Replica ginecologului din Tecuci acuzat de malpraxis de două paciente

Data publicării:
bebelus maternitate

 

„În cazul pacientei Marcela Căulia, nu am nici o vină în ce privește decesul copilului Căulia Denis-Ștefan, născut viu la data de 26.07.2016 ora 10:45 prematur (32 săptămâni), prin operație de cezariană.

Așa cum rezultă din raportul de necropsie al Serviciului Clinic de Medicină Legală Galați, decesul s-a constatat de medicul neonatolog al Spitalului Municipal „Anton Cincu” Tecuci, la ora 13:00. Cauza decesului a fost datorită malformațiilor congenitale.

Pacienta a fost sub observația mea în decursul sarcinii. La consultațiile ecografice efectuate de subsemnatul, sarcina era normală. Deoarece nu se puteau depista malformații congenitale ale organelor interne, am indicat pacientei la data de 11.04.2016, când sarcina era la 20 de săptămâni, să efectueze control ecografic de morfologie fetală la medici de specialitate imagistică obstetrică și ginecologie, cu aparatură ecografică specială, lucru specificat și în registrul de consultații.

Subsemnatul nu aveam cum să depistez malformațiile congenitale de natura celor constatate la necropsie.

Cu alte cuvinte, moartea copilului intervenită la trei ore după nașterea sa, sub supravegherea medicului neonanotolog, date fiind malformațiile respective, era iminentă și nici un medic nu poate fi făcut vinovat.

Presupunând că un medic imagist de specialitate în morfologie fetală ar fi depistat malformațiile respective, copilul tot nu ar fi trăit. Cel mult se lua măsura întreruperii cursului sarcinii dacă se constata că este pusă în pericol viața mamei.

În cazul pacientei Ștefana Rusu, de asemeni nu am nici o culpă în ceea ce privește moartea copilului acesteia, făt decedat intrauterin. Pacienta a fost internată și consultată de medicul de gardă, specialist în obstetrică ginecologie, care a depistat moartea intrauterină a fătului.

La ultimul control al sarcinii, copilul era viu și sarcina normală.

Din raportul de necropsie rezultă că moartea intrauterină a fătului s-a datorat unui „nod fals” al cordonului ombilical deasupra inserției placentei cu 15 cm (în fapt o strangulare a cordonului), care a produs neirigarea cu sânge a fătului, ceea ce produs decesul. Acest tip de accidente intrauterine, destul de rare, se pot produce datorită unor spasme ale cordonului fătului sau mișcări ale mamei care pot duce la astfel de întâmplări nefericite.

Vreau să subliniez faptul că de mai multă vreme sunt victima unei atitudini xenofobe, exarcerbate în ultima vreme, aceste cazuri fiind folosite pentru denigrarea mea profesională și etnică.

Nu am nici o culpă medicală în nici unul din aceste două cazuri și mi-am îndeplinit întotdeauna activitatea medicală cu onestitate și probitate profesională, însă denigrarea mea injustă îmi creează grave prejudicii morale și profesionale”, spune medicul Asaad Mohamed Fihmi în comunicatul transmis redacţiei Digi24.

Citiţi şi:

Ginecolog acuzat de malpraxis de două mame

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bălan, pozată de soț în costum de baie. Radiază de când e din nou femeie căsătorită
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Martin Freeman, la 55 de ani. De la „Hobbitul” și „Sherlock” la povestea discretă de iubire cu o femeie cu 23...
Adevarul
Retailerul danez cu prețuri mici intră în România. Primele două magazine se deschid la București și Timișoara
Newsweek
Ai muncit, dar vechimea nu apare în contul CNPP? Ce trebuie să faci pentru a nu pierde bani la pensie
Digi FM
Brad Pitt și Ines de Ramon, spectacol în tribune la finala US Open. Gesturile romantice dintre cei doi pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
VIDEO Cafea cu particule nesănătoase. De ce sunt periculoase paharele de unică folosință
Digi Animal World
Poziția preferată de somn a pisicilor ascunde un secret. De ce se ghemuiesc atât de des
Film Now
Dakota Johnson, magnet de priviri la New York. Atitudine seducătoare, ochi albaștri și o rochie șic cu...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță