Video „Ne rugăm să nu fie în biserică lupte precum cele politice”. Mesaje din cadrul Bisericii Catolice din România, după moartea papei

Data actualizării: Data publicării:
francisc dobos
Foto: captură video Digi 24

Francisc Doboș, preot paroh la Biserica catolică Sacré Cœur din București, a declarat, luni, după anunțul privind moartea Papei Francisc, că „moartea fiecărui papă, așa cum e și moartea fiecăruia dintre noi, înseamna viață pentru cel care crede”. El de asemenea a spus că „să ne rugăm cât mai mult ca să nu fie în biserică lupte cum sunt cele politice, pentru ca în alegerea papei să predomine slujirea, nu interesele omenești”.

„Toate gândurile noastre în acest moment se îndreaptă către el și devin rugăciune ca Domnul să-l ierte.

Moartea fiecărui papă, așa cum e și moartea fiecăruia dintre noi, înseamna viață pentru cel care crede, pentru că suntem în aceste zile pascale. Moartea a fost biruită prin înviere. Cu toții trecem pragul acestei vieți, chiar și papii. Dar credem în învierea din morți a lui Hristos. A murit a doua zi de Paște și nu poate decât să devină semn de viață veșnică.

Dacă un papă, prin cuvintele, prin exemplul lui, prin coborârea lui printre oameni, ne arată că putem fi umani și divini în același timp, cred că fiecare creștin poate să devină prezență de iubire, de înțelegere și de iertare.

Cred că fiecare papă trebuie să-l reprezinte pe Hristos, iar Hristos a fost alături de orice om, de la cei mici la cei mari. Asta ne dorim, ca biserica să fie aproape de oameni și să-l ducă pe Dumnezeu în sufletele și inimile lor.

Să ne rugăm cât mai mult ca să nu fie în biserică lupte cum sunt cele politice, pentru ca în alegerea papei să predomine slujirea, nu interesele omenești. Ne vom ruga ca nimeni să nu încerce manipularea alegerii noului papă”, spune Doboș.

Francisc Ungureanu: „Papa Francisc rămâne în inimile noastre, în special ale românilor”

„Papa Francisc rămâne în inimile noastre, în special ale românilor”, a explicat Francisc Ungureanu, responsabil al oficiciului pentru comunicare al Arhiepiscopiei Romane-Catolice de Bucureşti. El a amintit unul din principalele lucruri pentru care papa s-a rugat în ultimele luni.

„Fără îndoială neașteptată această veste după ce ieri a participat la evenimentul de binecuvântare.

Îl menținem în inimile noastre, pentru că papa ne este drag. A vizitat România. Pentru noi, a lăsat un testament frumos vizitând România și vorbind atât de frumos de România. Știind că suntem în inima papei, iată că cu inima lui am ajuns în ceruri.

Nu ne rămâne decât să continuăm să ne rugăm pentru odihna sa veșnică. Să ne rugăm și pentru biserică să găsească pace și lumea întreagă. Poate că, în acest moment, cel care a strigat de atâtea ori «pace, pace, pace», poate se va opri din tot ceea ce face scandalos și să fie cu adevărat pace între oameni”.

Cardinalul Lucian Mureşan: „Exemplul de dăruire şi de credinţă al Papei rămâne un far luminos”

Memoria Papei Francisc va fi păstrată cu recunoştinţă în inimile tuturor celor care au găsit în cuvintele sale un îndemn spre o lume mai dreaptă, mai frăţească şi mai umană, a transmis, luni, Cardinalul Lucian Mureşan, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, amintind de vizita pe care suveranul pontif a efectuat-o în România în 2019, potrivit Agerpres.

„Exemplul de dăruire şi de credinţă al Papei rămâne un far luminos în vieţile noastre. Mesajul său plin de compasiune şi chemarea la unitate, la care ne-a îndemnat cu prilejul Vizitei Apostolice în România, din 31 mai-2 iunie 2019, vor continua să inspire generaţii întregi, iar memoria sa va fi păstrată cu recunoştinţă în inimile tuturor celor care au găsit în cuvintele sale un îndemn spre o lume mai dreaptă, mai frăţească şi mai umană. Episcopii, clerul, persoanele consacrate şi credincioşii catolici din România înalţă rugăciuni, prin mijlocirea Fecioarei Maria şi a Fericiţilor Episcopi Martiri Greco-Catolici beatificaţi de Papa Francisc la Blaj, cerând Părintelui Ceresc odihna veşnică pentru sufletul Sfântului Părinte”, arată Cardinalul Lucian Mureşan într-un comunicat dat luni publicităţii.

Cardinalul Kevin Farrell, Camerleng al Camerei Apostolice, a anunţat luni că Papa Francisc a trecut la Domnul la reşedinţa sa din Casa Santa Marta.

„În această dimineaţă, la ora 7:35, Episcopul Romei, Francisc, s-a întors la casa Tatălui. Întreaga sa viaţă a fost dedicată slujirii Domnului şi Bisericii Sale. Ne-a învăţat să trăim valorile Evangheliei cu fidelitate, curaj şi iubire universală, în special în favoarea celor mai săraci şi marginalizaţi”, a spus acesta.

Papa Francisc, primul lider latino-american al Bisericii Catolice, avea 88 de ani şi supravieţuise recent unei duble pneumonii.

Jorge Mario Bergoglio a fost ales papă pe 13 martie 2013.

Editor : Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Întrebarea la care să nu răspunzi când ești oprit de Poliție în trafic. Ce recomandă un avocat șoferilor
Digi FM
Ce face Ion Lăceanu la 90 de ani. "Omul-orchestră" s-a mutat acum cinci ani la un azil, după moartea soției...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Florin Negruțiu a dezvăluit ce notă dezamăgitoare a luat la matematică la BAC. Povești din liceu, în direct...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
S-au îndrăgostit pe platoul de filmare, iar azi au o familie superbă. Kirsten Dunst și Jesse Plemons, din nou...
Adevarul
O țară europeană oferă 10.000 de euro celor care se mută în zone depopulate. Are plaje spectaculoase, sate...
Newsweek
Pensii militare: Ministrul Miruță anunță că vârsta de pensionare nu crește. Documentele oficiale îl contrazic
Digi FM
Casa „Barbie” din Marea Britanie se vinde cu 725.000 de lire sterline. Locuința unde până și robinetele sunt...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
A ridicat o scândură din podea și a rămas fără cuvinte. Sub casa pe care o renova o aștepta o comoară din 1921
Digi Animal World
Reacția unei femei când un străin i-a oferit 200.000 de dolari pentru câinele ei: „Mulți dintre voi nu...
Film Now
John Goodman, despre gestul generos făcut de Bruce Willis la începutul carierei: „A avut grijă de mine. Îl...
UTV
Nadia Comăneci a defilat la Paris alături de Jane Fonda și Eva Longoria. Sportiva a ales o ținută creată în...