Economia Zonei Euro a început să crească, dar încă are probleme din cauza problemelor din Germania

Data actualizării: Data publicării:
moneda 1 euro pe bancnote de 50 de euro
Foto: Profimedia Images

Economia zonei euro a înregistrat o creştere peste aşteptări în trimestrul al doilea, după ce a stagnat în primele trei luni ale acestui an, dar rămâne în continuare afectată de dificultăţile persistente din Germania, arată o estimare preliminară publicată luni de Eurostat, informează Reuters.

Produsul Intern Brut al celor 20 de ţări care au trecut la moneda unică a înregistrat un avans de 0,3% în perioada aprilie-iunie 2023 comparativ cu trimestrul precedent. Analiştii intervievaţi de Reuters prognozau o creştere de 0,2% de la un trimestru la altul. În ritm anual, Produsul Intern Brut al zonei euro a înregistrat o creştere de 0,6%, peste estimările analiştilor care mizau pe un avans de 0,5%.

În plus, Eurostat a revizuit uşor şi cifrele pentru primul trimestru, când PIB-ul zonei euro a stagnat, în condiţiile în care datele iniţiale vorbeau de o contracţie de 0,1%, ceea ce după o primă contracţie 0,1% în ultimele trei luni ale anului trecut ar fi însemnat că zona euro a intrat în recesiune tehnică, scrie Agerpres.

Tot luni, Eurostat a publicat o estimare preliminară referitoare la evoluţia inflaţiei în zona euro în luna iulie. Conform acestei estimări, rata anuală a inflaţiei în zona euro şi-a continuat scăderea în luna iulie, ajungând la 5,3%, de la 5,5% în luna iunie şi 6,1% în luna mai, ca urmare a unei noi scăderi a preţurilor la energie.

Cu toate acestea, ritmul de creştere a preţurilor la alimente, băuturi alcoolice şi ţigări continuă să rămână unul ridicat (10,8% în luna iulie, după un avans de 11,6% în luna iunie), urmate de preţurile la servicii (creştere de 5,6% în luna iulie, comparativ cu un avans de 5,4% în luna iunie) şi produse industriale (5% în iulie comparativ cu 5,5% în luna iunie). În schimb, preţurile la energie au scăzut cu 6,1% în luna iulie, după un declin de 5,6% în luna iunie.

Inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a crescut cu 6,6% în iulie, după un avans 6,8% în iunie. Inflaţia de bază este indicatorul urmărit cu atenţie de către BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.

Chiar dacă sunt departe de ţinta de 2% avută în vedere de Banca Centrală Europeană, cele mai recente date Eurostat ar putea să îi ajute pe oficialii BCE care susţin că inflaţia din zona euro este pe o pantă clară, chiar dacă una lină, descrescătoare şi în consecinţă gardienii euro îşi permit să ia o pauză cu majorarea dobânzilor, cel puţin la următoarea lor reuniune de politică monetară din luna septembrie.

Partenerii noștri
Playtech
Cât costă o cină la restaurantul din Londra frecventat de Simona Halep. Localul din Mayfair este preferatul...
Supreme Eurasian Economic Council Meets In Minsk, Belarus
Reacția Moscovei, după ce președintele kazah a cerut „înghețarea conflictului” cu Ucraina: „S-ar putea...
Pro FM
Thalia, criticată de fani după ce s-a fotografiat într-un prosop, la 54 de ani: „Nu știe ce să mai facă...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Johnny Depp, de nerecunoscut la Comic-Con. Transformarea spectaculoasă a actorului i-a lăsat fără cuvinte pe...
Adevarul
Băsescu: „Trebuie negociat cu ucrainenii să nu se mai joace cu dronele”. Fostul președinte critică...
Newsweek
Ai fost în șomaj după anii 90? Află dacă perioada îți este recunoscută la calculul pensiei și câți bani iei
Digi FM
A aflat prea târziu că nu avea cancer. O femeie a murit după ce chimioterapia i-a provocat o altă boală
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Imagini rare din România. O pisică sălbatică și cei patru pui ai săi, surprinși într-un parc național
Film Now
Mama actorului Ben Affleck a murit la 83 de ani. Cea mai mare dorință a ei după ce a aflat că mai are doar...
UTV
Andreea Ibacka a vorbit despre anul dificil prin care a trecut după divorțul de Cabral. „Mi-am permis să...