GRAFICE. Cum a influențat războiul din Ucraina populismul din România și Europa de Est

Data publicării:
graf prev
Sursa: CPD SNSPA

După doi ani de creștere a atitudinilor populiste, ultima lună a dus la o revenire la scorurile de dinainte de pandemie, se arată într-o analiză a Centrului pentru promovarea Participării și Democrației, din cadrul SNSPA, prezentată în cadrul unei dezbateri la Universitatea Harvard.

Discuțiile s-au referit la cauzele care au dus la creșterea populismului în România în ultimii ani, dar și la efectele războiului din Ucraina asupra acestui tip de discurs. După doi ani în care discursul populist a câștigat tot mai mulți simpatizanți în România, pe fondul pandemiei și a contextului economic și social, războiul din Ucraina a dus la o revenire la scorurile de dinainte de pandemie.

Războiul din Ucraina a facut ca publicul din România, ca și din alte state occidentale, să devină mai atent la acest tip de discurs, spun specialiștii care au participat la discuția de la Harvard.

Mai mult, un alt efect important al ultimelor luni a fost creșterea încrederii în Vest (UE, NATO, SUA) și scăderea majoră a încrederii în Rusia (sursa principală de dezinformare în regiune).

gafric incredere nato sua ue
Încrederea populației în UE, NATO și SUA este în creștere, în timp ce încredere în Rusia este în scădere. Sursa: CPD SNSPA

Dan Sultănescu, director de cercetare la CPD SNSPA, a prezentat la Harvard (la Centrul Mossavar-Rahmani) rezultatele mai multor sondaje despre evoluția populismului în România. Datele au fost discutate într-un panel găzduit de prestigioasa universitate, în data de 18 aprilie, la care au participat mai mulți experți români și americani. Dezbaterea a fost coordonată de Ioana Petrescu, în prezent senior fellow la Harvard, și fost ministru în Guvernul României.

Potrivit sondajelor, România are o pondere mult mai mare de public cu atitudini populiste, comparativ cu statele europene – ilustrându-se astfel cât de mare este tentația folosirii acestei retorici în prezent.

populism romania comparativ
Sursa: CPD SNSPA

Cifrele sondajelor CPD arată că publicul cu atitudini populiste a avut cea mai mare pondere chiar în luna de campanie electorala (din octombrie 2020), cu alte momente de creștere pe parcursul părții a doua a anului 2021. Ulterior, însă, ponderea publicului populist a reînceput să scadă.

populist grafic
Sursa: CPD SNSPA

Ceeea ce a facut cel mai mult sa crească atitudinile populiste în Romania, conform studiilor CPD, este modul în care pandemia a afectat – economic, social, cultural – categorii largi de public vulnerabil. Oamenii cu venituri mici, cu nivel scăzut de educație și cu slabă informare media sunt cei mai predispuși în a prelua acest tip de atitudine, fiind și cei mai direct loviți de efectele economice ale unor perioade complicate.

Dacă, uzual, publicul care are atitudini populiste votează aproape natural partidele de opozitie (oricare ar fi acestea), pandemia a condus la o schimbare de ton – apariția unui nou partid cu discurs populist (AUR) a coincis cu apariția în Romania a unui discurs anti-sistem diferit, mai agresiv, mai axat pe mesaje anti-occidentale si ultra-naționaliste.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri