Încă un bărbat amendat cu 2.000 de lei pentru un chiștoc. Cum acționează polițiștii sub acoperire

Data publicării:
tigari pe jos

Lege şi ordine cu agenţi sub acoperire. Poliţişti locali de la sectorul 3 sunt trimişi de primar să patruleze îmbrăcaţi civil, ca să îi prindă în flagrant pe cei ce lasă pe trotuare mucuri de ţigară şi mizerie de la câinii pe care îi scot la plimbare. Amenzile ajung la 5.000 de lei, dar unii dintre cei penalizaţi reclamă abuzuri ale agenţilor.

Una dintre „victimele” poliţiştilor locali sub acoperire este un tânăr amendat pe motiv că ar fi aruncat pe trotuar chiştocul unei ţigări.

Omul pretinde însă că a azvârlit ţigara într-o găleată cu apă, folosită pe post de scrumieră de angajaţii unui fast-food.

Ionuţ Niţu, bărbatul amendat: La intrarea în metrou, m-am oprit aici pentru a termina ţigara. Fiind orientat către găleata respectivă, am lăsat ţigara aici, pentru a se stinge, imediat am fost abordat de poliţişti.

Un poliţist local de la Sectorul 3, îmbrăcat în haine civile, l-a filmat şi l-a fotografiat pe tânăr, apoi i-a cerut actele şi l-a amendat cu 2.000 de lei. Un abuz, susţine omul, pentru că nu a aruncat ţigara pe asfalt. La fel, spune el, au procedat şi alţii, care nu au fost însă penalizaţi.

Reporter: Aici e locul de fumat al dumneavoastră?

Angajată fast food: Da.

Reporter: V-a amendat Poliţia locală că aţi stins ţigări aici, în găleată?

Angajată fast food: Nu.

Ionuţ Niţu: Dacă eram rău intenţionat, puteam să arunc pe jos, oriunde puteţi vedea chiştoace de jur împrejur.

Primarul Sectorului 3, şeful poliţiştilor care l-au amendat pe tânăr, îl îndeamnă să conteste procesul verbal dacă se simte nedreptăţit. Şi explică: a apelat la agenţi sub acoperire tocmai ca să îi poată sancţiona mai uşor pe cei care aruncă ţigări unde apucă sau nu strâng mizeria lăsată în urmă de câinii de companie.

Robert Negoiţă, primarul Sectorului 3: Unii cetăţeni s-au învăţat să se uite de poliţie, să se asigure că nu-i poliţist în zonă, ca să poată arunca lejer. Şi atunci am stabilit că avem echipaje în uniformă şi de asemenea echipaje în civil.

Cuantumul amenzilor a fost stabilit de consiliul general al Capitalei.

Citiți și: 

Tânără din București, revoltată că iubitul ei a fost amendat cu 2.000 lei după ce a aruncat pe jos: „E un chiștoc, nu un car de bălegar”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Directoarea şcolii din Cenei, declaraţii uluitoare despre familia criminalului! Ce făcea mama faţă de copii...
Digi FM
O fostă concurentă "Chefi la cuțite", model și actriță, a murit într-un accident în Israel. Avea 41 de ani și...
Pro FM
Giulia Anghelescu, ședință foto îndrăzneață în zăpadă. Artista a purtat doar un costum de baie și clăpari...
Film Now
Fiul Angelinei Jolie și al lui Brad Pitt, apariție rară la Festivalul de Film Sundance. Cum arată acum Pax...
Adevarul
„România nu e ce ne-am așteptat” - familia care a renunțat la Germania și vrea să locuiască în Grecia. Ce...
Newsweek
Cum a ajuns eliminarea CASS la pensie pe masa Înaltei Curți? Miza: 1.000.000.000€ restituți pensionarilor
Digi FM
Dorian Popa, de nerecunoscut după ce a slăbit și s-a operat la nas. Fanii au reacționat imediat: „Dorian nu...
Digi World
Un studiu despre cafea pune sub semnul întrebării recomandările de consum pentru cei cu o afecțiune cardiacă...
Digi Animal World
A ținut moartea în palmă fără să știe. Momentul inedit în care un turist filmează cea mai otrăvitoare...
Film Now
Jaclyn Smith, Cheryl Ladd și Kate Jackson, veteranele din „Îngerii lui Charlie”, reuniune după zeci de ani...
UTV
Carmen Tănase vorbește despre întâlnirea cu Brigitte Bardot. „M-a făcut să nu mai mănânc carne șapte ani”