Reacția BRD după ce salariații au anunțat greva de avertisment. Mesajul pentru clienții băncii

Andreea Dobra Data publicării:
brd

În contextul grevei de avertisment anunțată pentru joi, 13 august, între orele 15:00 și 17:00, de Sindicatul „Impact”, reprezentanții BRD au transmis pentru Digi24.ro că negocierile pentru încheierea unui nou Contract Colectiv de Muncă nu au dus, până în prezent, la un acord și că banca rămâne deschisă continuării dialogului cu reprezentanții angajaților. În ceea ce privește clienții, BRD spune că va depune toate eforturile pentru ca protestul să afecteze cât mai puțin funcționarea serviciilor.

„BRD a luat act de decizia Sindicatului «Impact» de a organiza o grevă de avertisment, în condițiile prevăzute de legislația în vigoare. Acest eveniment intervine în contextul în care negocierile pentru încheierea unui nou contract colectiv de muncă nu au condus, momentan, la un acord. Respectăm dreptul angajaților de a participa la acțiuni sindicale și rămânem deschiși continuării dialogului social, în vederea identificării unor soluții echilibrate, care să țină cont atât de interesele salariaților, cât și de realitățile actuale ale sectorului bancar și ale economiei românești”, se arată în punctul de vedere transmis Digi24.ro.

BRD a transmis și un mesaj pentru clienți, în contextul protestului programat pentru joi.

„Îi asigurăm pe clienții noștri că vom depune toate eforturile pentru ca greva de avertisment să nu afecteze, pe cât posibil, funcționarea serviciilor băncii. Avem convingerea că dialogul rămâne cea mai bună cale pentru găsirea unor soluții constructive și sustenabile pentru toate părțile implicate”, au transmis reprezentanții băncii.

Citește și: Salariații unei mari bănci din România intră în grevă de avertisment. „Mai multă muncă, mai multă presiune, cerințe tot mai ridicate”

Ce revendică salariații BRD

Salariații BRD Groupe Société Générale, reprezentați de Sindicatul „Impact”, au anunțat că vor intra în grevă de avertisment joi, 13 august, între orele 15:00 și 17:00.

Potrivit sindicatului, oferta băncii pentru noul Contract Colectiv de Muncă a fost respinsă de peste 95% dintre salariații care au participat la consultare.

Principalele revendicări rămase nesoluționate, potrivit Sindicatului „Impact”, sunt:

  • menținerea protecțiilor privind salariile compensatorii în cazul concedierilor pentru motive care nu țin de persoana salariatului;
  • păstrarea unei compensații în cazul încetării contractului pentru necorespundere profesională;
  • menținerea voucherelor de vacanță la nivelul negociat inițial pentru acest an;
  • creșterea valorii tichetelor de masă fără reducerea altor drepturi;
  • majorarea salariilor mai mici de 6.500 de lei brut;
  • menținerea și actualizarea decontării transportului;
  • majorarea contribuției băncii la Pilonul III de pensii;
  • menținerea protecțiilor privind pauza de masă în unitățile cu personal redus.

„În principal, salariații cer păstrarea drepturilor existente în fostul Contract Colectiv de Muncă, precum și ajustări punctuale și rezonabile, în special pentru colegii cu venituri mai mici”, se arată în comunicatul sindicatului.

Sindicatul „Impact” a precizat că greva de avertisment nu este îndreptată împotriva clienților și că rămâne deschis dialogului pentru identificarea unei soluții negociate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Întrebarea la care să nu răspunzi când ești oprit de Poliție în trafic. Ce recomandă un avocat șoferilor
Digi FM
Ce face Ion Lăceanu la 90 de ani. "Omul-orchestră" s-a mutat acum cinci ani la un azil, după moartea soției...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Florin Negruțiu a dezvăluit ce notă dezamăgitoare a luat la matematică la BAC. Povești din liceu, în direct...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
S-au îndrăgostit pe platoul de filmare, iar azi au o familie superbă. Kirsten Dunst și Jesse Plemons, din nou...
Adevarul
O țară europeană oferă 10.000 de euro celor care se mută în zone depopulate. Are plaje spectaculoase, sate...
Newsweek
Pensii militare: Ministrul Miruță anunță că vârsta de pensionare nu crește. Documentele oficiale îl contrazic
Digi FM
Casa „Barbie” din Marea Britanie se vinde cu 725.000 de lire sterline. Locuința unde până și robinetele sunt...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
A ridicat o scândură din podea și a rămas fără cuvinte. Sub casa pe care o renova o aștepta o comoară din 1921
Digi Animal World
Reacția unei femei când un străin i-a oferit 200.000 de dolari pentru câinele ei: „Mulți dintre voi nu...
Film Now
John Goodman, despre gestul generos făcut de Bruce Willis la începutul carierei: „A avut grijă de mine. Îl...
UTV
Nadia Comăneci a defilat la Paris alături de Jane Fonda și Eva Longoria. Sportiva a ales o ținută creată în...