Video&Foto De ce nu știm oficial câți oameni au participat la protestul AUR. Explicațiile Jandarmeriei

Matthew Garvey Data actualizării: Data publicării:
PROTEST_AUR_12_IAN_007_INQUAM_Photos_George_Calin
INQUAM_Photos_George_Calin

Jandarmeria evită să spună oficial câte persoane au participat la protestul organizat duminică de AUR, motivând că estimările instituției sunt „de uz intern”. În același timp, Simion a declarat că a scos 100.000 de oameni în stradă. Cert este că, într-adevăr, „foarte mulți” oameni - între 13.000 și numărul lansat de Simion - au participat la marșul AUR. 

Două proteste au avut loc la final de săptămână în București. Cel de vineri, 10 ianuarie, organizat de susținători ai lui Călin Georgescu, și cel de duminică, 12 ianuarie, organizat de AUR. 

CITEȘTE ȘI: Echipa Digi24 a fost agresată la protestul AUR din București, a doua oară după mitingul lui Călin Georgescu. Reacția lui Simion

La mitinguri, proteste sau adunări publice, Jandarmeria face estimări cu privire la numărul participanților.

Doar că aceste estimări au caracter „intern”, fiind folosite pentru a ști câți jandarmi să fie prezenți în stradă și nu sunt făcute publice (nici nu există o obligație legală în acest sens, după cum a explicat un reprezentant al instituției pentru Digi24.ro.). 

Reprezentanții instituției mai subliniază că, dacă aceste estimări ar fi publice, informația ar putea fi „speculată într-un sens sau altul”. 

„Subliniem că orice estimare de uz intern, dacă ar deveni publică, ar putea fi speculată sau reinterpretată în mod eronat, creând percepția că Jandarmeria favorizează sau dezavantajează una dintre părțile implicate”, potrivit unui comunicat transmis vineri de Jandarmeria Română. 

Nu știm oficial câți oameni au fost

Nici la protestul de vineri, dar nici la protestul de duminică, nu au existat informări oficiale cu privire la numărul concret al participanților.

Redacțiile s-au bazat, în principal, pe relatările jurnaliștilor prezenți în teren sau pe informații lansate de organizatori.

Reporterul Digi24.ro a încercat, și vineri, dar și duminică, să obțină estimări concrete de la jandarmii prezenți în teren. 

„Nu știm”, „foarte mulți”, „nu putem să îi numărăm pentru că stau în plan liniar” sunt câteva răspunsuri obținute.

Pentru protestul AUR, din imagini și din relatările reporterilor din teren, reiese, într-adevăr, că au fost „foarte mulți” oameni in stradă.

Doar că „foarte mulți” e o expresie generală care poate să însemne de la 10.000 la 250.000 (exagerare intenționată). 

Participanți la protestul AUR. Foto: Digi24
Participanți la protestul AUR. Foto: Digi24

Estimări din teren și imagini

La protestul AUR din 12 ianuarie, la ora 14:00, Bulevardul Magheru din Capitală, între str. Maria Rosetti și TNB, era aproape plin. 

Două ore mai târziu, din imaginile filmate de la înălțime (de Buletin de București) și din observațiile reporterului Digi24.ro, reiese că Piața Victoriei era la rândul ei aproape plină. 

În jur de ora 18:00, reporterul Digi24.ro a stat aproximativ o oră în dreptul Palatului Cotroceni ca să urmărească toată coloana de protestatari. 

Același lucru a fost subliniat de Hotnews, care arată că durează cam o oră ca 50.000 de persoane să treacă prin dreptul unui punct, atunci când merg pe stadion, de exemplu. 

Între 13.000 și 100.000

În tot acest timp, a circulat printre jurnaliști informația că unii jandarmi spuneau că ar fi undeva între 12-13.000 de oameni în Piața Victoriei, în condițiile în care organizatorii spuneau că sunt între 50.000 - 100.000. 

La finalul protestului, George Simion spunea că au participat „100.000 de manifestanți” și că acest lucru se poate dovedi cu „filmări și poze”.

Un reprezentant al Jandarmeriei a respins informația potrivit căreia ar fi participat 100.000 de oameni la protestul de duminică. 

Ce știm sigur este că au participat „zeci de mii de oameni”, după cum arată și estimările făcute de Digi24.ro cu ajutorul unei aplicații online. 

Hotnews arată că a fost cel mai mare număr de oameni ieșiți în stradă de la protestele din 2017, împotriva Ordonanței de Urgență 13 (care viza amnistia și grațierea). 

În 5 februarie 2017, de exemplu, se vorbea despre 250.000 de bucureșteni ieșiți în stradă. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât primește un deputat sau senator de la stat în fiecare lună. Salariu, diurnă, cazare și transport
Digi FM
Credea că va deveni om de știință, azi impresionează la Hollywood. Povestea lui Homer, fiul lui Richard Gere
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa, apariție spectaculoasă la New York. A combinat îndrăzneț o rochie mini și delicată cu o pereche de...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Andrew Garfield rupe tăcerea despre Tom Holland. Ce crede cu adevărat despre succesorul său în rolul...
Adevarul
KAAN, avionul alternativă al Turciei la F-35 american, a mai trecut un test și se apropie de primul zbor
Newsweek
Ce se întâmplă cu pensiile dacă Bolojan rămâne premier până la finalul anului. Mai pot crește? Veste rea
Digi FM
Operația care i-a salvat cariera lui Jon Bon Jovi. Ce l-a avertizat Shania Twain, artista care trecuse...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Noile descoperiri ale cercetătorilor despre tulburările de somn. Ce se întâmplă la nivelul creierului când nu...
Digi Animal World
Vacanță transformată în coșmar. O adolescentă de 13 ani a fost mușcată de o baracudă: „Am văzut sânge peste...
Film Now
„Mi-am făcut viața un chin!” Jim Parsons din „Teoria Big Bang” dezvăluie de ce s-a simțit îngrozitor în cel...
UTV
Florin Ristei și iubita lui au sărbătorit un moment special în vacanță. Cum a surprins-o artistul pe Andreea...