Numărul beneficiarilor de pensii speciale a crescut în februarie

Data publicării:
bani lei
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Numărul de beneficiari de pensii de serviciu a fost, în februarie 2023, de 10.198 (plus 146 faţă de luna anterioară), cei mai mulţi, respectiv 5.137, fiind beneficiari ai Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).

În cazul beneficiarilor Legii 303/2004 s-a înregistrat şi cea mai mare pensie medie de serviciu, de 21.477 de lei, din care 20.061 lei cota suportată din bugetul de stat, iar 4.765 de lei din bugetul asigurărilor sociale de stat, conform Agerpres.

Potrivit CNPP, de Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României au beneficiat în luna ianuarie un număr de 743 persoane. Pensia medie era de 5.796 de lei, din care 2.552 de lei suportaţi de la bugetul de stat.

În ceea ce priveşte beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, numărul acestora era de 716 de persoane, pensia medie ridicându-se la 5.057 de lei (2.525 de lei de la bugetul de stat).

Conform Casei Naţionale de Pensii Publice, de Legea 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România beneficiau 1.381 de pensionari, iar pensia medie se ridică la 11.479 de lei, din care 7.531 lei suportaţi din bugetul de stat.

Pensii de serviciu pentru beneficiari de la Curtea de Conturi s-au acordat unui număr de 559 de persoane, media fiind de 8.502 de lei, din care 2.818 de lei cota suportată din bugetul de stat.

De asemenea, de Legea 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor beneficiau 1.662 de pensionari, pensia medie fiind de 5.108 de lei, din care 2.447 de lei suportaţi din bugetul de stat.

Președintele PSD și al Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a spus, miercuri seara, la Digi24, că „este exclus să câștigi mai mult la pensie decât ai avut în activitate” și a anunțat că se va găsi o formulă prin care pensiile speciale să fie impozitate, pentru a se corecta „excesele legii”. Liderul PSD spune că întregul sistem de pensii va fi raportat la venitul președintelui României.

De asemenea, ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a afirmat, săptămâna trecută, că reforma prevăzută în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) va fi făcută „aşa cum este prevăzută” și că cheltuielile din PIB cu pensiile de serviciu vor fi reduse conform prevederilor din PNRR.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce nu poate România să doboare toate dronele rusești care îi încalcă spațiul aerian. Ce sisteme de apărare...
Digi FM
Cum a încercat un bărbat să ascundă uciderea iubitei însărcinate. S-a eschivat ani întregi
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Val de reacții după ce Bianca Censori a apărut într-o nouă ținută provocatoare. Topul nu i-a acoperit bustul...
Film Now
Toți au vorbit despre J.LO la premiera noului ei film. Detaliul care a declanșat zvonuri despre operații...
Adevarul
Haos în lanțul de comandă. Cine răspunde pentru securitatea Portului Constanța în caz de criză?
Newsweek
Ajutor la pensie de la Înalta Curte. Avocat: Cresc șansele ca pensionarii să ia bani în plus în instanță
Digi FM
Solistul de la Imagine Dragons și iubita sa au strălucit la prima apariție oficială de când formează un...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă cu creierul tău când stai pe telefon până târziu în noapte. Medicii avertizează asupra unui...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Quentin Tarantino atacă Hollywood-ul și dezvăluie singurul film care l-a impresionat în ultimii șase ani...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...