Exclusiv România urmează să producă drone la Brașov. Ivan: „Interesul nu e doar să producem pentru Armata Română”

Data publicării:
drona
foto: Profimedia Images

România urmează să producă două tipuri de drone la uzina Carfil din Brașov, în parteneriat cu o companie americană. Bogdan Ivan, ministrul Economiei, a declarat, marți, la Digi24, că investițiile în înarmare și consecințele tarifelor anunțate de administrația Trump sunt doar câteva dintre subiectele care vor fi discutate cu delegația Congresului SUA care s-a întâlnit cu oficialii din vârful statului român.

„Avem un parteneriat cu cei de la Periscope Aviation pentru producția de drone care va începe în luna mai. Va ajunge producție de serie până la finalul anului.

Vom vorbi desre drone dar și alte capabilități militare pe care le avem cu SUA. Avem deja a patra sau a cincea întâlnire cu ceilalți miniștrii, cu administrația prezidențială, cu mai multe entități, pentru a ne asigura că vom reuși să aducem cât mai mulți bani din mecanismul SAFE care se dezbate la nivel european și prin mecanismul ReArm Europe. Acum avem această oportunitate să ne întărim capacitățile de producție în apărare. Mă refer inclusiv la muniție de calibru mic, obuziere, pulberi, tot ceea ce înseamnă explozibili să le producem în România.

Avem proiecte strategice pentru care am deja depuse cereri pentru finanțare. Pentru o parte avem deja finanțare, pentru cealaltă parte căutăm surse de finanțare, dar căutăm și piață. Interesul nu e doar să producem pentru Armata Română, ci și să exportăm în UE și în lume”, a spus Bogdan Ivan.

Ministrul a precizat că România are exporturi spre SUA de 4 miliarde de dolari și importă de 2,3 miliarde de dolari.

Guvernul a aprobat un memorandum prin care a lansat proiectul „Drona Românească”.

Editor : Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ajutoarele pentru plata facturilor la electricitate ar putea fi extinse. Ministerul Energiei analizează noi...
Digi FM
Îl mai știi pe Americanu’ din "La Bloc"? A fost la un pas de moarte, iar acum are o meserie surprinzătoare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Katy Perry ar urma să „dezvăluie secrete despre căsătoria ei întunecată cu Russell Brand”. Posibil într-o...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Salma Hayek, sclipitoare într-o rochie roșie care i-a conturat perfect silueta. Soțul abia și-a putut lua...
Adevarul
Reactorul 1 de la Cernavodă, oprit din nou după doar câteva zile. Nuclearelectrica schimbă directorul tehnic
Newsweek
Românii vor primi la pensie mai puțin de 40% din ultimul salariu. Pensionarii vor avea un real șoc. De când?
Digi FM
Mama lui Meghan Markle a ajutat FBI-ul în ancheta care îl vizează pe fostul ei soț. Thomas Markle, arestat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire...
Digi Animal World
Polițist din Florida, viral după ce a „arestat” un emu fugar pe șosea: „N-am mai încătușat niciodată o pasăre”
Film Now
Michael Douglas, alături de „comorile” lui la gala „Art of Freedom”. Carys și Dylan, cum nu se poate mai...
UTV
David Popovici și Cristi Chivu au avut parte de o întâlnire specială pe San Siro. Cei doi români și-au oferit...