Un milion de carduri pe care se încarcă ajutorul de 250 de lei pentru alimente au fost emise până în prezent

Data actualizării: Data publicării:
card pe care vor fi virate sumele aferente voucherelor sociale.
Card pentru vouchere sociale. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Un milion de carduri pe care se încarcă ajutorul de 250 de lei pentru alimente şi mese calde au fost emise până miercuri, 6 iulie, informează Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene. "Atunci când sunt distribuite, cardurile sunt însoţite de scrisori care conţin instrucţiuni de utilizare (inclusiv codul PIN), detalii despre magazinele unde se pot utiliza cardurile şi un număr de telefon pentru cazurile în sunt probleme", potrivit comunicatului transmis de reprezentanții instituției. MIPE poartă negocieri cu reprezentanţii Comisiei Europene pentru a oferi acest sprijin până în 2027.

Conform sursei citate, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a început la 10 iunie distribuirea primelor carduri pe care sunt încărcate ajutoarele sociale în valoare de 250 de lei, acordate o dată la două luni, până la finalul anului, prin programul "Sprijin pentru România".

Reprezentanţii ministerului susţin că această măsură, implementată pentru a veni în sprijinul a peste 2,5 milioane de români, este una de pionierat pentru România din perspectiva numărului de beneficiari.

"Aşa cum instituţia noastră şi-a asumat de la începutul derulării programului, la 10 iunie a început distribuirea cardurilor către beneficiari, iar la 20 iunie a început alimentarea lor, care se face într-un interval de aproximativ 7-10 zile de la momentul în care este primit de beneficiar", se menţionează în comunicatul citat de Agerpres.

Potrivit sursei citate, mecanismul de distribuire a cardurilor prevede trei etape, respectiv producţia cardurilor de către unităţile emitente (imprimarea datelor beneficiarilor şi inserarea CIP-ului), împlicuirea şi distribuirea la nivel naţional de către Poşta Română şi încărcarea valorică a cardurilor pe măsură ce acestea intră în posesia beneficiarilor.

Listele cu beneficiari sunt stabilite de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS), iar împlicuirea şi livrarea cardurilor se realizează de către angajaţii Poştei Române.

Reprezentanţii ministerului susţin că întârzieri privind emiterea sunt cauzate de criza globală de cipuri.

"Vreau să ştiţi că, deşi penuria mondială de cipuri, precum şi diverse probleme întâmpinate la nivel logistic în procesul de distribuire au creat dificultăţi, mobilizarea este exemplară. Emitenţii şi Poşta lucrează inclusiv în weekend pentru a urgenta procedura, astfel încât cardurile să ajungă la oameni cât mai repede. Cert este că niciun beneficiar nu va rămâne fără sprijin, acest lucru este garantat. Acum este cea mai grea etapă, până se distribuie toate cele 2,5 milioane de carduri, pentru următoarele tranşe totul va fi mult mai cursiv", a transmis ministrul Marcel Boloş.

Voucherele în valoare de 250 de lei se încarcă o dată la două luni

Voucherele în valoare de 250 de lei se încarcă o dată la două luni, până la finalul anului, iar aceste sume sunt valabile 12 luni de la data încărcării lor.

"Atunci când sunt distribuite, cardurile sunt însoţite de scrisori care conţin instrucţiuni de utilizare (inclusiv codul PIN), detalii despre magazinele unde se pot utiliza cardurile şi un număr de telefon pentru cazurile în sunt probleme", se menţionează în comunicat.

Cardurile pot fi folosite doar de către beneficiari. În cazuri excepţionale, în care beneficiarul nu se poate deplasa la operatorii economici pentru a utiliza ajutorul, atunci poate încredinţa tichetele unei persoane apropiate, dar doar împreună cu actul de identitate.

Încărcarea săptămânală a cardurilor se face conform următoarei proceduri: luni, Poşta confirmă numărul de carduri distribuit în săptămâna precedentă, marţi emitenţii trimit facturile pentru numărul de beneficiari pentru care urmează să se încarce ajutorul, miercuri are loc transferul de sume între conturile de trezorerie, iar joi şi vineri se efectuează încărcarea către fiecare beneficiar.

Prin urmare, pentru tranşa I, încărcarea cu ajutorul de 250 de lei se face într-un interval de aproximativ 7-10 zile de la momentul primirii cardurilor. Ulterior, procedura de virare se simplifică, astfel că toţi cei peste 2,5 milioane de beneficiari vor primi ajutorul în decurs de 3-5 zile.

Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS) va actualiza lunar, înainte de fiecare alimentare a tichetului social, listele cu beneficiari, pentru a verifica eventuale modificări intervenite faţă de listele anterioare.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Statul măsoară proprietățile cu drona. Ce riști dacă ai gardul pus greșit în intravilan
Digi FM
Efect neaşteptat al gumei de mestecat. Ce au observat într-un studiu recent cercetătorii de la King's College...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Madonna, atac voalat la adresa lui Sean Penn. Ce spune în noua piesă despre fostul ei soț, de care s-a...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
De ce și-a pregătit Angelina Jolie copiii pentru moartea ei: „Nu am trăit niciodată cu sentimentul că voi...
Adevarul
Iluzia ieftinirii apartamentelor i-a costat pe cumpărători până la 27.000 de euro într-un singur an
Newsweek
Când intră pensiile pe card: vineri, 10 iulie, sau se amână pentru luni, 13 iulie? Ce a decis Casa de Pensii?
Digi FM
Fotbaliștii din Capul Verde, primiți ca eroi acasă, după parcursul de la CM 2026. Carnaval cu mii de oameni...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Greșeala pe care milioane de oameni o fac în fiecare dimineață. Specialiștii avertizează: "Se simt deja...
Digi Animal World
De ce își pune câinele laba pe tine când îl mângâi. Mulți stăpâni interpretează greșit gestul
Film Now
Penelope Cruz, nevoită să zâmbească după cea mai mare tragedie din viața ei. Ce s-a întâmplat în timpul...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...