Un șofer i-a păcălit pe polițiști, după ce a prezentat date false. Agenții au pedepsit altă persoană

Data actualizării: Data publicării:
politia romana
Imagine ilustrativă. Foto: Facebook/ Poliția Română

Un șofer din județul Botoșani i-a păcălit pe polițiști, după ce a prezentat date false și agenții au pedepsit altă persoană. În realitate, bărbatul care a fost oprit pentru că depășise viteza legală nu mai avea dreptul de a conduce de șapte ani. Minciuna a fost descoperită după câteva luni.

Incidentul s-a produs pe 29 septembrie, anul trecut. Tânărul de 29 de ani din comuna Albești, a fost oprit de polițiștii rutieri în localitatea Santa Mare deoarece depășise viteza legală. Acesta i-ar fi mințit pe polițiști, iar oamenii legii ar fi pedepsit altă persoană, notează Mediafax.

„În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că la data de 29.09.2020, in timp ce conducea autoturismul proprietate, pe raza localității Santa Mare, ar fi fost surprins de aparatul radar depășind limita de viteză maximă admisă, cu 72 de km/h, deși avea dreptul de a conduce autoturisme suspendat din anul 2013. Mai mult de atât, la solicitarea polițiștilor, acesta ar fi declarat datele de identificare ale unei alte persoane, fapt care a condus la suspendarea dreptului de a conduce ale acesteia”, au anunțat polițiștii.

Șase luni mai târziu, minciuna a ieșit la iveală. Polițiștii au anunțat că vineri, 26 martie, a fost pus în executare un mandat de percheziție domiciliară la locuința tânărului de 29 de ani, prilej cu care au fost identificate și ridicate mai multe mijloace materiale de probă.

El este cercetat într-un dosar de fals privind identitatea și conducere fără permis.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Cu cât timp înainte de pensionare ar trebui verificată vechimea în muncă
Digi FM
Mircea Solcanu, de la celebritate la perioade în care trăia cu 50 de lei pe săptămână. Ce face astăzi și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Shakira, o nouă poveste de iubire după despărțirea de Gerard Pique? Artista, surprinsă în compania unui fost...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
James McAvoy, la un pas de moarte după o procedură medicală. Era singur acasă când plămânii i-au cedat: "A...
Adevarul
Cu cât ar putea crește pensiile de la 1 ianuarie 2027
Newsweek
Lista ajutoarelor la pensie oferite în 2027. Se aplică și pensionarilor din străinătate. Polițiștii au noroc!
Digi FM
Adoarme în cadă, pe toaletă și în timpul întâlnirilor. Coșmarul trăit de o tânără de 23 de ani, diagnosticată...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Beneficiile murăturilor pentru sănătate și când e bine să le eviți. Varza murată, castraveții și gogonelele...
Digi Animal World
„Sunt echipaţi cam ca Iron Man”. Cum ar putea câinii să depisteze cancerul și ce rol are inteligența...
Film Now
Martin Freeman s-a căsătorit. Cine este partenera cu 23 de ani mai tânără care i-a devenit soție
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro