România are cel mai scăzut nivel al intermedierii financiare din Uniunea Europeană: creditele acordate economiei reprezintă 40% din PIB, față de o medie europeană de 106%. Deși firmele românești sunt printre cele mai îndatorate, cea mai mare parte a finanțării lor nu vine de la băncile din țară, ci din împrumuturi în interiorul grupurilor și din amânarea plății facturilor. În același timp, împrumuturile tot mai mari contractate de stat reduc banii disponibili pentru investițiile private, avertizează viceguvernatorul BNR Cosmin Marinescu.
Intermedierea financiară arată în ce măsură sistemul financiar preia economiile disponibile și le direcționează către consum și investiții. Dezvoltarea acestui mecanism este esențială pentru creșterea economiei, însă presupune atât existența unor surse de finanțare, cât și companii suficient de solide pentru a putea obține credite.
„Creșterea sustenabilă a intermedierii financiare înseamnă ca oferta de finanțare să fie cât mai bine adaptată nevoilor economiei, iar cererea să fie eligibilă: firme cu grad adecvat de capitalizare, proiecte viabile, guvernanță corporativă și disciplină financiară. În această privință, educația financiară contribuie substanțial la înțelegerea corectă a beneficiilor, riscurilor și costurilor creditării”, a afirmat Cosmin Marinescu în analiza „Paradoxul intermedierii financiare – cum finanțăm economia?”, publicată marți pe blogul său.
Nivelul creditului neguvernamental din România, de 40% din PIB, este cu peste zece puncte procentuale mai mic decât cel înregistrat în Polonia, următorul stat clasat, și de peste două ori mai redus decât media Uniunii Europene, de 106%. Decalajul nu se limitează la sistemul bancar, deoarece și sectorul financiar nebancar din România este printre cele mai mici din UE.
De unde provin, în realitate, datoriile firmelor
Nivelul redus al creditării bancare pare să intre în contradicție cu gradul ridicat de îndatorare al companiilor românești. Explicația se găsește în structura finanțării: împrumuturile între firmele aceluiași grup și creditul comercial reprezintă împreună o treime din sursele asimilate finanțării companiilor.
În schimb, creditele acordate de băncile și instituțiile financiare nebancare din România totalizează mai puțin de o zecime din finanțarea firmelor. Valoarea acestora este comparabilă cu cea a împrumuturilor primite de companii din interiorul grupurilor din străinătate.
„Această situație reflectă, pe de o parte, preferința firmelor pentru surse alternative de finanțare, inclusiv din considerente de cost. Pe de altă parte, este vorba despre gradul redus de bancarizare. Pentru o treime dintre firme, activul net este mai mic de jumătate din capitalul social subscris, ceea ce indică deficiențe mari de capitalizare. Majoritatea companiilor nu apelează la creditare de la bănci sau de la IFN-uri: peste 80% dintre IMM-uri și aproximativ jumătate dintre corporații nu au solicitat credit în ultimul an, ceea ce ar fi putut sprijini proiecte de investiții fără afectarea activității curente”, a explicat Marinescu.
Firmele folosesc frecvent creditul comercial, ceea ce înseamnă că amână plata facturilor către furnizori și utilizează banii respectivi pentru alte nevoi curente. Practica poate provoca probleme de lichiditate atât pentru compania care întârzie plata, cât și pentru furnizor și poate declanșa blocaje financiare în lanț.
România are una dintre cele mai ridicate ponderi ale creditului comercial din Uniunea Europeană, la un nivel apropiat de cel înregistrat în Bulgaria și Croația.
Accesul la împrumuturile bancare este îngreunat și de vulnerabilitățile companiilor, printre care capitalizarea redusă, problemele de guvernanță corporativă, durata mare de plată a facturilor și eficiența scăzută a procedurilor de insolvență. Aceste probleme sporesc riscul perceput de bănci și, implicit, costul creditării.
Potrivit Sondajului BNR privind accesul la finanțare al companiilor nefinanciare, publicat în iunie 2026, mai puțin de 20% dintre IMM-uri au primit integral finanțarea solicitată în ultimul an. În cazul corporațiilor, proporția s-a situat sub 50%.
Atunci când anticipează costuri ridicate pentru recuperarea împrumuturilor, băncile pot decide să acorde mai puține credite chiar dacă dispun de resurse suficiente. Fenomenul este cunoscut drept raționalizarea creditului și apare atunci când informațiile disponibile nu le permit instituțiilor financiare să evalueze suficient de precis riscul unui debitor.
Amânarea unei facturi poate costa mai mult decât un credit bancar
Creditul comercial nu este întotdeauna o soluție mai ieftină decât împrumutul bancar. Pentru a ilustra diferența, Marinescu a oferit exemplul unei facturi cu termen de plată de 60 de zile, pentru care furnizorul acordă o reducere de 2% dacă suma este achitată în cel mult zece zile.
Dacă firma alege să plătească factura la termen și renunță la reducere, costul anualizat al acestei decizii ajunge la 15,7%. Prin comparație, dobânda medie, fără comisioane, pentru creditele noi acordate companiilor nefinanciare a fost de 8,6% în ultimii trei ani, iar valorile maxime nu au depășit 9,3%.
