Buget 2016: Bani puțini pentru autostrăzile în construcție

Data publicării:
autostrazi

Pentru cei 72 de kilometri dintre Dumbrava şi Deva s-au pus deoparte aproape 347 de milioane de lei, deşi CNADNR ceruse un miliard. Stadiul de realizare a lucrărilor pe acest tronson variază între 29% şi 42%. Potrivit proiectului de buget, tot cu ţârâita ar urma să fie finanţat proiectul şi în anii următori, ceea ce înseamnă că şantierul s-ar putea lungi până spre 2020.

Aceeaşi situaţie şi pe autostrada Sebeş-Turda, alt şantier pentru care grosul banilor vine de la Bruxelles. Suma alocată pentru anul viitor este de 247 milioane de lei.

Fiecare din aceste proiecte avea nevoie de alocare de un miliard de lei pe anul următor. Alocările, în schimb, sunt undeva la un sfert şi o treime pe cele două proiecte. Deci, practic, şantierele ar fi suspendate, cu toate consecinţele de rigoare de aici: de la trimiterea oamenilor în şomaj, la pierderi economice şi pentru industria locală, pierderile de oportunitate, neavând autostrada gata decât probabil în 2018-2019”, a spus Cătălin Drulă, vicepreşedintele Asociaţiei Pro Infrastructură.

Şefa Finanţelor spune, însă, că Guvernul i-a acordat Companiei de Drumuri mai mulţi bani decât în 2015.

„A scăzut pe zona de cofinanţare. Nu au fost o mulţime de proiecte implementate, dar avem alocări suplimentare pentru Compania de Drumuri, avem alocări de la 3 miliarde, la 4,2 miliarde pentru anul următor. Și avem alocări din fonduri europene”, a spus Anca Dragu, ministrul Finanţelor, la un post de televiziune.

Adevărat, dacă raportarea se face la ce s-a cheltuit în 2015, când lipsa avizelor de mediu şi a autorizaţiilor de construcţie au întârziat lucrările.

Avem o situaţie cu totul nefericită. Unde în 2015 am avut alocări suficiente - era finalul de exerciţiu financiar şi banii erau acolo -, dar proiectele au fost blocate din motive administrative. În 2016, când au fost rezolvate în parte aceste probleme, nu mai alocăm bani”, a spus Cătălin Drulă.

Printre autostrăzile care primesc bani anul viitor se află şi şoseaua de mare viteză Bucureşti-Braşov. 210 milioane de lei pentru cei trei kilometri rămaşi de construit din şoseaua care leagă Capitala de Ploieşti şi pentru capetele şoselei Comarnic-Braşov. Alte 680 de milioane de lei merg către diverse tronsoane din Autostrada Transilvania.

Per total, bugetul destinat Transporturilor în 2016 e mai mic decât ce a reuşit să cheltuiască Ministerul în 2015. Din cele aproape 12 miliarde de lei, puţin peste nouă miliarde de lei sunt alocate investiţiilor publice.

Alocări pe ani pentru autostrada Lugoj -Deva

Propuneri 2016: 347,7 mil. lei

Estimări 2017: 331 mil. lei

Estimări 2018: 732,61 mil. lei

Estimări 2019: 177,7 mil. lei

Estimări anii următori: 203,4 mil. lei

sursa: propunerea pentru bugetul Ministerului Transporturilor pentru 2016

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are un subofiţer în 2026: Sumele, dezvăluite chiar de militari
Digi FM
Șeful ITM București, Costel Grojdea, vine la serviciu cu un Lamborghini de 300.000 de euro. Mașina nu apare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, declarații rare despre plecarea din România. Din ce își câștigă banii în prezent: „Nu m-am...
Film Now
Jennie Garth, dezvăluiri despre divorțul de Peter Facinelli. Momentul care i-a distrus complet căsnicia
Adevarul
Ungaria-Rusia, o poveste cu năbădăi de peste un secol și jumătate. De la ură viscerală la planuri comune de...
Newsweek
Pensionarii dau în medie 1.000 lei pe mâncare, 550 lei pe facturi. Ce pensie îți trebuie să pui bani deoparte?
Digi FM
Fiul lui Hulk Hogan, confesiuni la 9 luni de la moartea wrestlerului: "Șocant și neașteptat. Era plin de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La un pas de moarte din cauza cercelului din nas. Cazul bizar al unei tinere: "Am făcut chiar și o scrisoare...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Sandra Bullock, noua vedetă de pe Instagram. 4 milioane de fani în 5 ore, cu Jennifer Aniston printre ei: "E...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...