Exclusiv Raluca Turcan: Am identificat sporuri care urmau să fie calculate la un venit din viitor, pentru anul 2022

Data publicării:
raluca turcan in biroul din ministerul muncii
Ministrul muncii, Raluca Turcan, spune că se lucrează la o reformă a legii salarizării și a sistemului de pensii Foto: captură video Digi24

Ministerul Muncii lucrează la o lege a salarizării care să reașeze sistemul de plăți din sistemul public, inclusiv în ceea ce privește sporurile. Ministrul Raluca Turcan spune că a identificat sporuri în sistemul public care urmau să fie calculate la venitul din anul 2022, adică la un venit pe care salariații ar trebui să-l primească în viitor.

„În momentul de față, s-a creat o inechitate în sistemul public, pentru că pe o lege a salarizării, care putea să plece de la premisa de a aduce unitate în sistemul de salarizare, s-au creat tot timpul excepții”, spune Raluca Turcan. Ea a dat un exemplu de astfel de inechitate: în sistemul medical, medicii și asistentele au salariile și sporurile calculate la nivelul salariului în plată, în timp ce personalul TESA, infirmierii, brancardierii au sporurile calculate la nivelul salarizării din 2018. „Mai mult decât atât, există și alte excepții în care plățile se fac la nivelul salariilor din 2022 care era fixat pe acea grilă de salarizare din Legea 153/2017. Dar nu sunt singurele excepții”, a declarat Raluca Turcan, vineri, la Digi24.

Ea a anunțat două proiecte „majore” de reformă la ministerul pe care îl conduce: unul în materie de pensii din sistemul public și al doilea privind salarizarea în sistemul public. Aceasta din urmă ar fi trebuit să fie unitară, dar a devenit total inechitabilă, a insistat Turcan.

Ce se va întâmpla cu sporurile

Ministrul muncii a explicat de ce guvernul a preferat să înghețe sporurile în bugetul din 2021, și nu să le taie din start.

„În materie de sporuri, abordarea noastră este una care propune tratarea acestui subiect într-un mod extrem de temeinic. Nu poți să intri pe partea de sporuri, care reprezintă pentru o mare parte din angajații din sectorul public suplimentări de salarii - pentru unii, binemeritate, pentru alții poate nu. Însă nu trebuie să aruncăm anatema pe întreg sectorul bugetar. Și pentru că aceștia au, prin sistemul de sporuri, o suplimentare a veniturilor, nu ne permitem să propunem diminuări de sporuri care să conducă la scăderi de venituri și situații dificile în nivelul de trai pe care aceștia îl au”, a arătat Raluca Turcan.

Ea spune că toate sporurile trebuie reașezate, iar sistemul trebuie să redevină echitabil, însă este nevoie de timp pentru o astfel de reformă.

„Propunerea noastră este să plafonăm nivelul sporurilor pe care îl pot obține angajații, vom vedea dacă la nivelul ordonatorului de credit sau la nivelul salariului de bază, să reducem un număr de sporuri, pentru că unele chiar nu sunt necesare, pe unele să le acordăm în sumă fixă și în același timp, să introducem o grilă de salarizare echitabilă și pe alte domenii care sunt scoase în momentul de față în sistemul public din grila de salarizare. Sunt patru principii pe care le reținem, în momentul în care vom avea o variantă finală, o vom face publică”, a arătat ministrul muncii, Raluca Turcan, într-o intervenție la Digi24.

Ministerul Muncii pregătește două proiecte „majore”, de reformă a pensiilor și salariilor

„Ne-am asumat, într-un an dificil, post-pandemic, în care trebuie să revigorăm economia de la o cădere de minus 4,4 la o creștere de 4,3, să înghețăm o parte din salarii. O înghețare nu echivalează cu o tăiere de salarii. Pe partea de salarizare în sistemul public am încercat să aducem o înghețare a acestor salarii tocmai pentru că la Ministerul Muncii lucrăm la o lege a salarizării care să reașeze sistemul de plăți în sistemul public”, a mai spus Turcan.

„Dorim să identificăm sume suplimentare, să facem economii și în același timp să eliminăm risipa”, a arătat Raluca Turcan, anunțând două proiecte „majore” de reformă la ministerul pe care îl conduce: unul în materie de pensii din sistemul public și al doilea privind salarizarea în sistemul public.

„Dorim să eliminăm inechitățile, să punem bazele unei contributivități în sistemul de pensii, să privim inclusiv spre partea de pensii speciale și urmărim să creștem și partea de ocupare”, a anunțat Raluca Turcan. 

„Prin bugetul de asigurări sociale de anul acesta, vom putea să susținem măsurile active de creștere a ocupării și menținere a forțelor de muncă deja asumate, însă intenționăm să lansăm și alte măsuri active care să aducă oameni în piața muncii”, a mai spus ea, explicând că în felul acesta pot fi aduse venituri la buget.

Ce se întâmplă cu majorarea alocațiilor

Mininisterul Muncii va primi 53,7 miliarde lei, potrivit proiectului de buget pe 2021 publicat de Ministerul Finanțelor. Comparativ cu anul trecut, sunt cu 10% mai mulți bani. 

„Avem alocări suplimentare, pentru că avem și obligații suplimentare. Anul trecut a fost un an electoral și spre finalul anului au fost votate o serie de legi care au creat obligații suplimentare pentru Ministerul Muncii și ne bucurăm să constatăm că bugetul pe 2021 acoperă toate obligațiile pe care ministerul le care de acoperit. Așadar, vom putea plăti majorarea pensiilor cu 14 la sută făcută în septembrie 2020, vom putea plăti alocațiile majorate cu 20 la sută la începutul acestui an și intrate deja în plată începând cu luna februarie”, a explicat vineri ministrul muncii, la Digi24.

Despre majorarea alocațiilor, Raluca Turcan spune că ministerul și-a asumat creșterea cu 20 la sută a acestora de la începutul anului, dar trebuie urmărit în Parlament și proiectul de lege care prevede două tranșe de majorare a alocațiilor, dintre care una la mijlocul acestui an. 

„Am învățat un lucru în politică: atunci când este un proiect în Parlament, niciodată să nu te antepronunți. Gestionăm ceea ce avem în momentul de față în plată, și anume majorarea alocațiilor cu 20 la sută. Mai mult de atât nu pot să mă pronunț, pentru că votul din Parlament întotdeauna a fost unul decisiv”, a declarat ministrul muncii pentru Digi24.

 

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri