Sari la conținut

Semnal de la Consiliul Concurenţei: Creşterea preţurilor poate avea legătură şi cu creşterea deficitului bugetar

În urma sesizării făcute de Ministerul Agriculturii, Consiliul Concurenței a demarat o analiză pentru a determina cauzele scumpirii alimentelor în această lună. Potrivit preşedintelui instituţiei, printre posibilele cauze ar putea fi şi creșterea deficitului bugetar, care duce la majorarea importurilor și pune presiune pe inflație.

 

"Am primit de la Ministerul Agriculturii o solicitare pentru analiza prețurilor la alimente, în special la unt, ouă și unele produse din carne, unde prețurile au avut evoluții radicale. Foarte bine că ne-au făcut o astfel de sesizare, dar ar fi foarte bine să vină și cu date, cu mai multe informații. Le-am cerut și noi acest lucru, întrucât ministerul de resort are informații mai multe pe această temă", a declarat preşedintele Consiliului Concurenţei, pentru Agerpres.

Potrivit lui Bogdan Chiriţoiu, unele creșteri de prețuri par să aibă caracter regional, cum este cazul ouălor și untului, însă acest lucru nu ar justifica pe deplin scumpirile din România.

Totodată, întrebat dacă se suspectează o înțelegere între retaileri, Chirițoiu a răspuns: "Nu aș putea să spun acum acest lucru, este prea devreme. Vom analiza tot lanțul, de la producție la raft, să vedem dacă avem de-a face cu un mecanism de piață funcțional".

"Sunt evoluții recente, apărute în luna noiembrie, în contextul în care, potrivit INS, prețul alimentelor în octombrie 2017 față de 2016 este de doar 3%, similară cu creșterea prețului la produsele nealimentare", a adăugat el.

Potrivit lui Chirițoiu, scumpirile ar putea fi efectul creșterii deficitului bugetar: "Excesul de cerere din deficitul bugetar se duce în importuri, crește deficitul comercial. Deci dacă am deficit bugetar acesta atrage importurile, ceea ce generează o scădere a cursului și generează inflație. Întrucât mare parte din alimente sunt importate, iar leul scade față de euro, acestea generează o creștere a prețurilor. Sunt legi ale economiei".

Președintele Concurenței nu a putut oferi un orizont de timp în care analiza ar putea fi finalizată, exprimându-și speranța că acest lucru va fi realizat cât mai repede posibil, mai arată Agerpres.

Oficialul a amintit de amenda de 35 de milioane de euro luată în 2015 de Metro, Real, Selgros, Mega Image și furnizorii acestora, ca urmare a unor înțelegeri anticoncurențiale, și a precizat că există în analiza Consiliului o altă investigație, care vizează eventuale comportamente ilegale ale Cora, Carrefour, Kaufland și ale furnizorilor lor, anchetă care va fi finalizată în prima parte a anului viitor.

Vineri, ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat, pentru AGERPRES, că a sesizat Consiliul Concurenței în privința scumpirilor apărute la alimente, în special la ouă, carne și produse lactate, întrucât analizele Ministerului Agriculturii nu au scos în evidență motive obiective care să determine majorări de prețuri, iar instituția nu are instrumente și prevederi legale pentru a interveni pe piață.

Etichete: preturi , guvern , scumpiri , deficit bugetar , consiliul concurentei , carne , unt , oua , bogdan chiritoiu , cresteri preturi , petre daea , minsterul agriculturii , preturi la alimente

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale