Vaccinul antigripal și testele pentru glicemie se vor putea face în farmacii

Data publicării:
vaccin antigripal, detaliu mână care ține o seringă ce conține vaccin antigripal
Vaccinul antigripal va putea fi făcut în farmacie. Foto: Getty Images

Vaccinul antigripal și testele pentru glicemie vor putea fi făcute în farmacii. Un ordin de ministru reglementează aceste servicii, care vor fi efectuate contra-cost.

Anca Crupariu, purtătorul de cuvânt al Colegiului Farmaciştilor din România, a declarat la Digi24 că urmează ca pentru fiecare din serviciile din farmacie să se elibereze ghiduri de practică farmaceutică.

Scopul este ca fiecare farmacie care va presta aceste servicii să o facă într-un cadru legal, standardizat, armonizat.

Anca Crupariu: "Poate că unele servicii se prestau deja în farmacie, dar nu exista cadrul legal. Vor fi cursuri de instruire, care vor dura de la câteva zile, la câteva săptămâni".

În primă etapă ar urma să fie aprobate ghiduri pentru trei servicii farmaceutice, a spus Crupariu.

"Sperăm ca cele legate de monitorizarea pacienților cu poli-medicație, care presupun și o legătură cu medicul specialist sau de familie. Dorim foarte mult gestionarea pacientului cronic, hipertensiv, diabetic, cu afecțiuni pulmonare", a afirmat purtătorul de cuvânt al Colegiului Farmaciştilor.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce nu ai voie să arzi în curte, chiar dacă terenul îți aparține. Legea prevede inclusiv pedeapsa cu...
Digi FM
Prognoza ANM pentru septembrie. Unde se vor înregistra cele mai mari temperaturi și când revin ploile
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Melodia celebră care a distrus trupa The Police. Cum au ajuns să se judece și după 43 de ani
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Are 100 de ani, dar face asta fără probleme! Imagini virale cu Dick Van Dyke, în timp ce face sport în curtea...
Adevarul
Cât au îndeplinit statele UE din PNRR și ce urmează după 31 august. România este în zona de mijloc a...
Newsweek
Pensionar cu 3.000 lei pensie după 40 de ani de muncă. „Sunt șocat!” Ce salariu a avut? Cum se face calculul?
Digi FM
Tom Cruise anunţă continuarea „Days of Thunder”, alături de Anne Hathaway: „Tu naști, apoi facem acest film!”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Are 15 ani și o înălțime de 2.13 m: "Situația scapă de sub control". Cauza neașteptată descoperită de medici
Digi Animal World
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane...
Film Now
Michael Douglas nu lasă vârsta să-i dicteze viața: "Nu-i rău pentru 82 de ani". S-a amestecat printre turiști...
UTV
Imagini de colecție cu Loredana Groza la 16 ani, când a câștigat Festivalul Mamaia. „Vom muri aici, sub...