Parlamentul aprobă înființarea comisiei „România fără violență domestică”, în urma cazurilor tot mai frecvente de abuz asupra femeilor

Data publicării:
2025-06-23-8331
Plenul Parlamentului. Foto: Inquam Photos / George Călin

Plenul Parlamentului a aprobat, duminică, Hotărârea privind constituirea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților şi Senatului în domeniul legislației privind prevenirea, combaterea și sancționarea violenței domestice - România fără violență domestică, se arată într-un comunicat de presă.

Comisia va fi formată din 25 de parlamentari și va funcționa pe o perioadă de 12 luni de la data constituirii, cu posibilitatea prelungirii duratei de funcționare prin hotărâre a Birourilor Permanente reunite.

Președinta noi comisii speciale va fi deputatul liberal Alina Gorghiu. Potrivit acesteia, înființarea „este meritul dumneavoastră, al Legislativului românesc, dar, în același timp, este meritul vocii victimelor din România. Vocea lor și a ONG-urilor a fost auzită în plenul Parlamentului și astăzi această temă devine realitate. Sunt peste 222 de semnături pentru înființarea Comisiei. Asta ne arată un lucru: că nici în Guvernul României, nici în Parlament, nici în societate violența domestică nu mai este un subiect marginal ci este o prioritate asumată”.

Această comisie va fi un spațiu deschis, unde nu mai avem subiecte tabu”, a subliniat Gorghiu.

Vom asculta victime, vom asculta ONG-uri, vom asculta specialiști și vom găsi soluții atât în educație, în prevenție cât și în legislație. De la cei 25 de membri ai acestei Comisii cărora sunt convinsă că li se vor alătura și alte voci dintre dvs. și din Guvernul României, mă aștept să transmită mesajul foarte clar că statul protejează milioanele de femei și de copii din România. Și vă asigur că nu va fi județ în care reprezentanții acestei Comisii să nu poposească pentru a prelua situația reală din teren

Atribuțiile Comisiei vor fi: analizarea cadrului legislativ național, european și internațional relevant în materie de prevenire, combatere și sancționare a violenței domestice, examinarea, modificarea și completarea, după caz, a tuturor propunerilor legislative sau a proiectelor de lege cu incidență asupra cadrului legal privind prevenirea, combaterea și sancționarea violenței domestice, aflate în procedură parlamentară, precum și a celor ce urmează a intra în procedură parlamentară, pe toată durata activității Comisiei și care vor fi transmise acesteia; organizarea de audieri publice, dezbateri și conferințe; identificarea și promovarea bunelor practici la nivel european și internațional în domeniul prevenirii și combaterii violenței domestice și elaborarea de propuneri legislative pentru modificarea sau completarea dispozițiilor legale în vigoare privind prevenirea, combaterea și sancționarea violenței domestice, se arată în comunicatul de presă.

Editor : C.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce pensie încasează Petre Roman de la stat. Averea acumulată de fostul premier
Digi FM
Ryan Gosling și Eva Mendes, apariție rară în public, la Disneyland. Au sărbătorit ziua de naștere a fiicei lor
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Mereu impecabilă”. Dua Lipa, siluetă admirată în ținută sport. Peste 1,5 milioane de like-uri pentru...
Film Now
El făcea furori în „Renegatul”, ea în „Melrose Place”. Cuplul Heather Locklear și Lorenzo Lamas, la prima...
Adevarul
„Georgescu de Birmingham”. Povestea românului favorit la alegerile locale din al doilea mare oraş din Marea...
Newsweek
Ce beneficii au la pensie pensionarii cu grupe de muncă? Ce bani iau în plus? Cât scade vârsta de pensionare?
Digi FM
La 21 de ani are deja trei copii, dar în loc de aprecieri primește critici: “Oamenii ne privesc de sus”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în creierul tău dacă petreci 20 de minute afară în fiecare dimineață. Un obicei simplu care...
Digi Animal World
Reacția unei cățelușe care descoperă pentru prima dată ploaia. A topit inimile tuturor
Film Now
Văduva lui Patrick Swayze, mărturisiri tulburătoare la 15 ani de la moartea actorului: „Încă vorbesc cu el și...
UTV
Câte operații estetice a avut Michael Jackson. Ce spunea artistul și ce a arătat autopsia după moarte