Video Nouă versiune a OUG pentru reducerea prețului combustibililor. Sindicatele boicotează discuția cu Guvernul. PSD și PNL se ceartă
Guvernul schimbă OUG anunțată inițial pentru combaterea crizei energetice cauzată de războiul din Orientul Mijlociu. Astfel, operatorii economici care produc combustibili vor fi exceptați de la limitarea adaosului comercial, potrivit surselor Digi24. Totodată, Blocul Naţional Sindical (BNS) boicotează ședința Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social privind măsurile Guvernului de reducere a prețurilor la combustibili, acuzând „modul defectuos şi lipsit de transparenţă” în care a fost realizată convocarea. Şedinţa a fost anunţată de Guvern pentru ora 11.00, dar BNS nu a participat. De la ora 10:30, preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, șeful Camerei Deputaţilor, s-a întâlnit cu reprezentanţi ai principalelor federaţii sindicale. De la ora 12:30 ar urma să aibă loc plenul Consiliului Economic şi Social (CES), pentru avizarea proiectului, după ce marți a amânat ședința. Guvernul a amânat deja o dată ședința pentru adoptarea măsurilor iar premierul Ilie Bolojan a declarat că Executivul ar trebui să le aprobe până cel târziu joi.
Ilie Bolojan, discuții cu Alexandru Nazare și Bogdan Ivan pentru reducerea prețurilor la carburanți: „Refuz să vând soluții populiste”
O dronă provenită din spațiul aerian rusesc a lovit coșul de fum al unei centrale din Estonia. Și Letonia a raportat un incident
Fabrică de bani falși la Suceava: trei români și un italian au tipărit 2 milioane de euro, bancnotele au fost distribuite în Bulgaria
Iepurași cumpărați de Paște, abandonați apoi în parcuri sau la gunoi. Apelul asociațiilor de protecție a animalelor
OUG privind măsurile pentru reducerea prețurilor la combustibili, avizată de toate ministerele
ACTUALIZARE 12:40 OUG privind măsurile de reducere a prețurilor la combustibili a primit avizele necesare de la ministere, inclusiv de la Justiție, potrivit surselor Digi24.
Memoriu al Asociației Distribuitorilor de Produse Petroliere
ACTUALIZARE 11:45 Asociația Distribuitorilor de Produse Petroliere (ADPP) a depus un memoriu privind proiectul de Ordonanță de urgență privind declararea situației de criză pe piața țițeiului și/sau a produselor petroliere și pentru instituirea unor măsuri de protejare a economiei și populației pe durata situației de criză, potrivit unui comunicat de presă emis miercuri:
„Pentru evitarea distorsiunilor, vă adresăm rugămintea de a analiza posibilitatea de a modifica si completa proiectul de Ordonanță de urgență supus aprobării Guvernului prin:
-limitarea adaosul comercial, pentru benzină, motorină și materiile prime utilizate pentru obținerea acestora, la cel mult 100% din media adaosului comercial practicat în anul 2025 de către fiecare operator economic care produce, importă, distribuie și/sau comercializează astfel de produse, pe durata situației de criză.
-reducerea TVA la livrarea benzinei si motorinei, pe durata situației de criză;
-suspendarea aplicării ICAS, pe durata situației de criză;
-amânarea intrării în vigoare a prevederilor privind comercializarea angro de carburanți cuprinse in OUG nr. 89/2025, pe durata situației de criză, prevederi ce nu sunt oportune în acest context geopolitic actual”. Detalii AICI.
PNL acuză că pozițiile publice ale PSD „servesc altor scopuri decât interesul cetățenilor”
ACTUALIZARE 11:24 În plin scandal legat de adoptarea măsurilor pentru a combate criza carburanților, PSD și PNL comunică prin comunicate de presă. Liberalii îi cheamă pe social-democrați la masa discuțiilor și susțin că pozițiile publice ale acestora „servesc altor scopuri decât interesul cetățenilor”.
Guvernul modifică OUG
ACTUALIZARE 11:14 Operatorii economici care produc combustibili vor fi exceptați de la limitarea adaosului comercial, potrivit noii versiuni a OUG privind combaterea creșterii prețurilor la pompă consultate de Digi24. Acest lucru înseamnă că rafinăriile nu vor fi afectate de noua OUG. Totodată, au fost reduse amenzile pe care le pot primi distribuitorii dacă nu respectă prevederile. Amenzile au fost tăiate de aproape 10 ori: de la 5-10% din cifra de afaceri cât era inițial prevăzută sancțiunea, la 0,5-1% cât scrie în noua versiune a OUG.
