Video Una dintre mașinile folosite de Papa Francisc la vizita din 2019 în România, donată bolnavilor din Timiș. „O conduc cu recunoștință”

Data publicării:
dacie logan papa
Una dintre mașinile folosite de Papa Francisc la vizita din 2019 în România, donată bolnavilor din Timișoara. Sursa foto: TVR / Guliver/Getty Images

Papa Francisc a uimit pe toată lumea cu modestia sa. Mărturie în acest sens stă și un gest pe care l-a făcut în 2019, atunci când a venit în România. În deplasările pe care le-a făcut a folosit autoturisme autohtone, fără dotări speciale. Una dintre aceste mașini a ajuns la Timișoara. De atunci, este în slujba măicuțelor de la Centrul de îngrijiri paliative care aparține de Dieceza Timișoara și transportă, periodic, bolnavii la analize. „O conduc cu recunoștință și bucurie”, spune sora Gerarda.

Mihai Vălușescu, jurnalist Digi24: În timpul vizitei sale în România, Papa Francisc a fost pasager în această mașină. A stat atât pe bancheta din spate, cât și în dreapta șoferului.

În Capitală, cu această mașină, fostul Suveran Pontif a călătorit de la aeroport la Palatul Cotroceni și apoi spre Patriarhie. Autoturismul, care a fost donat Diecezei de Timișoara din dorința Papei, este condus acum, cel mai des, de sora Gerarda.

Sora Gerarda: Conduc mașina aceasta cu recunoștință și bucurie și cu mare cinste pe care o am către Sfântul Părinte. Până acum am condus mașina aceasta cu bucurie și recunoștință. Așa o să fac și pe mai departe.

Alături stă mereu Sora Lubomira, care are grijă de beneficiarii din centrul de îngrijiri paliative.

Sora Lubomira: Ca și persoană, Sfântul Părinte este un om cu o mare inimă, care este deschis pentru toți și mai ales pentru oamenii bolnavi, săraci care suferă și, de obicei, el împarte tot ce are.

Măicuțele folosesc autoturismul și pentru a transporta pacienții la analize.

Herbert Grun, președintele Federației Caritas a Diecezei Timișoara: Noi atunci am decis ca să fie mașina aici, să fie pentru... Aici, în centru, tratăm oameni bolnavi, săraci, bătrâni de toate felurile și cred că este cel mai potrivit loc ca să fie folosit în intenția Papei Francisc și în amintirea lui.

De 6 ani, de când este în proprietatea Diecezei de Timișoara, mașina a adunat 15.000 de kilometri și nu a avut probleme tehnice.

reporter: Mihai Vălușescu
operator: Mihai Pop

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce România nu poate fi apărată doar cu baze militare. Cele trei autostrăzi care au devenit esențiale...
Digi FM
Un fost pilot de Formula 1 face un apel emoționant către familia lui Michael Schumacher: "Indiferent de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Camila Cabello s-a despărțit de iubitul miliardar, dar nu stă să plângă. A ajuns în Grecia, la plajă, și a...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sebastian Stan a devenit tată. Annabelle Wallis, iubita actorului originar din Constanța, a născut primul...
Adevarul
Orașul european superb de care mulți turiști nu au auzit. Are aproape 900 de ani de istorie, străduțe de...
Newsweek
Pensiile ar urma să crească la 1 ianuarie cu 6-8%. Ce bani în plus ar putea primi pensionarii?
Digi FM
Fiul mai puțin cunoscut al lui Jon Bon Jovi calcă pe urmele tatălui său, dar spune pas celebrității: „Îți...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Un „intrus” de mărimea planetei Pluto a provocat haos în jurul lui Neptun. Semne ale unui cataclism...
Digi Animal World
Un rechin a regurgitat un arici viu și nevătămat, în fața unor cercetători: „Am reușit să fac o singură poză”
Film Now
Christina Applegate a revenit acasă, după patru luni în spital. Primele informații despre actriță
UTV
Alina Pușcău a dezvăluit că se confruntă cu o boală gravă. „Am cinci tumori. Vă rog să vă rugați pentru mine”