Reuters: În timp ce europenii sunt puși să economisească energie, românii nu prea au ce scoate din priză

Data publicării:
bec
Cum a ajuns programul „Rabla pentru becuri” un mare eșec guvernamental pe care nu și-l asumă nimeni Foto: Profimedia Images

În Vasilați, un sat liniștit din Călărași, unde majoritatea caselor sunt încălzite cu lemne, oamenii își fac griji pentru facturile la energie, chiar dacă românii au cel mai mic consum de electricitate pe cap de locuitor din Uniunea Europeană și mulți au redus de pe unde au putut, se arată într-un material publicat de Reuters.

Georgeta Ichim, o pensionară văduvă în vârstă de 67 de ani, locuiește singură într-o casă slab luminată. Lângă casă, stau buștenii așezați cu grijă, pregătiți pentru iarnă. Georgeta folosește o singură cameră din casa ei veche, economisind astfel energia.

„Am doar televizorul, frigiderul și o lampă”, spune ea, îmbrăcată într-un halat cu model de flori. „Am grijă (n.red. la consumul de energie)”.

Uniunea Europeană le cere statelor să economisească energie, să reducă costurile și să evite penuria în sezonul rece, pentru a face față reducerilor de aprovizionare cu gaz din Rusia.

Instituțiile statului român fac și ele economie. Unele județe reduc orele de școală și parlamentul României, a doua clădire ca mărime din lume, după Pentagon, a redus iluminatul exterior la două ore pe noapte.

Însă, mulți oameni din sate precum Vasilați și din cartierele mărginașe ale orașelor nu prea au de unde să mai economisească. Peste 40% din cei 19 milioane de locuitori ai României trăiesc în mediul rural, mulți bazându-se pe agricultura de subzistență, locuri de muncă sezoniere în străinătate sau naveta în orașe.

Datele Eurostat arată că românii au avut cel mai mic consum de energie electrică pe cap de locuitor din UE, la mai puțin de jumătate din media UE în 2020. Cu toate acestea, consumul general de energie electrică al gospodăriilor românilor a scăzut cu 7,7% în primele opt luni ale acestui an.

Georgeta nu a vrut să spună cât i-a venit factura la electricitate, dar o femeie care locuiește în apropiere, într-o casă asemănătoare, a spus că a plătit aproximativ 150 de lei (29,92 dolari) timp de două luni. Alți săteni care au pompe și boilere și al căror consum de energie a fost mai mare spun că factura lor s-a dublat la aproximativ 3.000 de lei (597,73 USD).

Consumul de energie al Georgetei este suficient de mic pentru a se încadra într-o schemă guvernamentală care plafonează facturile la energie și gaz pentru gospodării și alți utilizatori până la anumite niveluri de consum lunar. Statul compensează furnizorii pentru diferența din noiembrie 2021. Anumite părți ale schemei îi încurajează pe oameni să consume mai puțin.

Peste drum de Georgeta Ichim locuiește Tudorel Dedu, în vârstă de 57 de ani, care strânge fier vechi cu un cal și o trăsură și muncește cu ziua. Casa lui are câteva electrocasnice - un televizor, frigider, congelator, cateva becuri. Hrănirea calului, a vacii, a porcilor, a găinilor și a rațelor a devenit mai scumpă, spune el.

„Nu am teren pe care să cresc, trebuie să cumpăr (hrană pentru animale) și muncesc cu ziua”, a spus Dedu. „Ce putem face, mergem înainte, cum se spune”.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cultura care poate valora cât un apartament după o singură recoltă. Produce peste 20 de tone la hectar
Digi FM
Prognoza ANM pentru septembrie. Unde se vor înregistra cele mai mari temperaturi și când revin ploile
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Melodia celebră care a distrus trupa The Police. Cum au ajuns să se judece și după 43 de ani
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Are 100 de ani, dar face asta fără probleme! Imagini virale cu Dick Van Dyke, în timp ce face sport în curtea...
Adevarul
„Salariu de sclav pe moșia partidului unic”. Cum își amintesc românii de munca patriotică din timpul Armatei
Newsweek
Senatul, decizie majoră legată de pensii. Ce categorii de pensionari ar putea pierde bani? În ce condiții?
Digi FM
Tom Cruise anunţă continuarea „Days of Thunder”, alături de Anne Hathaway: „Tu naști, apoi facem acest film!”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Are 15 ani și o înălțime de 2.13 m: "Situația scapă de sub control". Cauza neașteptată descoperită de medici
Digi Animal World
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane...
Film Now
Michael Douglas nu lasă vârsta să-i dicteze viața: "Nu-i rău pentru 82 de ani". S-a amestecat printre turiști...
UTV
Imagini de colecție cu Loredana Groza la 16 ani, când a câștigat Festivalul Mamaia. „Vom muri aici, sub...