Citește și Scumpirile la carburanți, în centrul disputelor din Guvern. Expert în energie: „reducerea accizelor ar fi soluția simplă și eficientă”
Propunerile sindicatelor
ACTUALIZARE 11:00 Sindicatele transmit că pentru aceste măsuri ale Guvernului nu a existat minimul de timp pe care legea îl prevede pentru consultarea membrilor în Consiliului Național Tripartit de Dialog Social. Acestea propun și o serie de măsuri.
„Așteptam ca la începutul crizei declanșate odată cu războiul din Iran, Guvernul României să convoace Consiliului Național Tripartit de Dialog Social (CNT-DS) și să solicite partenerilor sociali propuneri în vederea protejării cetățenilor, dar mai ales a companiilor din România, de efectele negative și păstrarea capacităților de producere a energiei.
Acest lucru ar fi trebuit să se întâmple dacă Guvernul României ar fi fost orientat în mod real către identificarea celor mai eficiente măsuri, care, în condițiile date, să ducă la minimizarea impactului pe care turbulențele de pe piața globală a energiei îl are asupra economiei țării.
În schimb, suntem consternați să constatăm că, și în aceste condiții, deosebit de serioase, actualul guvern continuă neperturbat practica de mimare a dialogului social. Partenerii sociali au primit la orele 19.00 convocarea pentru reuniunea CNT-DS pentru a doua zi la ora 11.00 pe un document amplu, fără să existe minimul de timp pe care legea îl prevede pentru consultarea membrilor, fapt confirmat inclusiv de precedentul recent: la reuniunea CNT-DS din 6 februarie, convocarea a fost transmisă cu doar 17 ore înainte de începere.
CNT-DS este convocat pentru astăzi la ora 11,00, Consiliul Economic și Social pentru ora 13,30, ședința de guvern fiind programată la ora 16,00. Calendarul convocărilor și programării reuniunilor, precum și punerea în discuție a unui proiect de act normativ asupra căruia guvernul a decis deja, prin semnătura ministerelor implicate, arată că se dorește doar simularea unei dezbateri, cu unicul scop de a bifa etapa consultării, fără nicio intenție de îmbunătățire a acestui document, indiferent de argumentele partenerilor sociali.
Față de cele de mai sus, confederațiile sindicale reprezentative semnatare refuză intrarea în acest simulacru de dialog social și nu vor participa la reuniunea CNT-DS de astăzi.
Deși timpul a fost foarte scurt, confederațiile sindicale vă înaintează propunerile lor de măsuri concrete, analizate de la începutul crizei, a guvernării și așa numitelor "reforme", care au rămas numai simple măsuri de austeritate pentru majoritatea populației și a mediului economic din România.
- Repornirea capacităților CE Oltenia pentru producția de energie
Deciziile recente privind restructurarea accelerată a Complexului Energetic Oltenia nu doar că subminează securitatea energetică a României, securitatea nationala de aparare avand razboiul din Ucraina alaturi, dar contrazic flagrant angajamentele asumate la nivel european privind protejarea competitivității economice și gestionarea responsabilă a tranziției energetice.
În lipsa unor alternative funcționale, eliminarea capacităților existente reprezintă un risc major pentru securitatea energetică. Menținerea și repornirea grupurilor energetice este o condiție minimă pentru stabilitatea sistemului.
- Contractarea directă a energiei de către marii consumatori
Solicităm reglementarea clara si imperativa a unui mecanism prin care marii consumatori industriali de stat sau privat, cat si companiile strategice pe din lista CSAT să poată contracta direct energia de la producători, eliminând distorsiunile generate de intermediari și reducând costurile finale.
- Stoparea exportului de combustibil și gaze Într-un context regional instabil, exportul de resurse energetice strategice în detrimentul asigurarii consumului intern este inacceptabil. Prioritatea trebuie să fie asigurarea necesarului național pentru cetateni si economia nationala.
- Reducerea TVA și a accizelor la combustibili Reducerea accizelor la combustibili, care au o pondere semnificativă de aprox. 50% – 60% din prețul final și influențează direct costurile de transport și producție. Diminuarea cotei generale de TVA, pentru reducerea presiunii asupra consumului și a prețurilor din economie
-reducerea fiscalității este o măsură urgentă pentru temperarea efectelor crizei energetice”.
Ședință a Consiliului Economic și Social
ACTUALIZARE 10:45 Sterică Fudulea, președintele Consiliului Economic și Social (CES), a anunțat, miercuri, la Digi24, că membrii Consiliului se vor prezenta la ședința convocată de Guvern, unde ar trebui să fie prezente și sindicatele. Fudulea spune că ședința CES va depinde de avizele ministeriale și îndeplinirea procedurilor. „Așteptăm să vedem dacă aceasta este varianta finală, pentru că varianta inițială a suportat modificări pe parcursul procedurilor legislative și la ce CES trebuie să vină varianta finală de de avizat”.
