Video Anchete la Galați, după moartea unui pacient de 83 de ani. Rudele acuză că bărbatul a fost plimbat timp de 16 ore între două spitale

Data actualizării: Data publicării:
barbat internat in patul de spital
Credit foto: Guliver/Getty Images

Sunt anchete la Spitalul Județean si Spitalul TBC din Galați, după moartea unui pacient de 83 de ani. Familia acuză că bărbatul cu afecțiuni pulmonare și cardiace a fost plimbat între cele două unități, timp de 16 ore, până când a decedat. Dincolo de diagnosticele diferite primite, rudele victimei acuză medicii și că au încercat să mușamalizeze cazul. Familia a angajat un avocat și vor să dea în judecată ambele spitale. 

Bărbatul de 83 de ani a fost dus cu ambulanța la Spitalul Județean Galați, din cauza unor probleme respiratorii. Acesta era cunoscut cu afecțiuni pulmonare și cardiace.

„Mi l-au luat de acasă, l-au adus la Județean, de aici mi l-au dus la TBC, de la TBC iarăși la Județean, Mi-au zis că de două ori l-au dus la TBC și l-au refuzat, că nu ține de ei. Așteptam să mi-l trimită acasă. Am așteptat, nu m-au sunat, am sunat din nou, mi-au zis că l-au trimis la TBC, după care l-au adus înapoi la Județean”, povestește nepoata bărbatului, Gabriela Micu.

Fiecare spital are propria variantă de diagnostic.

„A fost văzut și de medicul cardiolog, care a infirmat o acutizare a patologiei cronice cardiace. S-a ales transferul pacientului la Spitalul TBC, pentru că, practic, patologia pulmonară îi punea viața în pericol mai mult decât cea cardiacă”, spune medicul Liliana Dragomir, de la Spitalul Județean Galați.

„Avea afecțiune cardiacă. A fost trimis la Spitalul Județean, se reîntorce la noi pe data de 14 martie, la 1 noaptea, tot fără raluri pulmonare, fără tuse. A fost evaluat de al doilea pneumolog și retrimis spitalului județean”, a declarat, pentru Digi24, Claudia Scorpan, purtător de cuvânt Spitalul de Pneumoftiziologie Galați.

„După ce a fost plimbat între spitale timp de 16 ore, bărbatul a fost internat într-un final în secția de Cardiologie a Spitalului Județean, unde, câteva ore mai târziu, a murit”, transmite jurnalistul Digi24, Dana Costache.

Familia bărbatului acuză Spitalul Județean că a încercat să mușamalizeze cazul.

„Familia nu a fost întrebată dacă dorește sau nu autopsie, familiei i s-a spus: 'Mergeți să faceți solicitare că nu faceți autopsie'. Păi, poate, familia vrea autopsie, ceea ce am și făcut”, spune avocata familiei, Mariana Marcovici.

„Vrem să depunem plângere la conducerea spitalului. Mă doare sufletul că mi-am pierdut și mama tot aici, în spital, acum un an și șase luni. Fără acordul nostru i-au făcut în spate, i-au luat lichid, și a intrat în comă”, povestește o altă nepoată de-a bărbatului decedat.

Rudele sunt hotărâte să acționeze în instanță ambele spitale.

reporter: Dana Costache
operator: Marian Munteanu

 

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
„Parisul este pentru îndrăgostiți”. Jessica Biel și Justin Timberlake, escapadă romantică în Franța...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Billy Ray Cyrus, prima reacție după ce Miley a renunțat la numele „Cyrus”: „Familia înseamnă mai mult ca...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Filmul „Eu contez”, regizat de Alina Şerban, a câștigat Premiul publicului la Veneția
Adevarul
Case și biserici din Țara Hațegului, ridicate cu vestigii de la Sarmizegetusa: „O piatră se vindea cu cinci...
Newsweek
Român oprit la granița Bulgariei cu Serbia după două luni de la o depășire de viteză: „Trebuie să plătiți”
Digi FM
Katy Perry, îndrăgostită până peste cap de Justin Trudeau. Ce a găsit solista la fostul premier și nu a avut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Descoperire surprinzătoare despre Mercur. Planeta a pierdut aproape 19 kilometri din diametrul său total de...
Digi Animal World
Avertismentul cercetătorilor. Fluturele morpho, care a inspirat un emoji, își pierde albastrul strălucitor
Film Now
Pamela Anderson, dezvăluire cutremurătoare despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „A fost o condamnare...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță