Florin Jianu: Toate pachetele turistice care conţin şi cazare, nu doar cele all inclusive, vor avea TVA 9%

Data publicării:
florin jianu ministru imm fb

Premierul Ponta a anunţat marţi, după discuţia avută cu experţii Fondului Monetar Internaţional şi cei ai Comisiei Europene, că TVA va fi redusă de la 24% la 9% pentru pachetele all inclusive din turism, o măsură cu un impact bugetar redus, dar care rezolvă o problemă de competitivitate.

Contactat de Mediafax, Florin Jianu a precizat că măsura nu se refeă doar la pachetele all inclusive, ci şi la acelea care conţin una sau două mese pe zi, cu condiţia să includă şi cazarea.

În prezent, TVA de 9% se aplică doar pachetele care conţin cazare şi mic dejun. Hotelierii au cerut în ultimii ani reducerea TVA şi pentru celelalte tipuri de pachete, considerând o anomalie ca o cafea sau un croisant mâncat de dimineaţă să fie taxat cu 9%, iar pentru acelaşi produs, consumat la prânz, TVA să fie de 24%.

"Noi am reuşit ca pe lângă cazare şi mic dejun, să beneficieze de TVA redusă şi mesele şi serviciile, cu condiţia ca acestea să fie incluse în acelaşi pachet şi să fie în cadrul aceluiaşi hotel. Orice operator care ofer minim cazare va avea TVA de 9%", a mai spus Jianu.

Secretarul de stat în Departamentul pentru IMM, Mediu de Afaceri şi Turism George Brezoi a afirmat că 500.000 de români merg anual la all inclusive în străinătate.

"Vrem ca anul viitor, după măsura reducerii TVA, 200.000 de persoane dintre cele care plecau să rămână la hotelurile din ţară", a mai spus Brezoi.

Anul trecut s-au cazat în structurile de primire turistică din România aproximativ 7,91 milioane de persoane, dintre care 1,71 milioane de străini. Cei mai mulţi dintre aceştia au provenit din Germania (228.592), Italia (181.894) şi Franţa (118.649).

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce pensie încasează Petre Roman de la stat. Averea acumulată de fostul premier
Digi FM
Ryan Gosling și Eva Mendes, apariție rară în public, la Disneyland. Au sărbătorit ziua de naștere a fiicei lor
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Mereu impecabilă”. Dua Lipa, siluetă admirată în ținută sport. Peste 1,5 milioane de like-uri pentru...
Film Now
El făcea furori în „Renegatul”, ea în „Melrose Place”. Cuplul Heather Locklear și Lorenzo Lamas, la prima...
Adevarul
„Georgescu de Birmingham”. Povestea românului favorit la alegerile locale din al doilea mare oraş din Marea...
Newsweek
Ce beneficii au la pensie pensionarii cu grupe de muncă? Ce bani iau în plus? Cât scade vârsta de pensionare?
Digi FM
La 21 de ani are deja trei copii, dar în loc de aprecieri primește critici: “Oamenii ne privesc de sus”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în creierul tău dacă petreci 20 de minute afară în fiecare dimineață. Un obicei simplu care...
Digi Animal World
Reacția unei cățelușe care descoperă pentru prima dată ploaia. A topit inimile tuturor
Film Now
Văduva lui Patrick Swayze, mărturisiri tulburătoare la 15 ani de la moartea actorului: „Încă vorbesc cu el și...
UTV
Câte operații estetice a avut Michael Jackson. Ce spunea artistul și ce a arătat autopsia după moarte