Frică de cutremur. Calitatea execuției unui imobil, mai importantă decât prețurile mici

Data publicării:
apartament mfax-5

Patru mii de apartamente, cu preţuri începînd de la 18.000 de euro, au fost scoase la vânzare la ediţia de toamnă a Târgului Imobiliar Naţional. Cele mai căutate sunt locuinţele cu două şi 3 camere, la cel mult 60.000 de euro. Clienţii au devenit acum mai atenţi şi la calitate.

Expozanţii dau asigurări că toate noile construcţii respectă standardele Uniunii Europene. Totuşi, puţină precauţie nu strică.

Un constructor de calitate ar trebui să-şi ia ca marjă de eroare şi să facă eventual nişte fotografii şi să prezinte o carte a construcţiei pentru fiecare lucrare executată. Cineva care cumpără ar trebui să fie interesat şi de aceste detalii tehnice care sunt foarte importante”, a declarat Claudiu Moisiev, dezvoltator imobiliar.

Rezistenţa la seism este însă unul dintre criteriile mai puţin luate în calcul până acum. Jocul se va schimba cât de curând în Capitală, dacă primarul Sorin Oprescu va reuşi să introducă obligativitatea prezentării certificatului seismic, la vânzarea unui imobil.

Cu siguranţă piaţa veche va avea foarte mult de suferit. Deja oamenii sunt reticenţi şi când vin au de ales între un bloc mai nou şi un bloc deja de 40 de ani”, a afirmat Dragos Costache, director dezvolator imobiliar.

Potrivit dezvoltatorilor imobiliari, locuinţele noi din România sunt proiectate să reziste la cutremure cu magnitudinea 8.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum ai putea lua pensie dacă faci muncă în gospodărie. Tipurile de activități pentru care primești bani
Digi FM
Ce se face în a doua zi de Paște și ce tradiții respectă românii în Lunea Albă. Obiceiuri care se păstrează...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată Julia Chelaru, fosta membră a trupei Exotic, la aproape 50 de ani. Și-a etalat formele voluptoase...
Film Now
Dakota Johnson iubește din nou. Cine este bărbatul care a ajutat-o să treacă peste despărțirea de Chris Martin
Adevarul
Harta pascală a României: de la drobul cu porc din Banat la pasca moldovenească și preparatele orientale din...
Newsweek
Vechimea din străinătate contează la pensie. Cum să-ți crești pensia chiar dacă nu mai lucrezi în țară
Digi FM
Cine e Peter Magyar, fostul colaborator al lui Viktor Orban, devenit principalul lui adversar. A promis o...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când pică Paștele ortodox și Paștele catolic în următorii 10 ani (2027-2036). Calendar complet și diferențe...
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Pamela din Dallas, mai senină ca oricând. Victoria Principal are 76 de ani, o viață liniștită departe de...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...