Un posibil război deschis cu Rusia, principala preocupare a şefului Statului Major francez. Câți militari ar putea avea Putin în 2030

Data publicării:
Paradă militară Rusia
Foto: Profimedia

Posibilitatea unui „război deschis” cu Rusia rămâne „principala mea preocupare”, a declarat joi şeful Statului Major al armatei franceze, generalul Fabien Mandon, care avertizase deja asupra riscului unei „ciocniri în trei, patru ani”, relatează AFP.

„Persistenţa unei ameninţări ruse pe continentul nostru, cu un război deschis (...) rămâne principala mea preocupare în termeni de pregătire a armatei”, a afirmat generalul Mandon în faţa deputaţilor din Comisia pentru Apărare, în cadrul unei audieri consacrate actualizării programului militar privind consolidarea bugetului apărării până în 2030.

„Fiecare ţară îşi păstrează libertatea de a evolua, dar, în orice caz, proiecţiile pe care le avem astăzi (...) sunt că Rusia, în 2025, va avea 1,3 milioane de soldaţi, cu o proiecţie de 1,9 (milioane) în 2030”, a subliniat el.

Se preconizează ca numărul tancurilor grele ruseşti ar urma să crească de la 4.000 în 2025 la 7.000 în 2030, în timp ce numărul navelor de luptă ale marinei ruse ”ar trebui să se menţină la un nivel cuprins între 230 şi 240”, potrivit acestuia.

„Nu este absolut dogmatic, este ceva cunoscut”, a insistat el, ceea ce justifică, în opinia sa, consolidarea mijloacelor de apărare franceze.

Potrivit generalului Mandon, „această lege a programării militare (LPM) este esenţială pentru apărarea cetăţenilor noştri, pentru apărarea ţării noastre şi a intereselor noastre”.

„Ne aflăm într-o perioadă periculoasă. Nu trebuie să provocăm îngrijorare, ci pur şi simplu să creştem gradul de conştientizare, pentru că avem nevoie de această investiţie în apărare”, a argumentat şeful Statului Major al armatei franceze.

Proiectul de lege privind actualizarea Legii privind politica militară, prezentat miercuri în Consiliul de Miniştri, prevede 36 de miliarde de euro suplimentare pentru forţele armate, pe lângă cele 413 miliarde deja alocate pentru perioada 2024-2030.

„Recurgerea fără reţinere la forţă”, „ameninţarea teroristă (care) rămâne puternică în Orientul Apropiat şi Mijlociu, în Asia şi pe continentul african” justifică, de asemenea, în opinia sa, efortul solicitat francezilor pentru apărarea lor.

„Cu atât mai mult cu cât nu mai putem avea acelaşi nivel de încredere în angajamentul americanilor faţă de securitatea noastră”, chiar dacă „dialogul cu autorităţile militare ale SUA” rămâne „de înaltă calitate”, a adăugat el.

În faţa „crizelor simultane”, priorităţile SUA „nu sunt aceleaşi cu cele ale ţării noastre sau cu cele ale continentului nostru şi Statele Unite ne avertizează deja de luni de zile, spunându-ne: 'Întăriţi-vă, s-ar putea să nu vă putem acoperi nevoile atunci când aveţi nevoie de ele!'”, a afirmat generalul francez.

 

Editor : Sebastian Eduard

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pericolul ascuns sub pământul României. Avertismentul unui expert american despre mineralele critice din ţara...
Digi FM
Cristi Borcea, în vacanță cu 8 dintre cei 9 copii ai săi. Imagine rară de familie din Grecia: „Pentru unii e...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Adda, confesiune din vacanță și imagini în costum de baie: "Eram supărată că nu am reușit să slăbesc 4 kg"
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Filme cu Tom Holland. Cele mai bune producții cu actorul din „Spider-Man”
Adevarul
Cum au fost păcăliți spionii europeni de o sursă de la Kremlin. Generalul care a sfidat propriile servicii...
Newsweek
Ce contribuții nu sunt luate în considerare la pensie? Înalta Curte a lăsat un pensionar fără 19.400 lei
Digi FM
Cum arată corveta livrată de Turcia României. E prima navă de luptă nouă care se alătură flotei în peste 30...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
"Stomacul meu se mănâncă singur". Bryan Johnson, milionarul care vrea să trăiască până la 160 de ani, a...
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Cine e actrița considerată revelația din "Odiseea". Tom Holland și Matt Damon, în rolurile carierei
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...