Cooperativele agricole româneşti analizează modelul german de organizare şi marketing

Data actualizării: Data publicării:
tractor pe camp
Foto: GettyImages

Reprezentanţi ai cooperativelor din sectorul vegetal participă, în perioada 8-14 februarie, la Berlin, la sesiuni academice şi vizite de studiu dedicate rolului cooperativelor în lanţul valoric şi strategiilor de marketing cooperativ, în cadrul unui proiect Erasmus+, potrivit unui comunicat remis Agerpres.

„Cooperativele membre ale Uniunii de Ramură Naţională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal (UNCSV) participă, în perioada 8-14 februarie 2026, la Berlin, la cea de-a treia etapă de formare fizică din cadrul proiectului Erasmus+ "Bune practici de marketing şi branding în cadrul cooperativelor agricole (GPMBAC). Evenimentul este dedicat dezvoltării competenţelor de marketing, branding şi poziţionare pe piaţă pentru cooperativele agricole”, se menţionează în comunicat.

Conform organizaţiei, activităţile reunesc 30 de preşedinţi, manageri şi specialişti din cooperativele din sectorul vegetal din România şi sunt organizate în parteneriat cu Humboldt Universitat zu Berlin, prin Institutul pentru Studii Cooperatiste din Berlin, alături de HollandDoor Cooperatie UA din Olanda, Dalum Academy of Agricultural Business din Danemarca şi UNCSV, în calitate de coordonator al proiectului.

„În Germania, accentul este pus pe rolul cooperativelor în lanţul valoric, pe strategiile de marketing cooperativ şi pe integrarea fermierilor în structuri economice competitive. Programul include sesiuni academice şi aplicate la Humboldt Universitat, fiind abordate teme precum structura sectorului agricol german, sistemele de sprijin pentru cooperative, pieţele europene şi internaţionale de cereale, educaţia cooperatistă şi strategiile de marketing dezvoltate la nivelul organizaţiilor asociative”, se precizează în comunicat.

Formarea cuprinde şi vizite de studiu la cooperative agricole şi alte structuri relevante, unde participanţii pot observa modele de organizare, integrare a producţiei, servicii pentru membri şi relaţia cu piaţa, menţionează sursa citată.

„Informaţiile colectate în cadrul celor trei etape de formare contribuie la definitivarea principalelor livrabile ale proiectului: Ghidul de bune practici, care reuneşte exemple concrete şi recomandări aplicabile pentru creşterea eficienţei marketingului în cooperativele agricole; Compendiul strategic, document care analizează opţiunile de strategie "de la fermă la consumator", modele de poziţionare pe piaţă şi instrumente de branding pentru cooperative cu activitate complexă; precum şi handbook-ul cu recomandări Unlocking Collaborative Growth, dedicat colaborării strategice între cooperative, dezvoltării de produse cu valoare adăugată şi consolidării cotei de piaţă”, se mai arată în document.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Șoselele din România unde sunt amplasate radarele e-SIGUR. Cât plătești dacă depășești viteza
Digi FM
Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria: Când se urează, de fapt, „La mulți ani” și ce este strict interzis să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Travis Kelce, prima declarație despre nunta cu Taylor Swift: „Cea mai frumoasă noapte din viața mea”
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Halle Berry, imaginea senzualității într-o rochie foarte decoltată. Fanilor nu le vine să creadă câți ani...
Adevarul
Judecătoare filmată la Untold în zona VIP, alături de omul de afaceri pe care îl judecă. Imaginile...
Newsweek
Isterie la pensie în toată țara. Pensionarii depun cereri pentru restituirea CASS. Ce zice Casa de Pensii?
Digi FM
Brad Pitt, mărturisiri tulburătoare despre cea mai întunecată perioadă din viaţa sa: „Nu vedeam nicio ieșire...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Modul în care e distribuită grăsimea corporală contează mai mult decât credeai. Ce au descoperit cercetătorii...
Digi Animal World
Imagine tulburătoare pe o plajă din New Jersey. 29 de rechini morți, descoperiți de o femeie
Film Now
Cine ar putea fi noul James Bond. Un actor cunoscut, analizat la modul cel mai serios de producători
UTV
Alexandra Stan a vorbit despre momentele dificile de după naștere. „24 de ore la Terapie Intensivă”