„Ce am primit în momentul în care ni s-a solicitat convocarea de urgență a unei ședințe CES, respectiv acum două zile, conform procedurii noi avem termen 24 de ore să convoc ședința CES. Am făcut acest lucru, cu condiția ca în plenul CES să ajungă varianta finală cu toate avizele interministeriale. Dacă noi o modificăm cu 5 minute înainte de ședința de Guvern, aceasta legislativ nu este forma vizată de CES și automat nu este constituțională. Noi avizăm ce ni se transmite. Dacă Guvernul modifică la final ordonanța și nu ne-o transmite nouă, înseamnă că nu este varianta aprobată de CES și poate fi atacată ulterior”, spune președintele CES.
PSD vrea reducerea accizelor
ACTUALIZARE 10:21 PSD solicită Guvernului să dispună şi o reducere a accizelor, pe lângă măsurile anunţate anterior pentru combaterea creşterii accelerate a preţurilor la carburanţi. Potrivit PSD, intervenţia Guvernului „a venit târziu, iar efectele măsurilor anunţate sunt prea mici în raport cu majorările preţurilor la pompă înregistrate în ultimele trei săptămâni”.
Știrea inițială:
„Blocul Naţional Sindical (BNS) a solicitat reprogramarea şedinţei Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social (CNTDS), în contextul modului defectuos şi lipsit de transparenţă în care a fost realizată convocarea acesteia. Considerăm că maniera în care premierul Ilie Bolojan a convocat CNTDS reflectă un dispreţ fără echivoc faţă de instituţia dialogului social din România şi faţă de rolul partenerilor sociali în procesul decizional”, a transmis, miercuri, BNS, într-un comunicat de presă.
Confederațiile sindicale (CNSLR-FRATIA, Cartel Alfa, Confederaţiei Sindicatelor Democratice din România (CSDR), Confederația Sindicală Națională MERIDIAN) au transmis că nu vor participa și au trimis niște propuneri.
Potrivit documentului citat, proiectul de Ordonanţă de Urgenţă cu măsuri pentru a atenua impactul majorării preţurilor carburanţilor „se afla deja pe circuitul de avizare înainte de orice consultare reală în cadrul Consiliului Naţional Tripartit, ceea ce contravine principiilor unui dialog social autentic”.
„De asemenea, faptul că, în cursul zilei de ieri, Consiliul Economic şi Social nu a avizat proiectul de act normativ, iar partenerii sociali au fost nevoiţi să solicite convocarea CNTDS, evidenţiază încă o dată atitudinea superficială şi lipsită de respect a Guvernului faţă de un subiect de maximă importanţă, atât pentru populaţie, cât şi pentru mediul de afaceri. În acest context, BNS a solicitat reprogramarea şedinţei CNTDS, având în vedere că, alături de celelalte patru confederaţii sindicale reprezentative, va participa la o întâlnire cu Preşedintele Camerei Deputaţilor, stabilită anterior convocării CNTDS”, mai arată sindicaliştii.
Prin urmare, Blocul Naţional Sindical precizează că nu va participa la şedinţa CNTDS programată pentru miercuri.
Potrivit agendei oficiale anunţate de către Guvern, şedinţa era programată pentru miercuri, la ora 11:00, la Palatul Victoria.
Potrivit programului oficial anunţat de către liderul PSD, Sorin Grindeanu, preşedinte al Camerei Deputaţilor, acesta va primi, de la ora 10:30, lideri ai principalelor confederaţii sindicale din Romania: CNS Cartel ALFA, BNS, CNSLR Frăţia, CSDR, CSN Meridian.
Întâlnirea va avea loc la biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor.
Premierul Ilie Bolojan afirmă că Guvernul va adopta, miercuri după-amiază sau cel mai târziu joi, o primă ordonanţă care va include măsuri pentru a atenua impactul majorării preţurilor carburanţilor pe pieţele internaţionale, pe fondul războiului din Orientul Mijlociu.
Şedinţa de Guvern pentru declararea situaţiei de criză pe piaţa ţiţeiului şi a produselor petroliere nu a mai avut loc, marţi, întrucât Consiliul Economic şi Social a amânat avizarea actului normativ.
De la ora 12:30 ar urma să aibă loc plenul Consiliului Economic şi Social (CES).
Editor : A.C.
- Etichete:
- guvern
- sindicalisti
- ilie bolojan
- blocul national sindical
- sorin grindeanu
- preturi combustibil
- criza carburanți
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News