premier va fi cel dintâi exclus. Consilierii locali spun că vor propune să i se retragă titlul şi fostului preşedinte Ion Iliescu, judecat pentru crime.

Pe lista de cetăţeni de onoare ai Iaşiului sunt peste 100 de persoane: artişti, medici, profesori şi politicieni cunoscuți. Unii dintre ei ar putea rămâne, însă, fără distincție. Primăria are o inițiativă fără precedent: vrea să introducă un regulament prin care să poată retrage acest titlu. Prima nominalizare a fost, deja, făcută.

Mihai Chirica, primarul Iaşiului: Printre persoanele care ar putea, după aprobare, să fie excluse se află şi Adrian Năstase, fostul premier. Una, să spunem, dintre condiţiile de excludere ar fi o condamnare definitivă şi irevocabilă pentru un act de corupţie şi o a doua condiţie ar fi ca o instanţă să scoată la iveală că a fost colaborator al Securităţii.

Consilierii cred că de pe listă ar trebui scos şi un fost preşedinte al României.

Răzvan Timofciuc, consilier local: Am propus ca în Consiliul local să retragem titlurile de cetăţean de onoare acordate domnilor Adrian Năstase şi Ion Iliescu. În cazul primului, a fost condamnat definitiv pentru acte de corupţie, şi în cazul celui de-al doilea a fost pus sub acuzare pentru crime împotriva umanităţii.

Ligia Pricopi, jurnalist Digi24: Ion Iliescu a primit titlul de cetăţean de onoare al Iaşiului în anul 2000, cu puţin timp înainte să câştige cel de-al doilea mandat de preşedinte al României, iar Adrian Năstase în 2001, în perioada în care era prim-ministru.

Pentru că proiectul este, încă, în dezbatere publică, oricine îşi poate spune părerea.

Localnic: Calitatea de cetăţean de onoare presupune ca tu să fii un exemplu pentru societate. În momentul în care ţi-ai petrecut mai mult timp pe la o puşcărie, adică ai consumat din bugetul contribuabililor, tot din banii cetăţenilor cinstiţi, n-ar trebui să ai un astfel de titlu.

Localnică: Dacă se întâmplă şi comite, după, anumite fapte cred că trebuie retras.

Localnic: N-au ce căuta cei care au fost condamnaţi să fie cetăţeni de onoare. Ce onoare mai au? 

Noul regulamnt de acordare, dar şi de retragere a titlului de cetăţean de onoare al Iaşiului, va fi adoptat de Consiliul Local după 15 noiembrie.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Călin Popescu-Tăriceanu. Afacerile care l-au îmbogăţit pe fostul premier
Digi FM
Reacție surprinzătoare la apariția lui Ilie Bolojan, de mână cu iubita, în Oradea, după pierderea puterii. Au...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Când este Eurovision 2026. Alexandra Căpitănescu evoluează în a două semifinală
Film Now
Alejandra Silva, imagini rare cu copiii și mesaj emoționant de Ziua Mamei: „Femeile țin lumea unită în moduri...
Adevarul
Trenul „Leon” fabricat la Electroputere Pașcani va transporta astronauți și experți aerospațiali, la 45 de...
Newsweek
Ce trebuie să facă pensionarii ca să primească înapoi CASS plătite la pensie? Greșeala care îi lasă fără bani
Digi FM
Orașul din România în care oamenii ar putea plăti doar 1 leu pe zi pentru transportul public. Când ar urma să...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
5 obiceiuri de dimineață la care un neurolog a renunțat. Cum îți sabotezi creierul fără să-ți dai seama
Digi Animal World
Trei motive pentru care câinele vrea să doarmă în patul tău. Nu este vorba doar de confort
Film Now
"M-a pus în pat lângă acest bărbat foarte cunoscut, care era dezbrăcat". Actrița care a trăit un episod...
UTV
Câți bani au lăsat invitații la nunta Andreei Bălan cu Victor Cornea. La eveniment au participat 250 de...