Acordul UE–Mercosur va fi aplicat provizoriu de la 1 mai 2026. Ce presupune măsura

Data publicării:
Flags of Mercosur and European Union waving in the wind on a clear day
SURSA FOTO: gettyimages

Uniunea Europeană va aplica provizoriu, începând cu 1 mai 2026, acordul comercial cu țările Mercosur care au finalizat ratificarea, Argentina, Brazilia și Uruguay, după ce Comisia Europeană a transmis notificarea oficială. Măsura permite eliminarea unor tarife încă din prima zi și deschide accesul imediat la beneficii comerciale pentru companii și exportatori, potrivit unui comunicat de presă. 

Notificarea transmisă către Paraguay, stat care are rolul de gardian legal al tratatelor Mercosur, marchează încheierea ultimei etape procedurale necesare pentru aplicarea acordului. Demersul a fost realizat în baza deciziei Consiliului Uniunii Europene din 9 ianuarie.

Paraguay a ratificat recent acordul și urmează să transmită, la rândul său, notificarea oficială, pentru a se alătura aplicării provizorii.

Ce efecte estimează Comisia Europeană

Comisia Europeană susține că aplicarea provizorie a acordului va permite eliminarea tarifelor pentru anumite produse încă din prima zi, precum și stabilirea unor reguli mai previzibile pentru comerț și investiții.

Potrivit instituției, aceste măsuri ar urma să le ofere întreprinderilor, consumatorilor și fermierilor din UE acces rapid la avantajele acordului, în timp ce sectoarele sensibile ale economiei europene vor fi protejate prin mecanisme specifice.

Acordul UE-Mercosur include și componente de cooperare în domenii precum drepturile fundamentale ale lucrătorilor și combaterea schimbărilor climatice.

În același timp, documentul urmărește consolidarea lanțurilor de aprovizionare, prin crearea unor fluxuri mai stabile și mai fiabile de materii prime critice.

Exportatorii europeni vor putea accesa detalii despre noile oportunități comerciale prin intermediul platformei Access2Markets, unde urmează să fie publicate informațiile relevante privind aplicarea acordului.

Comisarul european pentru comerț, Maroš Šefčovič, a declarat că aplicarea provizorie reprezintă un pas esențial pentru transformarea acordului în rezultate concrete pentru economie.

„Prioritatea actuală este de a transforma acest acord UE–Mercosur în rezultate concrete, oferindu-le exportatorilor din UE platforma de care au nevoie pentru a valorifica noile oportunități în materie de comerț, de creștere economică și de locuri de muncă”, a afirmat oficialul european.

Editor : A.D.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
110 km/h sau 130 km/h pe autostradă? Diferența reală de timp și consum la un drum de 500 km
Digi FM
Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul 2026. Ce nu se face pe 29 august și de ce e zi de post
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Antonia, impresionată complet de felul în care arată Mădălina Ghenea: „Aceste picioare lungi pur și simplu mă...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Rebecca Ferguson preferă să se descurce fără coordonatorii de intimitate pe platourile de filmare: "Limitele...
Adevarul
Sfârșit de vară cu delicii demențiale în bucătărie. Trei rețete românești de final de sezon care te fac „să...
Newsweek
Șomajul tehnic poate conta la pensie? Ce trebuie să știe pensionarii care au trecut prin astfel de perioade
Digi FM
Gestul impresionant făcut de Dolly Parton înainte de a muri. Sora ei a dezvăluit decizia artistei
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O substanță din portocale și lămâi ar putea încetini îmbătrânirea unui organ vital. Descoperirea care i-a...
Digi Animal World
Cum a reacționat un câine când stăpâna lui a făcut accident: „A ieșit pe geamul mașinii și a fugit”
Film Now
Matthew McConaughey, apariție rară alături de toți cei 3 copii! Actorul și soția sa au făcut senzație pe...
UTV
Cine este noul iubit al Laurei Giurcanu. Influencerița a publicat primele imagini alături de Marian Huja