Liviu Voinea: „Reducerea CAS ar fi posibilă în 2014 numai dacă se găsesc compensări pe partea de venituri”

Data publicării:
voinea-1

Ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, a amintit joi seară, la Digi24, că creşterea pensiilor este o obligaţie legală. El crede că salariile bugetarilor ar putea creşte în 2014, dar numai dacă se găsesc măsuri în compensare, precizând că politica fiscală nu se află în responsabilitatea sa, ci a Ministerului Finanţelor.

Vorbind despre majorarea pensiilor şi reducerea contribuţiei salariaţilor la asigurările sociale, Liviu Voinea a declarat joi la Digi24, în emisiunea Jurnalul de Seară, că „majorarea salariilor este în scenariul de bază al guvernării pentru anul viitor.

Totuşi, „deocamdată, prima dorinţă este să trecem bugetul pe anul 2014 şi apoi să continuăm ceea ce cred eu că s-a făcut bine în acest an, gradual”, a spus ministrul delegat pentru Buget.

„Majorarea pensiilor este o obligaţie legală din momentul în care noi am decis, la începutul acestui an, să nu mai amânăm aplicarea Legii Pensiilor, ci chiar s-o aplicăm. Această aplicare a însemnat o creştere cu 4% a pensiilor anul trecut şi 3,76% anul viitor”, a amintit Liviu Voinea, cu privire la indexarea pensiilor cu procentul de inflaţie.

Precizând că politica fiscală nu este în responsabilitatea sa, ministrul arată că reducerea CAS ar fi posibilă „dacă se găsesc măsuri în compensare pe partea de venituri”. Dar „majorarea salariilor este în scenariul de bază al guvernării pentru anul viitor”, a subliniat Voinea.

Oficialul explică şi că obligaţiile mai vechi trag înapoi dorinţa de majorare a veniturilor bugetarilor: „În primul rând, anul viitor pe noi ne costă 2 miliarde de lei plata hotărârilor judecătoreşti aferente tăierilor de sporuri de până în 2009 – drepturi neacordate de foste guvernări – şi după aceea, într-o proporţie mai mică, tăierea cu 25% a salariilor. Separat, creşterea salariilor cu rata inflaţiei ar mai implica 1,3 miliarde de lei. Deci, practic, dacă n-am fi avut acele decizii judecătoreşti, am fi putut creşte cu dublul sau cu triplul acestei sume”.

Ministrul delegat pentru buget arată de asemenea că eventualele creşteri salariale se vor face diferenţiat: „Acum există o discuţie pe tema modului în care se va face această creştere în anvelopa salarială pentru fiecare salariat în parte.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Durerea apărută după câteva înghițituri de alcool i-a schimbat complet viața: „Într-o clipă eram bine, în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
O prietenie rară la Hollywood. Taylor Swift, eseu dedicat „empaticei” Dakota Johnson, în „Time”: „Pot garanta...
Film Now
Sandra Bullock surprinde la revenirea în public. Look-ul îndrăzneț cu care a făcut senzație și îmbrățișările...
Adevarul
Un fost consilier al lui Trump spune că președintele SUA prezintă semne de declin cognitiv accelerat: „Este...
Newsweek
Sfârșitul Europei. Populația scade cu 50.000.000 de persoane. Pensiile nu se pot plăti. România prinsă în horă
Digi FM
O tânără de 23 de ani spune că inteligența artificială i-a salvat viața, după ce medicii au diagnosticat-o...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Consumul ocazional de alcool în exces, mai periculos decât pare. Ce au descoperit cercetătorii
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Gabriela Spanic, adevărul despre cum se menține în formă la 52 de ani: „Îmi place să fac sport!” Actrița a...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...