„Acesta este reperul procentual care trebuie urmărit atunci când, pentru a beneficia de discount, firma plătitoare decide să apeleze la credit bancar sau la o linie de credit. De regulă, dobânda unui astfel de credit este mult mai avantajoasă pentru firma plătitoare, indiferent de perioada pentru care este contractat”, a precizat viceguvernatorul BNR.
În perioada de după pandemie, România a fost una dintre cele mai dinamice piețe de credit din Europa. Creditarea populației și a companiilor nefinanciare a crescut, în medie, cu aproximativ 10% în ultimii trei ani.
S-a schimbat și destinația finanțărilor acordate firmelor, în special IMM-urilor. Creditele pentru investițiile în echipamente au ajuns să reprezinte aproape o treime din portofoliul destinat companiilor, față de aproximativ un sfert în 2023.
Dinamica a fost susținută și de nivelul dobânzilor reale, care a încurajat finanțarea consumului și a investițiilor într-o perioadă cu inflație ridicată. Dobânzile nominale nu au eliminat complet interesul pentru contractarea unor credite noi.
Rămâne însă o diferență importantă între dobânzile din România și cele din zona euro. Costurile mai mari de finanțare afectează în special competitivitatea firmelor românești care activează pe piețele externe.
Împrumuturile statului limitează finanțarea economiei private
O altă cauză a nivelului redus de intermediere financiară este necesarul mare de finanțare al statului. Atunci când statul împrumută sume tot mai mari, cererea de bani crește, dobânzile urcă, iar accesul companiilor la credite devine mai dificil și mai costisitor.
„În România, în special în acești ani, finanțarea economiei este grevată de presiunea semnificativă a efectului de evicțiune din partea statului, în condițiile unui necesar de finanțare publică mult mai mare în ultimii ani. Iar atunci când statul cheltuie și se împrumută mai mult, dobânzile cresc, iar sectorul privat investește mai puțin. Cererea crescută de finanțare a sectorului bugetar afectează atât disponibilitatea finanțării pentru sectorul privat, cât mai ales costul acesteia. În definitiv, mai mulți bani pentru stat înseamnă mai puțini bani pentru economie”, a avertizat Marinescu.
Băncile românești și-au majorat constant investițiile în titluri de stat, considerate o variantă mai simplă și mai puțin riscantă de plasare a banilor decât acordarea creditelor către populație și companii.
În primul trimestru din 2026, valoarea titlurilor de stat deținute de bănci a ajuns la aproximativ 230 de miliarde de lei, de trei ori mai mare decât în urmă cu un deceniu. În paralel, raportul dintre credite și depozite a coborât de la 86% la sfârșitul anului 2015 la 67% în martie 2026.
Expunerea băncilor față de stat a crescut de la 17% din totalul activelor în 2010 la 28% în 2025, cel mai ridicat nivel din Uniunea Europeană. România era urmată în clasament de Polonia, cu o expunere de aproximativ 25%, și de Ungaria, cu circa 20%.
Această evoluție arată că o parte tot mai mare din banii aflați la dispoziția băncilor este direcționată către finanțarea statului, în timp ce firmele, în special cele insuficient capitalizate, obțin mai greu împrumuturile necesare dezvoltării.
Bursa, o alternativă încă insuficient folosită
Piața de capital poate oferi companiilor o alternativă la creditarea bancară, însă potențialul acesteia este încă insuficient valorificat. Capitalizarea Bursei de Valori București reprezintă aproximativ 30% din PIB, mult sub nivelul din zona euro, chiar dacă este comparabilă cu situația din alte state ale regiunii.
Numărul companiilor listate este redus în raport cu totalul firmelor active din economie. Evoluțiile importante din ultimii ani au fost determinate mai ales de listarea unor companii mari de stat, precum Hidroelectrica, și mai puțin de venirea pe bursă a unui număr consistent de firme private.
Creșterea intermedierii financiare nu trebuie realizată însă prin relaxarea standardelor prudențiale și acordarea de credite indiferent de riscuri. În lipsa unor firme capitalizate și a unor proiecte viabile, o extindere forțată a finanțării ar putea crea noi vulnerabilități atât pentru companii, cât și pentru sistemul financiar.
Dezvoltarea sustenabilă presupune îmbunătățirea disciplinei financiare și a guvernanței corporative, precum și un cadru economic predictibil, care să susțină încrederea și investițiile.
„Companiile să își consolideze capitalul și capacitatea de a genera proiecte viabile, sectorul bancar să susțină finanțarea investițiilor mediului antreprenorial, iar statul să fie ferm și consecvent cu reducerea dezechilibrelor, care să limiteze presiunea recentă asupra finanțării datoriei publice. Acestea sunt condiții primordiale prin care creșterea intermedierii financiare devine cureaua de transmisie în angrenajul de susținere a finanțării economiei, prin investiții productive care să creeze noi oportunități de afaceri și locuri de muncă. Doar astfel putem reveni, în 2027, în teritoriul unei creșteri economice robuste, atât de necesară”, a concluzionat Cosmin Marinescu.
Editor : A.D.
