Senatul aliniază legea pensiilor private cu decizia CCR. Bolnavii de cancer nu mai pot retrage integral banii din Pilonul II

Data actualizării: Data publicării:
Teanc de bancnote de 100 și 50 de lei.
Foto: Getty Images

Senatul a adoptat, miercuri, în acord cu decizia CCR, proiectul de lege al Guvernului privind plata pensiilor private, în forma inițială, principala reglementare fiind aceea că toate persoanele, inclusiv bolnavii oncologici, care optează să retragă banii din Pilonul 2 - pilonul obligatoriu administrat privat - vor primi inițial doar 30% din sumă, iar restul eșalonat pe opt ani.

Au fost înregistrate 76 de voturi „pentru”', 38 „împotrivă” și trei abțineri, scrie Agerpres.

Proiectul de lege în forma adoptată de Senat, după decizia Curții Constituționale poate fi accesat AICI.

Pe 15 octombrie, Camera Deputaților a adoptat proiectul în calitate de for legislativ decizional, dar a fost atacat la Curtea Constituțională.

CCR a stabilit, pe 25 noiembrie, că modificările aduse Legii privind plata pensiilor private prin care doar persoanele care suferă de afecțiuni oncologice pot primi 100% din valoarea activului personal sub formă de plată unică instituie o discriminare care nu este bazată pe criterii obiective.

Senatul a eliminat astfel, în acord cu decizia CCR, excepția referitoare la bolnavii cu afecțiuni oncologice, iar aceștia nu mai pot beneficia de toată suma printr-o singură retragere.

Proiectul de lege inițiat de Guvern are ca obiect de reglementare crearea cadrului legal pentru autorizarea, organizarea, funcționarea, supravegherea și controlul furnizorilor de pensii private și a fondurilor de plată a pensiilor private, avizarea, funcționarea, supravegherea și controlul instituțiilor de credit pentru desfășurarea activității de depozitare și de custodie a activelor fondurilor de plată a pensiilor private, respectiv avizarea auditorilor financiari, pentru activitatea desfășurată în calitate de auditor al furnizorilor de pensii private și a fondurilor de plată pensiilor private.

Inițiativa legislativă privind pensiile private va fi dezbătut de Camera Deputaților, for decizional în acest caz.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Facultatea din România la care nu mai vrea nimeni să înveţe. A pierdut aproape jumătate din studenţi
Digi FM
Dan Negru, reacție virală din vacanța în Turcia după ce a ajuns la un resort all inclusive: „Și noi, românii...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Noua regină a muzicii pop știe și marketing. Zara Larsson și-a promovat colecția de costume de baie purtând-o...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
"Sunt în stare de șoc și plâng tot timpul". Minnie Driver a trecut printr-un accident teribil în Franța...
Adevarul
„Mi-a aruncat numărul în prăpastie”. Pățania unui turist român în Thassos: a parcat într-o zonă unde era...
Newsweek
Românii plătesc cele mai mari contribuții la pensie, dar au printre cele mai mici pensii în UE. De ce?
Digi FM
Ioana Țiriac, vacanță de lux în Saint-Tropez. Cât costă o singură noapte la hotelul cu aspect de castel ales...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Canicula pune presiune pe inimă. 5 simptome care nu trebuie ignorate niciodată, potrivit unui cardiolog
Digi Animal World
Cele mai răsfățate pisici din lumea vedetelor: de la Calippo a lui Ed Sheeran la Meredith Grey a lui Taylor...
Film Now
Morgan Freeman nu se ascunde când vine vorba de bani: „Dacă plătesc suficient”, un scenariu slab nu mai...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine