Video Exclusiv Un fost consilier prezidențial și-a rupt diploma de doctor, în direct, la Digi24. „Diplomele de doctorat au ajuns o povară”

Data actualizării: Data publicării:
cristian preda isi rupe diploma de doctirat
Cristian Preda și-a rupt diploma de doctor luni seară, în direct la Digi24. Foto: Captură Digi24

Politologul Cristian Preda, fost consilier prezidențial pentru educație și cercetare în mandatul președintelui Traian Băsescu, și-a rupt diploma de doctor luni seară, în direct la Digi24. Gestul său vine ca reacție la noile măsuri de austeritate pregătite de Guvern, care includ și ca indemnizația pentru titlul științific de doctor să fie redusă la jumătate. „În aceste condiții, diplomele de doctorat au ajuns o povară,” a declarat profesorul.

„Vorbim despre educație pentru că, pe de o parte, în societatea noastră au apărut unii care îi contestă, inclusiv președintelui, diplomele obținute în străinătate. Adică ei spun: profesorii de la Paris, sunt niște proști, vă spun eu, Dorel din Ferentari, cum stau lucrurile. Pe de altă parte, Guvernul s-a gândit că marea problemă a țării este sporul de 890 lei brut la doctorat. Și mi-am dat seama că în aceste condiții, diplomele de doctorat au ajuns o povară. Ne așteptăm să fim sancționați încet-încet pentru doctorat. Eu sunt mai radical. Îmi dau seama că diploma asta de doctor a ajuns o simplă bucată de hârtie care încurcă statul. Așa că, uite, o rup aici, la dumneavoastră. Asta este valoarea studiilor făcute pentru statul român. Asta este. Și de acest lucru cred că trebuie să ținem seama, pentru că lumea care are o anumită educație, are și un rol în societate.

Și dacă statul te umilește în halul ăsta, consideră că marea problemă a țării ăsteia este infima sumă de 890 lei brut din care rămân câțiva bănuți pentru cei care au trudit ca să-și facă o carieră în universități și în institute de cercetare, atunci așa trebuie să ne comportăm și noi. Adică sunt tolerați plagiatorii, inclusiv în guvernul ăsta este unul care a fost dovedit ca plagiator. Și problema nu sunt oamenii lipsiți de onestitate. Problema sunt ăștia, uite, am făcut-o cadou. Asta e situațiunea,” a declarat profesorul Cristian Preda, la Digi24.

Guvernul pregătește o reducere substanțială a indemnizației acordate personalului bugetar care deține titlul științific de doctor. Potrivit proiectului de Ordonanță de urgență privind măsurile din administrație, pus în transparență publică de Ministerul Dezvoltării, indemnizația de doctorat va fi plafonată la 500 de lei brut lunar în anul 2026. În prezent, indemnizația pentru titlul de doctor poate ajunge până la 950 de lei brut lunar.

În termeni reali, reducerea este semnificativă. Dacă în prezent suma înseamnă aproximativ 580 de lei net, noul plafon de 500 de lei brut s-ar traduce prin circa 293 de lei net. Diferența netă este de 260–270 de lei lunar, ceea ce echivalează cu o scădere de aproape 47% față de nivelul actual.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine poate ieși mai devreme la pensie. Trei situații prevăzute de noua lege care îi avantajează pe români
Digi FM
Vila unde regina Elisabeta a II-a își savura ceaiul la malul mării a fost scoasă la vânzare. Cum arată...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Puya își anunță retragerea din muzică după peste 20 de ani de carieră: „Mai fac trei albume și gata. Pensie!”
Film Now
Jennifer Lopez, în centrul speculațiilor despre operații estetice, după o apariție care a făcut valuri: "De...
Adevarul
Un antiinflamator luat frecvent pentru dureri articulare poate avea riscuri serioase. Milioane de oameni îl...
Newsweek
Un tribunal a declarat contributiv la pensie stagiul aferent grupelor de muncă. Alt tribunal a refuzat. De ce?
Digi FM
„Era furios”. Sharon Stone dezvăluie reacția halucinantă a soțului ei când medicii i-au recomandat o dublă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Obiceiul de seară care îți afectează creierul fără să îți dai seama. Mulți îl practică înainte de culcare
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Jennifer Aniston face declarații rare, la mai bine de 20 de ani, despre Brad Pitt. Ce a spus despre apariția...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...