Funcționarii din Guvern spun că le sunt încălcate drepturile sindicale și s-au plâns Comisiei Europene și altor foruri internaționale

Data actualizării: Data publicării:
ILUSTRATIE_SALA_MUNTENIA_GUVERN_13_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Guvernul României, sala Muntenia din Palatul Victoria, Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Sindicatul Angajaţilor din Aparatul de Lucru al Guvernului (SAALG) a transmis o scrisoare deschisă către Comisia Europeană, Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM) şi Ombudsmanul European, prin care semnalează o serie de „practici abuzive şi contrare” standardelor europene şi internaţionale privind libertatea de asociere şi protecţia liderilor sindicali exercitate la vârful Guvernului, potrivit unui comunicat al sindicatului.

SAALG denunţă încălcări grave ale drepturilor sindicale şi solicită intervenţia instituţiilor europene şi internaţionale.

În documentul transmis instituţiilor internaţionale, se menţionează o „restructurare discriminatorie prin planul de reorganizare a Cancelariei Prim-ministrului”.

„Structura în care activează liderul SAALG este vizată spre a fi desfiinţată, fără justificare temeinică, măsură ce are ca efect eliminarea preşedintelui SAALG”, conform comunicatului.

Totodată, sindicaliştii din Guvern acuză „tentative de intimidare a protestatarilor”.

„Conducerea Cancelariei Prim-ministrului a solicitat identificarea nominală a angajaţilor care au participat la o manifestaţie paşnică spontană, ceea ce contravine dreptului constituţional la întrunire şi legislaţiei privind dialogul social”, se explică în comunicat.

De asemenea, sunt menţionate „presiuni politice şi retorică ostilă”.

„Declaraţii publice recente ale unor reprezentanţi ai Guvernului, inclusiv ale actualului prim-ministru, au vizat discreditarea activităţii profesionale şi sindicale şi justificarea unor măsuri represive”, precizează sursa citată.

Faţă de cele arătate, SAALG atrage atenţia că aceste practici reprezintă „încălcarea Constituţiei României şi a Legii nr. 367/2022 privind dialogul social; violarea dispoziţiilor Convenţiilor OIM nr. 87 şi 98; nerespectarea articolelor 11 şi 12 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene”.

În adresa transmisă anterior, SAALG solicită instituţiilor europene şi internaţionale:

evaluarea compatibilităţii acestor măsuri cu standardele europene şi internaţionale;

emiterea unui raport public privind respectarea libertăţii sindicale în România;

adresarea unor interpelări oficiale Guvernului României pentru a obţine garanţii că represaliile la adresa liderilor sindicali vor înceta;

asigurarea unor garanţii pentru un dialog social real".

„În loc să fie recunoscut ca partener de dialog social, primul sindicat constituit în cadrul Guvernului României este tratat ca un adversar politic. Această atitudine nu doar că subminează libertatea de asociere, dar afectează grav capacitatea administrativă a statului şi poate pune în pericol angajamentele internaţionale ale României”, a declarat Noni-Emil Iordache, preşedintele SAALG, citat în comunicat.

Citește și:

Angajații Guvernului spun că șeful Cancelariei lui Bolojan le-a cerut o listă cu oamenii care au ieșit la proteste: „Poliție politică”

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mai merită să ții economiile în euro? Ce se întâmplă cu banii românilor în toamna lui 2026
Digi FM
VIDEO Nicușor Dan, surprins în timp ce-și aranja tacticos șosetele lângă Volodimir Zelenski. Reacția...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa, ipostază spectaculoasă în costum de baie, demnă de un atlet. Ce a reușit să facă pe o placă, în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum își calma fiul lui Richard Gere anxietatea în copilărie. Homer Gere, dezvăluiri rare despre tatăl său
Adevarul
Doi bătrâni s-au bătut pe o plajă din Grecia pentru un șezlong. Unul dintre ei a murit
Newsweek
Cum pot recupera pensionarii CASS reținut la pensie? De ce au sanse mici în instanță? Salvarea poate fi la CCR
Digi FM
Ce semnifică singurul tatuaj pe care îl are Nadia Comăneci: „Înseamnă foarte mult pentru mine!”. L-a făcut la...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Ceasurile îmbătrânirii”. Când suferă organismul uman cele mai mari schimbări. Vârstele diferă la bărbați...
Digi Animal World
De ce nu trebuie să ţipi la câinele tău. Iată care sunt efectele negative, conform unui studiu
Film Now
Penelope Cruz, îngrozită să joace alături de soțul ei, Javier Bardem: „Simți că vrei să-l protejezi”
UTV
Elena Vîșcu, ironie la adresa lui CRBL după ce a primit un buchet impresionant de flori: „Vaza a rămas din...