Un medic a fost atacat în timp ce resuscita o pacientă. Arafat: Toleranță zero față de violență

Data publicării:
medici in spital
Foto: Shutterstock

Un medic aflat în timpul serviciului de gardă la Spitalul Orășenesc din orașul Borșa a fost agresat fizic în timp ce resuscita o pacientă internată. Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență susține că agresarea unui cadru medical „rupe grav relația de încredere dintre societate și cei care o îngrijesc”.

„Din verificările efectuate a reieșit faptul că, în timp ce acorda primul ajutor unei paciente, mai mulți membri ai familiei acesteia au intrat în încăpere, iar unul dintre aceștia l-ar fi agresat fizic, distrugându-i ochelarii de vedere. Bărbatul a refuzat emiterea unui ordin de protecție provizoriu”, a precizat Florina Meteș, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș.

Polițiștii, sub coordonarea procurorului de caz, continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și distrugere. Incidentul s-a produs vineri, 20 februarie, în jurul orei 19:00.

Un act asemănător a avut loc marți, 17 februarie, la Spitalul Județean Târgu-Jiu, unde un medic a fost bruscat și împins de o rudă a unei paciente aflate la Unitatea de Primiri Urgențe, pe care încerca să o stabilizeze.

Două persoane au fost reținute în urma agresiunii din Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Târgu Jiu. Este vorba despre un bărbat și o femeie, care sunt cercetați pentru ultraj și tulburarea ordinii și liniștii publice. Cercetările în această anchetă continuă.

Arafat: Este un act de violență extremă

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență susține că asemenea acte de violență pun „în pericol chiar pacientul pentru care pretinzi că lupți”.

„Ce s-a întâmplat la Borșa și la Târgu Jiu este inacceptabil! Medici de urgență agresați fizic în timp ce încercau să salveze vieți. Nu pe hol, nu într-o discuție contradictorie, ci în camerele de resuscitare, în momente critice. În ambele cazuri, motivul a fost că echipele medicale nu au permis accesul aparținătorilor în spațiul de resuscitare. Și vreau să fie foarte clar că astfel de decizii nu sunt arbitrare. Este o regulă medicală de bază, o regulă de siguranță, făcută pentru pacient. Pentru ca echipa să poată lucra eficient și să aibă o șansă reală să salveze viața. Să lovești un medic în timp ce se luptă să salveze o viață este un act de violență extremă. Dar este și un act de iresponsabilitate care pune în pericol chiar pacientul pentru care pretinzi că lupți”, scrie șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, într-o postare.

Raed Arafat punctează că asemenea situații sunt tot mai dese: „Agresarea unui cadru medical aflat la datorie rupe grav relația de încredere dintre societate și cei care o îngrijesc. Este inadmisibil ca într-un spațiu care ar trebui să fie protejat prin definiție, cum este unitatea de primiri urgențe, personalul medical să se teamă pentru propria siguranță. În medicina de urgență, orice act de violență înseamnă timp pierdut. Și uneori poate însemna vieți pierdute”, susține Raed Arafat, într-o postare pe Facebook.

De asemenea, acesta susține că poziția sa este una foarte clară: toleranță zero față de violență, mai ales împotriva salvatorilor.

„Avem obligația să luăm poziție și să acționăm, nu doar prin sancțiuni legale, care există și sunt severe, ci și printr-un mesaj public ferm: «Medicii, asistenții, paramedicii, pompierii nu sunt ținte, așa cum nu sunt nici polițiștii sau jandarmii.» Orice nemulțumire poate fi sesizată pe căile legale și va fi analizată cu seriozitate. Violența nu este și nu va fi niciodată o soluție. Ca șef al Departamentului pentru Situații de Urgență, dar și personal, voi face tot ce ține de mine pentru a sprijini colegii și pentru a le asigura protecția necesară. Iar managerii spitalelor trebuie să înțeleagă clar riscurile reale din UPU și CPU și să asigure paza adecvată. Solidaritatea cu medicii agresați nu este un gest simbolic, ci o obligație morală. Dacă nu apărăm oamenii care ne salvează, pierdem exact ceea ce contează cel mai mult în momentele critice: pierdem umanitatea, profesionalismul și curajul lor”, mai declară Raed Arafat.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Regulă nouă la bloc. Ce trebuie să declari în 10 zile şi cine stabileşte câte persoane locuiesc într-un...
Digi FM
Răzvan l-a învins, dar Mircea Lucescu l-a sărutat pe creștet. Povestea momentului tată-fiu, care a emoționat...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Loredana Groza, picioare tonifiate și talie de invidiat în costum de baie. Apariția din Maldive a stârnit un...
Film Now
David Duchovny, cum nimeni nu l-a mai văzut. Cu perucă blondă și ruj roșu aprins, îmbrăcat în haine de...
Adevarul
Viețuitoarele cu cea mai dureroasă înțepătură din lume: „Senzație de deces iminent. Unii au implorat medicii...
Newsweek
Pensie de numai 1.500 lei pentru 30 ani munciți. De ce 1.900.000 pensionari primesc pensii atât de mici?
Digi FM
Pur și simplu a îngenuncheat în fața sicriului lui Mircea Lucescu: "A fost darul lui Dumnezeu pentru fotbal"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce Paștele ortodox și cel catolic au de cele mai multe ori date diferite? Explicația pe înțelesul tuturor
Digi Animal World
A plătit 600 de lire la veterinar, crezând că pisica ei e bolnavă. Ce a aflat a doua zi a lăsat-o fără cuvinte
Film Now
Cum arată a patra soție a lui Steven Seagal, o balerină mongolă care i-a dăruit al șaptelea copil. Poze rare...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...