Florin Cîțu: Noi am luat de bună ce a spus PSD, că sunt bani pentru pensii și salarii. N-o să dăm vești proaste populației

Data actualizării: Data publicării:
audiere-florin-citu-inquam (2)
Florin Cîțu Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Florin Cîțu, ministrul propus pentru finanțe în guvernul lui Ludovic Orban, a declarat la Digi24, marți seară, că deocamdată liberalii nu au de ce să ia în calcul scenariul unei eventuale amânări a calendarului de mărire a pensiilor în 2020, pentru că au încredere că PSD nu minte atunci când dă asigurări că sunt bani de pensii și salarii.  

Întrebat dacă ia în calcul în acest moment nu tăierea pensiilor, ci amânarea calendarului măririlor de pensii pentru 2020, Florin Cîțu a răspuns: „În acest moment, nu. Deocamdată nu luăm în calcul acest scenariu. Noi am luat de bună ce a spus ministrul finanțelor publice și ce au spus toți cei de la PSD, că sunt bani de pensii și salarii. Dacă nu sunt, vom vedea când vom ajunge acolo, dar ei spun că sunt bani de pensii și salarii, deci nu avem de ce să ne uităm la acest scenariu”, a spus Florin Cîțu.

„N-o să dăm populației vești proaste”, a asigurat el.

Soluții de echilibrare a bugetului

Întrebat cum are de gând să echilibreze bugetul dacă nu se umblă la pensii și salarii, ministrul propus pentru finanțe a explicat că în bugetul din 2019 sunt 21 de miliarde de lei care pleacă de la bugetul de stat către companiile de stat, în condițiile în care acestea ar trebui să se finanțeze 100 la 100 din venituri proprii. „Aici este o ciudățenie. Trebuie să ne uităm cum de ajung acești bani la aceste companii. În același timp, vorbim de fonduri europene, care vor avea importanță în construirea viitorului buget. Referitor la ce spun cei de la PSD despre pensii și salarii. Interesant este că ei spun că dacă erau la putere, ei puteau să le plătească, noi nu putem să le plătim. Eu vă spun că vom face legea bugetului de stat, vom veni cu ea în Parlament luând în considerare legislația în vigoare și veți vedea că vom putea să mergem mai departe cu legislația în vigoare. Sunt mai multe lucruri acolo, dar dați-mi voie la o săptămână-două după ce ajung la Ministerul Finanțelor Publice, venim și cu rectificarea bugetară și venim și cu o imagine reală și cu soluții”, a cerut Florin Cîțu. 

El susține că unele cifre economice au fost falsificate de guvernarea PSD și încă nu se poate contura o imagine clară a bugetului. Însă o altă sursă de venituri la buget - dincolo de reducerea numărului de ministere și tăierea pensiilor speciale - este și oprirea „sifonării banilor”.

„Astăzi, când vorbim, nu avem încă execuția bugetară publicată pentru luna septembrie și suntem aproape în noiembrie. Am tot demonstrat că unele dintre cifre au fost falsificate. Avem o imagine (asupra bugetului), dar nu clară, avem o imagine parțială a ceea ce se întâmplă la nivelul finanțelor. În același timp, avem și o imagine a unor canale prin care banii sunt sifonați de la buget și vă promitem că acele canale vor fi imediat oprite. Și de aceea vă spun că sunt surse de bani care vor rămâne în buget, pentru că nu vor mai merge direct în buzunarele celor de la PSD”, a arătat liberalul.

El a spus că în construirea viitorului buget va încerca să schimbe partea de distribuție a banilor, canalizându-i spre investiții și în acest sens a vorbit despre 2 la sută la Apărare sau despre „ținta” de 6 la sută la Educație.

„Pentru ce am spus în Comisie mă țin de cuvânt. Pentru Apărare, nici nu trebuia să spun mai mult, dar voiam să afirm asta, că 2 la sută rămân și să știți că problema pentru apărare - și de aceea am spus că poate ar trebui să ne uităm și cum sunt distribuiți acești bani și să alocăm mai mult, pentru că astăzi se cheltuiesc cam 1,7 - 1,8 la sută din PIB pentru apărare, din care jumătate, aproape 1 la sută, se duc către salarii și pensii, deci rămâne foarte puțin pentru înzestrarea armatei și până la urmă, despre asta vorbim. Cum vom face după aceea, să încercăm să avem contracte de offset, să fie mai mult în România ș.a.m.d., ăsta este de fapt un scop. Am spus despre Educație că ținta este 6 la sută, dar am făcut o precizare acolo: noi dorim ca acești bani să nu se mai ducă doar pe salarii, vrem să încercăm și o distribuție și poate o să fie mai mult și pentru investiții, să luăm în calcul și investițiile, pentru că noi vrem să schimbăm un pic partea asta de alocare a bugetului. Astăzi, 85 la sută din banii pe care îi luăm din taxe și contribuții se duc către pensii, salarii și subvenții, vrem să schimbăm un pic această paradigmă și să avem mai multă alocare către investiții”, a arătat Florin Cîțu.

Scandal cu Teodorovici în Comisia de buget. Cîțu: „La audieri se uită și agențiile de rating și instituțiile internaționale”

El a fost întrebat și despre atmosfera în care a decurs, luni, audierea sa în Comisia pentru buget, la căpătul căreia a primit un aviz negativ. Audierea a fost marcată însă de dispute și limbaj neadecvat, mai ales din partea ministrului în funcție de la Finanțe, Eugen Teodorovici.

„Din păcate, deși am cerut decență - pentru că este o comisie importantă și era o audiere importantă și nu ne uitam doar noi, în România, la această audiere, să știți că se uită la noi și agenții de rating, și instituții internaționale, suntem pe final de an, suntem cu deficitul unde este și toată lumea vrea să știe de fapt ce urmează - de aceea am cerut decență și mare atenție în afirmații. Din păcate, ați văzut și dvs că cei de la PSD au venit acolo cu un anumit scop, președintele executiv al partidului a venit acolo cu o anumită agendă, pe care au urmat-o toți colegii domniei sale”, a spus liberalul.

Florin Cîțu spune că nu știe de unde vine această atitudine - care e mai veche - a lui Eugen Teodorovici față de el și nici nu vrea să-l judece, pentru că îl vor judeca familia, prietenii și colegii săi din PSD. „Poate că vom auzi de la doamna premier ceva, pentru că știți foarte bine că domnia sa mereu spune că se bate cu bărbații, ce misogini sunt cei din opoziție, ne spune că este neconflictuală, dar uite, are lângă ea, nr. 2 în partid, un om care de fiecare dată, în aceste condiții, se comportă așa cum am văzut astăzi”, a comentat Cîțu.

Întrebat despre afirmația lui Teodorovici cu „curvele din politică”, Cîțu susține că nu a auzit ce a spus titularul de la Finanțe nici acum, nici la o precedentă ocazie, la discutarea bugetului, când social-democratul a avut un alt derapaj în materie de limbaj. „Nu am auzit, pentru că nu eram lângă el, au fost niște televiziuni, aveau microfoane acolo și a fost înregistrat”, a spus Cîțu.

Editor: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...