Economia SUA a înregistrat o creştere record de 33,1% în trimestrul al treilea

Data publicării:
repornirea economiei
10.000 de companii vor primi ajutor de la stat de 750 de milioane de euro. Foto: Gettyimages

Economia americană a revenit pe creştere în trimestrul al treilea, când Produsul Intern Brut a înregistrat o creştere record de 33,1% în ritm anual, potrivit unei estimări preliminare publicate joi de Departamentul Comerţului, transmite AFP.

Este vorba de cel mai puternic ritm de creştere înregistrat de prima economie a lumii de la debutul publicării datelor statistice, în 1947, şi vine după o prăbuşire istorică de 31,4% în al doilea trimestru. Însă această creştere spectaculoasă în perioada iulie-septembrie, anunţată cu cinci zile înainte de alegerile prezidenţiale, a fost susţinută în principal de ajutoarele generoase acordate de Guvernul federal gospodăriilor şi companiilor în contextul pandemiei de Covid-19, ajutoare care între timp au fost eliminate, scrie Agerpres.

De asemenea, economia americană rămâne în continuare sub nivelul la care era înaintea pandemiei, în trimestrul patru al anului trecut, iar analiştii subliniază că recuperarea va fi una lentă în condiţiile în care numărul cazurilor de infecţie cu coronavirus a început din nou să crească în SUA.

Un raport separat publicat joi de Departamentul american al Muncii arată că 751.000 de persoane au depus cereri iniţiale pentru ajutoare de şomaj în săptămâna care s-a încheiat la 24 octombrie, comparativ cu 791.000 în săptămâna anterioară. Chiar dacă cererile iniţiale pentru ajutoarele de şomaj au scăzut semnificativ faţă de recordul de 6,867 milioane înregistrat în luna martie, numărul lor rămâne deasupra vârfului de 665.000 înregistrat în timpul recesiunii din 2007-2009.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate un moștenitor să vândă casa dacă ceilalți frați nu sunt de acord? Ce se întâmplă când proprietatea...
Digi FM
Cât plătesc Cristi Borcea și Valentina Pelinel pentru școala privată a celor trei copii ai lor. Puțini români...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Kelly Osbourne a slăbit atât de mult după moartea lui Ozzy încât nu s-a mai recunoscut: „Vedeam doar o...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Penelope Cruz, răvășitoare într-o rochie roșie, cu crăpătură pe picior, la Veneția. A plâns de emoție după...
Adevarul
Luca Niculescu, tot mai aproape de o desemnare oficială ca prim-ministru. Piperea: „Durează 3-4 luni, după...
Newsweek
Când intră pensiile pe card - vineri sau luni? Când se dau indemnizațiile de handicap și alte ajutoare?
Digi FM
Gina Pistol, adevărul despre relația cu tatăl ei: „A trebuit să mă cresc singură”. Cum se înțeleg cei doi în...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Materialul de care nu se lipește nimic. Chinezii au creat un vas de toaletă care ar putea economisi miliarde...
Digi Animal World
Un păianjen gigantic a apărut în podul unei femei: „E de mărimea unui cocker spaniel”
Film Now
Adam Sandler, la 60 de ani. „Regele comediei”, unul dintre cei mai bogați actori. Are o avere impresionantă
UTV
Ce probleme de sănătate are Cheloo. Rapperul de la Paraziții a vorbit despre diagnosticul primit