Acord energetic semnat la Cotroceni: Două linii noi de energie electrică vor conecta România și Ucraina - DOCUMENT

Data publicării:
profimedia-1082312885
Volodimir Zelenski și Nicușor Dan, la Palatul Cotroceni. Sursa foto: Profimedia Images

Președintele României, Nicușor Dan, și omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, au semnat joi, la Palatul Cotroceni, un acord privind dezvoltarea cooperării energetice dintre România și Ucraina, care prevede construirea a două noi linii de interconectare electrică între cele două state. Unul dintre proiecte ar putea fi finalizat până la sfârșitul acestui an.

„Astăzi am semnat un acord de partener strategic şi felicit statele noastre pentru acest fapt. România şi Ucraina au un mare potenţial economic şi în domeniul infrastructurii, ceea ce poate consolida economiile noastre, să ne ofere o bază pentru dezvoltarea economică, dezvoltarea colaborării, transportării în domeniil energetic”, a declarat, la Bucureşti, Volodimir Zelenski.

Acesta a precizat că se vor contrui două linii noi de funizare a energiei electrice: „Construim, în primul rând, cu România, două linii noi de furnizare a energiei electrice. Lucrările încep şi acest lucru sprijină regiunile noastre, regiunea Cernauţi din Ucraina şi va permite României să devină mai puternică în ceea ce priveşte garantarea securătăţii energetice în această zonă a Europei”, a declarat Zelenski.

„Documentul care se referă la construcţia interconectoarelor a fost semnat astăzi. Este important ca împreună să putem realiza proiecte în domeniul exploatării petrolului în Marea Neagră. România deja a făcut paşi semnificativi în această direcţie. Avem posibilităţi de dezvoltare a colaborării, avem propuneri concrete. Am vorbit astăzi foarte mult despre proiecte concrete în domeniul petrol şi gaze, domeniul în care România ne poate sprijini, mai ales în urma provocărilor din Orientul Mijlociu în prezent”, a adăugat Zelenski.

„Domnul preşedinte a zis foarte bine că trebuie să realizăm proiecte energetice pe cât de repede posibil. Este important pentru noi şi probabil şi pentru România şi pentru întreaga Europa. Am vorbit şi despre posibilităţile de transport a energiei din SUA în Ucraina, prin România”, a adăugat Zelenski.

Acesta a explicat că va fi un conector mai mic şi unul mai mare, intenţia celor două ţări fiind ca unul dintre ele, cel mai mic, să fie gata până la finalul anului.

Nicuşor Dan a precizat, în aceeaşi conferinţă de presă, că sistemul de aprovizionare cu energie în regiune, care a funcţionat înainte de 2022, a fost distrus odată cu războiul din Ucraina.

„Regiunea asta avea un mod de a se aproviziona energetic, care a dispărut odată cu 2022, cu începerea războiului împotriva Ucrainei, şi atunci, cu cât statele din regiune sunt mai interconectate, cu atât e mai bine pentru ele toate. În sensul ăsta sunt, de exemplu, cele două interconexiuni pe electric, de care a vorbit domnul preşedinte şi de care se vorbeşte şi în documentele astea. Pe de altă parte, Ucraina este o ţară război care, la anumite momente, are necesităţi specifice şi, faţă de aceste necesităţi specifice şi dacă putem, am ajutat şi vom continua să ajutăm”, a spus Nicuşor Dan.

Textul documentului semnat la Palatul Cotroceni poate fi consultat integral aici: Cooperare în domeniul Energiei

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Punctele de stabilitate la pensie. Cât câștigi în plus dacă ai lucrat 26, 30, 35 sau 40 de ani
Digi FM
Credea că va deveni om de știință, azi impresionează la Hollywood. Povestea lui Homer, fiul lui Richard Gere
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Alex Velea rupe tăcerea despre relația cu Antonia. Care este motivul cel mai des invocat în certurile lor
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Noul „Spider-Man” spulberă un record în box office-ul nord-american. Prima zi de încasări, peste cea a...
Adevarul
Cetatea dacică plină de mistere, redată turiștilor după decenii de izolare. Ce secrete păstrează situl UNESCO
Newsweek
Pensie și salariu în același timp. Cum poți continua să lucrezi după pensionare în același loc?
Digi FM
Operația care i-a salvat cariera lui Jon Bon Jovi. Ce l-a avertizat Shania Twain, artista care trecuse...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Alimentele care pot reduce cu aproape 30% riscul de hipertensiune. Cele mai noi concluzii ale cercetătorilor
Digi Animal World
Vacanță transformată în coșmar. O adolescentă de 13 ani a fost mușcată de o baracudă: „Am văzut sânge peste...
Film Now
Bucuria revederii. Prietenele Nicole Kidman și Zoe Saldana, apariție lăudată la premiera „Lioness” în New York
UTV
Florin Ristei și iubita lui au sărbătorit un moment special în vacanță. Cum a surprins-o artistul pe Andreea...