Astra Asigurări, la un pas de faliment

Data publicării:
astra asigurari

În urma majorării de capital, fondurile asigurătorului ar fi trebuit să se majoreze cu 425 de milioane de lei. Administratorul special al companiei atrage atenţia că nu a identificat soluţii pentru redresarea companiei în lipsa acestor bani.

„Din analizele efectuate în dezvoltarea planului de redresare, nu am identificat variante fezabile ale acestui plan ce ar putea conduce la redresarea Astra fără majorarea capitalului social. Nu credem că un plan alternativ la planul actual de redresare ar putea fi conceput fără elementul de majorare a capitalului”, se arată într-un comunicat de presă.

Viitorul Asta Asigurări se va decide în perioada următoare, după clarificarea rezultatului majorării de capital şi a consultărilor cu Autoritatea pentru Supraveghere Financiară.

În cazul în care Astra va intra în faliment, despăgubirile vor fi plătite de Fondul de Garantare. Astra Asigurări este al treilea asigurător din România şi are aproape cinci milioane de clienţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce se întâmplă cu norma de hrană a militarilor după modificările aduse de noua lege a salarizării...
Digi FM
Un bărbat a devenit miliardar peste noapte fără să știe. A aflat adevărul când a încercat să plătească la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Loredana Groza, criticată după apariția de la gala gimnasticii din Onești. „De ce așa dezbrăcată în fața...
Film Now
Actor din „How I Met Your Mother”, condamnat la peste 30 de ani de închisoare după ce și-a înjunghiat fosta...
Adevarul
Momentul incredibil în care un scafandru scapă ca prin minune de o balenă care aproape l-a înghiți
Newsweek
Pensiile speciale ale magistraților - 25.586 lei, cât 9 pensiii normale sau 50 indemnizații de handicap
Digi FM
Millie Bobby Brown, despre viața de mamă la 22 de ani: “Nu înțeleg cum poate exista atât de multă iubire...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Un fenomen fără precedent se petrece pe Pământ. Oamenii de știință spun că nu s-a mai întâmplat de 3,6...
Digi Animal World
Mulți români fac această greșeală. Ce trebuie să faci dacă găsești un pui de căprioară singur în pădure
Film Now
John Travolta le dedică filmul scris și regizat de el soției și fiului pierduți mult prea devreme: "Viața m-a...
UTV
Dua Lipa și Callum Turner s-au căsătorit la Londra. Nuntă discretă pentru unul dintre cele mai urmărite...